Posts Tagged ‘julio cortazar’
Am terminat de citit “Un oarecare Lucas”, a treia carte al carei autor e Cortazar si pe care o lecturez anul acesta. Este o colectie de proza scurta si foarte scurta, care descriu diverse intamplari, unele cu o turnura neasteptata, altele stranii, altele usor amuzante, sau surprinzand momente absolut obisnuite privite prin ochi mai putin obisnuiti. Pe coperta editiei Polirom e un detaliu din Gradina placerilor de Bosch, ceea ce mi se pare cum nu se poate mai nimerit.
Preferate mele sunt: Amor 77, pe care am transcris-o aici; Copilotul care doarme, o povestioara macabra despre morti transportati clandestin cu masina pana in Buenos Aires; Un colt de rai, o fantezie onirica despre un loc unde oamenii au in sange pestisori de aur; Dialog de ruptura, care e o colectie de propozitii ne-duse pana la capat. Ma mai emotioneaza: Un vanator de apusuri si Glumim noi, glumim, dar sase s-au dus, unde Cortazar ii aminteste pe marii oameni ai zilelor sale, incepand cu Cocteau, care au murit, facandu-l sa se simta constient de propria-i conditie efemera.
I-am citit lui E cateva povestiri – sunt foarte scurte – cu voce tare. A fost amuzant, initial mi-era greu sa deschid gura, simteam trac, apoi am inceput sa citesc cu o voce egala, fara prea multe inflexiuni. Si lui i-a placut Copilotul care doarme.
As vrea sa citesc numai Cortazar, dar nu mai am carti de el momentan. Imi doresc foarte mult sa citesc romanul scris de el, Sotron, dar pe site-ul editurii vad ca e epuizat, altfel l-as fi comandat la orice cost…
Deocamdata mi-e somn, teribil de somn – ieri seara am fost la concertul The Wailers, am ajuns sa dorm foarte tarziu – si m-am apucat de Toate numele de Saramago.
Si dupa ce fac tot ceea ce fac, se scoala, se spala, isi dau cu talc, se parfumeaza, se piaptana, se imbraca, si asa, treptat, redevin ceea ce nu sunt.
As putea sa inserez trimiterile la parerile lui Gabriel Garcia Marquez sau Llosa cu privire la Cortazar, sau sa mentionez, in treacat, ca Blow-up este o ecranizare dupa una din povestirile sale. Nu am s-o fac, pentru ca pentru asta oricine poate folosi functia search pe google, si in plus imi repugna apelul la autoritate. Adevarul e si eu eram ignoranta in asemenea amanunte, pana cand am inceput sa ma impiedic peste tot, pe site-urile sau blogurile pe care le accesam, de ‘Bestiar’. Si, printr-una din acele coincidente care nu sunt coincidente niciodata, l-am gasit in biblioteca fratelui meu – tocmai il cumparase – si l-am citit pe nerasuflate, la inceputul acestui an.
Daca mi-e ingaduit sa exprim o parere foarte personala (si-mi este, macar pe blogul meu personal), exista lucruri care conteaza foarte mult si lucruri care nu conteaza deloc. Exista lucruri pe care le traiesti cu adevarat, intense, care te fac sa te simti trist la gandul ca se vor termina, si lucruri de rutina, cuminti si anoste, pe care le faci pentru ca trebuie sa le faci, sau le spui pentru ca trebuie sa le spui. N-am sa detaliez – particularizand, exista carti pe care le punem pe rafturi, le etichetam si despre care spunem lucruri plate si general acceptate, care s-au mai spus si care se vor mai spune, si carti care traiesc si pe care le traiesti, carti care palpita. Probabil si aceasta incadrare are un sistem de referinta subiectiv: unora li se pare o aventura sa traverseze strada, in timp ce altii fac sporturi extreme la fiecare sfarsit de saptamana; unii poate exulta citind-o pe Hortensia Papadat Bengescu, pe mine m-a captivat total Cortazar, de la primele cuvinte.
Cortazar isi incepe povestirile intr-un cadru familiar, pentru ca un element fantastic sa se insinueze ca facand parte din normal. Nimeni nu pare sa considere neobisnuit sau excentric macar faptul ca un tigru se plimba nestingherit prin casa Funes – nici macar mama Isabelei, cand o trimite sa-si petreaca vara acolo. Pana la urma, fantasticul are o aparenta de familiar, asta e un lucru care imi place; in locul spaimei fara chip pe care mi-o provoaca uneori suprarealismul, cartile lui Cortazar dau impresia de joc. Autorul ridica pe alocuri valul si-ti ingaduie sa privesti – sau sa intuiesti macar – resorturile din spatele povestii, alteori lasa totul nelamurit. Poate de asta una din povestirile mele preferate din volumul ‘Idolul Cicladelor’ este ‘Fazele lui Severo’, unde o familie pare adunata ca pentru un priveghi, insa te lovesti de bizanterii la tot pasul – cea mai fascinanta si care repugna in acelasi timp este cea in care moliile invadeaza camera lui Severo si ii napadesc fata, formand o masca mortuara (aici m-am gandit la moliile tale, Ihrielle draga – se pare ca ne urmaresc).
Si-ntr-un final, dupa ce imi parea rau ca Bestiar s-a terminat asa curand, am descoperit ca s-au tradus suficient de multe volume, ba chiar un roman, Sotron, asa ca am privilegiul de a putea reveni la Cortazar si cu alte ocazii.