Posts Tagged ‘sibiu’
Cand am auzit ca vor veni TSoM la Artmania, am stiut in sinea mea ca treaba asta nu o sa fie extraordinar de bine primita de marea majoritatea a publicului artmaniac. Desi n-ar trebui sa fie asa, iubitorii de metal, din pacate, sunt putin cam narrow-minded cand e vorba de muzica, nu ies din tiparele lor prea usor (cu putine exceptii). De asemenea, sunt constienta de faptul ca gradul de cultura muzicala la acelasi public romanesc mergator la concerte e o doar de forma. Sar peste impresiile pe care voiam sa le detaliez aici, peste tot weekendul trecut, si ajung la ziua de ieri si cea de azi. Am fost acolo, a fost dincolo de cuvinte, si totusi asta caut – cateva cuvinte din partea unor oameni care de asa ceva de ocupa. Impresii, fotografii, filmari. Amintiri.
Divagez din nou – aa devenit in ultima vreme en vogue ca o multime de pisi sa se fatzaie mandre pe la concerte si festivaluri, cu un ecuson de gat, si sa scrie apoi pe tot felul de site-uri, mai mult sau mai putin obscure, tot felul de lucruri mai mult sau mai putin pertinente. Dorinta de epatare e mare, nu neg ca poate de asta (sau si de asta) m-am indeletnicit si eu cu asa ceva. Bucurati-va-ti, de curand m-am lasat, de lehamite.
Cum ziceam, zilele astea, in afara unor inregistrari video de exceptie, pe care le ascult pe repeat cu placere, in lumea virtuala totul era ‘in carti’. Multe site-uri – printre care si metalhead-ul – au adoptat pozitia, mai cinstita, de a declara sincer ca nu stiu despre ce e vorba si prefera sa nu se pronunte cand e vorba de Sisters. Chiar jos palaria de data asta – in sfarsit vad oameni spunand ca nu sunt in tema si nu le e jena sa o recunoasca… In rest, insa, am citit lucruri care au culminat cu un articol peste care am dat de dimineata si care sunt cel putin penibile.
Ok, ok, inteleg ca nu toata lumea cunoaste, asculta sau agreeaza goth-ul anilor ’80 – dar cand scriem o cronica, se poate, macar din decenta, sa ne documentam unpic despre line-up? Am citit o gramada de lamentari ca de ce nu au Sisters tobar si de ce era atata fum pe scena. O simpla intrebare adresata prietenului nostru google ii scutea de o surpriza la fata locului – Sisters nu au avut niciodata tobar, sunt programate tobele, asta nu ca nu au vrut ei sa le care pana in Romania, ci asa a fost de cand s-a infiintat trupa. Asta ar veni in anii 80, cand domnisoarele cronicare ale zilelor noastre nu erau nici macar in stadiu de ‘in constructie’. Si fumul la fel, a fost o componenta a spectacolelor lor live, cam toate, din ce am vazut pe youtube.
The Sisters of Mercy au 4 concerte programate anul acesta. 4. Uk, Belgia, Germania si ultimul a fost la Sibiu. Iar solistul are 51 de ani. Probabil pentru unii a fost una din putinele sanse de a-i vedea vreodata. Probabil pentru unii era singura sansa sa-si lase ochelarii de cal si sa incerce sa inteleaga si altceva, ceva ce iese din sfera lor. Probabil dupa ce va muri omu’, o sa devina o moda, ca altii.
Sincer, incepe sa-mi fie sila.
Viata nu e chiar asa dragutz, dar de maine mi se va intampla ceva ce nu mi s-a mai intamplat din decembrie 2009. Concediu!!! Doua zile in orasul meu preferat, Sibiu, cu oameni pe care ori nu i-am mai vazut de ani de zile, ori ii cunosc de prea putin timp, urmate de un posibil ocol prin Cluj. Trupele mele preferate live, formatia visurilor mele, The Sisters of Mercy, la mine acasa, fara sa trebuiasca sa calatoresc departe ca sa am sansa unica de a-i vedea.
In plus, de dimineata mi-a venit comanda de la Nemira – in sfarsit voi citi cartea cu motanul. Sper sa fie buna, m-am saturat de literatura proasta pe care am consumat-o din inertie saptamanile astea, de cartile luate cu ziare. ‘nough said, trebuie sa impachetez, pregatesc sandviciuri, yada-yada. Bine ca macar aparatul foto a plecat fara mine, ca numai pe el nu-l mai caram…
Serj Tankian la ARTmania. Ce-mi doream asta. Not. At all.
- Morning…
Aveam capul varat sub patura in intregime, nu-mi iesea afara decat un ochi, intr-un colt si o suvita foarte blonda. Am incercat sa inlatur patura, mare greseala. Lumina imi zgaria retina. Mi-au trebuit mai mult de 10 minute sa ma obisnuiesc…
Eram foarte aproape de Sibiu, mon amour. Am luat o cafea la o statie de bezina de unde se vedeau casele si turnurile bisericilor, prin ceata, ca in Lord of the Rings. Iubesc Sibiul. Intamplarile nefericite de anul trecut nu au putut sa ma faca sa il iubesc mai putin. Imaginati-va o dimineata frumoasa-frumoasa, senina, cu doar cateva gene de nori. Soseaua o lua in sus si parea ca se sfarseste in cer. Dealurile line, neasteptat de curat. Un loc nespus de bland. Si-apoi, am ajuns in oras…
Primul loc in care duc o persoana careia ii arat eu Sibiul este, desigur, biserica evanghelica. Este cea mai frumoasa biserica pe care am vazut-o in Romania, construita in stil gotic, cu o cripta in stanga in care sunt placi funerare vechi, din anii 1600-1700, si unde ocazional sunt si expozitii de fotografie (in prezent nu era niciuna, dar am vazut doua in anii trecuti, una avand ca tema Holocaustul, cealalta, biserici din intreaga lume). Orga este cea mai mare din partea asta a Europei, si momentan cred ca acea parte e in renovare, insa am avut norocul de a fi acolo cand se canta la orga, sentimentul este unic. Ieri, intr-o camera alaturata probabil se dadeau lectii de pian, pentru ca o bucata se repeta pe diferite registre, nu stiu daca am identificat-o corect insa posibil sa fi fost din Fantoma de la Opera. Nu as putea totusi sa dau o explicatie rationala, de ce… insa e un loc care ma face sa ma simt bine, in largul meu, si oarecum fermecata. Si peste toate astea, mai e turnul, inalt de peste 70 de metri, in care am putut urca de fiecare data cand am fost acolo, un urcus fascinant – incepe cu o scara ingusta, de piatra, in spirala, continuand cu o serie de scari din metal, unde nu ma pot uita niciodata in jos – as ameti – unde am vazut porumbei stand pe cuibul lor si clocind oua. Ajungi la mecanismul ceasului din turn, la clopote – care daca se intampla sa bata cand esti acolo, nu se poate sa nu-ti sara inima, apoi sus, de unde se poate vedea o priveliste incomparabila a intregului oras, cu muntii – inca inzapeziti – in departare.
Am stat sprijinita de fereastra o vreme, respirand incet. Dedesubt, stradutele intortocheate se insoteau cu casele care au ochi. Mi-am zambit.
Am coborat in Piata Mare. Copiii se jucau la fantana sau alergau sa prinda porumbeii. Am facut presupuneri despre ce vor fi acei copii cand vor fi mari. Un baietel in verde era foarte dadacit de mama lui, si eu am spus ca daca as avea un copil – nu voi avea probabil, dar putem presupune inca – l-as lasa sa faca absolut tot ce vrea, atata timp cat nu e in pericol. L-as lasa sa se ude in fantana, sa stea pe jos, sa alerge, nu l-as plictisi niciodata cu “iti murdaresti hainele”, “nu e voie”, “nu e frumos”. Are timp sa invete toata viata despre reguli, nu e nevoie sa-i fie intunecati primii ani 
Pe urma am cautat turnurile din zidul de aparare – anul trecut erau deschise spre vizitare, se renovase zidul, insa am gasit totul incuiat de data asta. Nu am mai intalnit tinerii care venisera sa lucreze la Casa Breslelor – doar un stalp in care se batusera monede marca trecerea lor, in varful caruia era o sculptura cu un gargui.
Am mai vizitat, pe fuga, Fagarasul si Brasovul. In Fagaras am mers la cetate – in cea mai mare parte e inchisa publicului, muzeul e modest si nu merita osteneala. In Fagaras am reusit sa ma infurii teribil… pe o institutie culturala sta scris mare, cu vopsea neagra: “Isus vine”, si intalnisem aceasta informatie de maxima importanta si pe zidurile din Deva…
OK, acum am sa fiu nesuferita, insa nu vad cum as putea sa fiu altfel. Cat de tamp, indoctrinat si lipsit de intelect trebuie sa fii pentru a mazgali niste cladiri care au rezistat timpului, vreme de sute de ani, care semnifica ceva, cu aceasta ineptie? Ar trebui sa scrie in decalog ca asa ceva nu e permis, altfel chiar nu ii duce capu’? Si unde vine Isus? E confirmat? S-au pus biletele in vanzare pe ticketpoint.ro? 
Pana si cei mai liberali prieteni ai mei imi spun ca sunt prea vehementa – cum sa nu dispretuiesc o religie care predica binele numai in teorie, insa ale carei rezultate le vad manifestandu-se la modul cocalaresc?
Bine ca oboseala acumulata in calatoria asta m-a scutit de obligatia de a merge la biserica pentru ca “asa trebuie”, fiindca chiar nu aveam nicio tragere de inima… Nu vad de ce trebuie sa prepetuez niste traditii moarte, desacralizate, de ce sa fac parte dintr-o gloata care se imbulzeste, se calca in picioare, risca sa-si aprinda parul si hainele de la lumanari, – toate astea in numele a ce? Toate astea se presupun ca imi asigura un loc caldut intr-o existenta viitoare, si va mirati ca spun ca prefer iadul… zau, nu e nevoie decat de un minim de intelect pentru concluzia asta…
Revenind la Brasov – unde am fost ca sa vizitez Biserica Neagra – era ticsit de turisti. Am auzit mai multa limba spaniola vorbita decat romana… Biserica Neagra era intr-un proces de dezintegrare, si inchisa vizitatorilor. Nu este deschisa, teoretic, decat intre orele 10:30 si 15:00 (desi as zice ca o biserica ar trebui deschisa permanent macar pentru cei care vor sa se roage – whatever…)
Am ascultat aproape tot drumul Pink Floyd, lucru care m-a facut, a doua zi, mult mai tacuta. Aveam impresia, din nou, ca ar trebui sa spun ceva. Numai ca altcineva o spunea mai bine in locul meu…
How I wish, how I wish you were here.
We’re just two lost souls
Swimming in a fish bowl,
Year after year,
Running over the same old ground. What have we found?
The same old fears.
Wish you were here.
Sfarsit