Posts Tagged ‘hepi’
Nu stiu ce sa fac cu blogul asta, cateodata imi vine sa-l inchid. Sau sa-l las in plata cui l-o vrea. Nu mai am ce istorisiri triste sa va spun, ma simt extraordinar de bine, aproape senzorial. Absolut totul e o mica incantare, de la inceputul de dimineata racoroasa, la ciocolata care ma asteapta la birou. Daca m-as gandi pentru o secunda mai profund, aproape as ajunge la periculoasa concluzie ca ma iubesc. Si toate astea nu intereseaza pe nimeni, decat pe mine. Stiu insa ca aveam un grup de fani care-mi prevesteau un sfarsit funest, asa ca poate scriu ca sa-i linistesc. Nu ca as fi crezut vreodata ca standardele lor limitate se vor aplica in cazul meu. Insa, cu totul si cu totul intamplator (este ceva intamplator?), nu o sa mor nici singura si nici nefericita. Rasul meu e sincer. Infernul pe care vi l-ati cladit, e o chestiune de alegere personala. E-adevarat, m-ati folosit ca sa adaugati o caramida in plus la baza lui, insa am plecat de-acolo.
N-am sa ma mai intorc niciodata.
O Lucifer !
Oh ! laisse moi rien qu`une fois
Glisser mes doigts dans les cheveux d`Esmeralda
Incepi dimineata cu o ninsoare care se asterne lin, tramvaiul e aglomerat, dar nu face nimic – o batranica se scuza si iti face loc cat sa stai pe scara, pentru prima data toate mijloacele de transport in comun functioneaza ca dupa ceas si colegii de birou iti zambesc cu foarte multa bunavointa. Te simti ca si cand ultimii 10 ani au fost un cosmar din care tocmai te-ai trezit, sau ca si cand urmatorii 10 ani vor fi un vis frumos.
Five, is for the sun
Six, is for lust
Seven, is for the fallen angel
Eight, is where it all begins again….
Astazi am fost, impreuna cu cativa dintre colegii mei de la scoala (care sunt grozavi), la targul de carte Kilipirim, de la Sala Dalles. Daca cineva dintre cititorii mei (si am stabilit in postul trecut ca sunt macar noua :p) are timp liber maine, neaparat sa dea o fuga pana acolo. Dar maine, ca pe urma se inchide. La etaj este o expozitie cu tema “Povestiri din Himalaya”, a fotografului Mihai Moiceanu. Imaginile sunt mult mai plastice decat orice cuvant pe care l-as folosi eu, asa ca dati o fuga. In rest, am admirat un album de tatuaje vechi, inclusiv tatuaje tribale sau poze facute la 1900 care m-a facut sa ma gandesc la dragutul meu coleg, m-am uitat in fuga la stadurile editurilor (din pacate nu aveam nici timp, nici resurse – abia mi-au venit Versetele satanice acasa de altfel, sunt reduceri pe site-ul polirom) si la cartile pentru copii.
Restul zilei, eu si gasca ne-am jucat cu aparatele foto, am legat cunostinte noi si ne-am simtit minunat. Acasa, mi-am amintit ca m-a intrebat Mihai de o carte de logica veche in care pastram timbre. Aveam o colectie draguta cand eram mici, ma temeam ca a aruncat-o mama, dar nu – am regasit-o azi. Cine are timbre cu omuletul lui Gopo si cu Mihaela acum? 
M-am inscris la Arte, sectia fotografie. Azi am primul curs. Inca am emotii, dar sunt multumita, asta e ceea ce imi doresc si mi-am propus de mult sa fac. Sunt bucuroasa ca ma intorc la scoala, ca o sa am cursuri si teme, o sa ma ajute sa ma disciplinez. Ca nota personala, e bine sa ajung sa constat ca din cand in cand si perseverenta sau ambitia dau rezultate. Viziunea asta fatalista pe care o am uneori nu duce la nimic bun.
Altfel, s-au intamplat multe, dar nu am timp sa reflectez acum 
.
Am aparat foto nou! (pentru ca merit )
Mi se pare oarecum amuzant ca dupa concertul de alaltaieri seara ascultatorii s-au impartit in doua tabere, rockerii si iubitorii de indie/electro. Mi se pare si mai amuzant faptul ca eu am nimerit in tabara rockerilor, desi am gusturi muzicale eclectice. Totusi nu pot intelege vehementa sau inversunarea rockerilor – BestFestul a fost intotdeauna un festival comercial. O spun fara nicio umbra de resentiment sau de critica. Prezenta unor trupe rock e o exceptie. Ar trebui sa nu ne mai necajim si sa ne bucuram de muzica… As da orice sa existe si la noi un festival frumos axat pe metal – Artmania a inceput sa repete trupe, Rock City Open Air pare interesant, insa locatia imi pune semne de intrebare, iar eu stau cu ochii pe inregistrari de la Wacken, Nova Rock Festival sau Mera Luna, visand sa fiu intr-un asemenea loc
Ieri, m-am grabit cat am putut sa ajung la timp ca s-o prind pe Gabriela Cilmi. O stiam de la Mihai, care mi-a atras atentia asupra melodiei Sweet About Me. I-am ascultat tot albumul si imi place – nu am auzit din pacate decat vreo 3 melodii cu ea pe scena, insa si de ea imi place – o voce deosebita si o prezenta simpla, o fata intr-o rochie, desculta.
In timp ce cantau Klaxons si Franz Ferdinand, am stat la terase cu sarbatoritul zilei – Raul, unde m-am alcolizat suficient incat sa-mi recapat un dram din buna dispozitie care m-a parasit. Am discutat despre muzici, concerte viitoare, proiecte de calatorii si de concediu. Spre sfarsitul lui Franz Ferdinand am observat-o si pe WR prin zona (eu am recunoscut-o ), am schimbat smsuri cu weed si ne-am dus mai in fata pentru Orbital – care mi s-a parut foarte foarte placut si catchy. Am dansat pana pe la doishpe fara ceva, cand a trebuit sa plecam ca sa prindem tramvaiul, ca eram prea obosita sa mai stau pana la final. Am primit doua bratari fluorescente, una i-am prins-o de brat lui weed, una i-am dat-o unei femei din tramvai, care a admirat-o, s-o duca la fetitza
Am ajuns acasa usoara usoara usoara si cu aripi . Again, nu a plouat – nu par a fi semne de ploaie nici azi. Diseara, more friends & Santana pe scena.
In general ascult cu interes tribute albums, coveruri, punks gone acoustic sau alte inovatii muzicale. Le gasesc interesante, de multe ori rezultatul e inedit, de si mai multe ori e ratat. Auzisem despre concertul The Spirit of Pink Floyd, comentasem in treacat cu colegii ca e pretul cam mare pentru o trupa tribute to, si nu ma mai gandisem la asta, pana cand a avut loc un dialog de genul: “- Mergem la Off the Wall? / – Da.” O alta decizie oarecum spontana – de altfel, singurele in care mai cred. Pentru ca de fiecare data cand mi-am planificat, am dorit, am asteptat ceva, rezultatul nu a fost cel dorit, insa cand am actionat pe baza unui impuls, acelea sunt momentele in care intuitia nu m-a inselat, momentele frumoase. As putea spune ca compenseaza pierderile, insa asta ar fi o discutie mai lunga
Mai trebuie spus ca imi place Pink Floyd foarte mult, insa nu fac parte nici din generatia care i-a prins cand inca mai activau ca trupa, nici din norocosii carora parintii sau cineva din anturaj sa le fi facut o educatie muzicala temeinica, nici din copiii care au avut calculator si acces la internet din primii ani, si deci posibilitatea sa descopere singuri niste lucruri frumoase sau care meritau descoperite. Asa incat am ascultat Pink Floyd singura, foarte putin influentata si destul de tarziu. Nu ma simt complexata de asta, iubesc muzica asa cum o percep si cum o descopar eu, nu pusa pe tava.
Acestea m-au dus ieri in amfiteatrul de vara, la Off the Wall – tribute to Pink Floyd. Nu mai fusesem acolo de la concertul Moonspell, insa m-am orientat foarte usor. Imi place locatia asta, imi pare rau ca nu se tin mai multe evenimente acolo – sunt subiectiva, insa mie Arenele Romane imi lasa o impresie de lugubru si dezolant. Amfiteatrul e situat langa Parcul National, e multa verdeata si miroase a iarba proaspat taiata. Si cum stam eu asa la iarba verde, cu o bere in fata luata fara a sta la cozi interminabile, privind un alpinist pe schela cum regla ultimele detalii tehnice si discutand chestii dragute, intr-un cuvant cu senzatia ca viata e frumoasa cand vrea, apar un grup apare o turma de reprezentanti ai unui partid politic, i-am recunoscut dupa tricouri. Ca deh, suntem in perioada electorala. Acum nu stiu altora cum li se pare asociatia dintre un partid politic romanesc – oricare, neimportant – si all in all you’re just another brick in the wall, insa daca nu mi-ar fi dat lacrimile din cauza luminilor rimelului melodiei Wish You Were Here (sa nu mintim telespectatorii), as fi murit de ras.
Nu stiu exact componenta trupei si am impresia ca nu se potriveste cu ce scrie la ei pe site – iar eu venisem la concert fara sa fi ascultat niciodata trupa asta, pe youtube sau in alta parte, cu ideea de a nu-mi face chiar nicio parere preconceputa dinainte. Pe scena, erau: un vocal tanar, blond, destul de charismatic si energic, care s-a achitat bine de delicata sarcina pe care o avea, reusind sa ma emotioneze unpic la Hey You, sustinut de inca doua fete in backing vocal, plus una din chitariste; o chitara, un bass, clape, baterie, the usual, plus un alt tip simpatic, imbracat in kilt, care canta la saxofon. Spectacolul fusese recomandat si pentru partea de lumini, ceea ce recunosc ca a fost frumos, insa nu spectaculos. O raza de lumina verde a aparut, proiectata de undeva din parc, probabil, spre public, in timpul melodiei Shine on You Crazy Diamond. Un cerc de schela pe care erau puse niste lumini era ecran pentru o proiectie video interesanta, care a inclus de la imagini din filmul Vrajitorul din Oz la poze de la 9/11. Chitara mi-a placut in mod deosebit. Showul a fost corect, playlistul echilibrat, Money, Hey You, Us and Them, Wish You Were Here, Shine on You Crazy Diamond, Another Brick in the Wall, doar Comfortably Numb la bis. Daca ma gandesc as spune la o prima vedere ca mi-a lipsit High Hopes. Un public destul de numeros (poate in jur de 1000 de persoane), mai mult trecuti de prima tinerete, in tricouri cu formatia (originala, desigur), caldurosi, destul de linistiti, s-a stat mai mult pe scaune. Per total, o seara placuta.
Cu C la Hollywood Multiplex, sa vedem Coraline (ecranizare dupa Neil Gaiman, regizata de Henry Selick, cel care a facut iubitul meu Nightmare Before Christmas… pentru cine imi cunoaste poseta 
). Intamplator, l-am prins in 3D. Pura magie. O papusa cusuta, la inceput, te aducea fata in fata cu un ac. Geamurile erau aburite si se distingea fiecare picatura de ploaie, cum siroia pe ele. Ca sa nu mai vorbesc ca tot ce zbura sau sarea in aer insemna un personaj aproape sub nasul spectatorului. De mai multe ori mi-a venit sa intind mana ca sa le prind.
Povestea e ciudatica si incantatoare, fara sa fie infricosatoare. Aduce mult cu Alice au pays des merveilles, intr-adevar. Ah, pisica! Am uitat sa spun de pisica. Pisica aceea este fenomenala