Midian

Tot va amenint de ceva timp ca scriu despre concediu, hai sa scriu, sa-mi fac o ocupatie.

Am fost la a doua vizita in Bremen si Hanovra (de data asta pe fuga) si prima in Hamburg. Cred ca am descris prima vizita de acum doi ani in blogul pe care l-am sters, oricum nu mai conteaza pentru ca perceptia tuturor – si in special a mea – asupra locurilor si lucrurilor e subiectiva. Probabil am idealizat cele vazute prima data, e omenesc. N-as merge atat de departe incat sa spun ca am avut o deceptie, insa oricum, perspectiva mea a fost mai echilibrata.

Bremen e un oras in care trebuie sa fie placut sa locuiesti, in continuare mi-a inspirat un simt al ordinii lucrurilor care deja, dupa mai putin de o saptamana de la reintoarcere, imi lipseste. In perioada asta a anului organizeaza un targ pe nume Freimarkt – initial era vorba de o zona si o perioada a anului in care nu se plateau taxe, in prezent e un fel de balci, ii spun eu, putin ironic. In centrul vechi e mai dragut, sunt tot felul de tarabe de mestesugari care prelucreaza si vand obiecte din sticla, piele, metal etc, imbracati in costume traditionale. Are farmec, are pitoresc. Langa gara insa sunt tot felul de carusele, roller-coasters, masinute, si alte jocuri pentru copii sau cel mult adolescenti. Pe langa toate astea, gherete in care se serveste mancare si bautura. Asocierea dintre fast-food si lucruri care se invart sus, repede, si in jurul axei proprii nu mi se pare una prea fericita, in sensul ca nu vad cum le poti face pe amandoua deodata. De fapt eu una m-am ferit sa le amestec, in sensul ca am mancat peste si fructe in ciocolata la amiaza, si m-am dat in tiribombe seara. Acum doi ani nu am avut timp de ele, si eram curioasa sa le incerc – pe scurt, prima data m-am dat intr-un roller-coaster pe apa (mai era unul in forma cercurilor de la Jocurile Olimpice, dar nu prea aveam chef sa stau in cap de 5 ori…) Erau niste masinute decorate ca niste barci de pluta, care se deplasau prin niste tuneluri pline cu apa – nu stiu daca ideea de a plonja in apa la sub 10 grade a fost excelenta, dar nu m-am udat prea mult. Pe urma m-am mai dat intr-o roata foarte inalta, de 55 m inaltime, care mergea foarte lin si oferea o priveliste placuta a intregului oras, si intr-un fel de casa a groazei, in care intrai in niste trasuri de fier si te plimbai prin niste coridoare intunecate, din care mai rasarea cate un schelet ici-colo. N-ar fi speriat decat cel mult un copil sub 5 ani, dar era haios.

In rest, am revazut Botanika, dar doar gradinile pentru ca serele erau in renovare, am trecut prin cateva parculete cu ratzuste (am gasit si o lebada intr-unul care cred ca era pui), si desigur statuia care a dat faima locului si cu care se inghesuia toata lumea sa se pozeze. Bremenul are case extrem de frumoase, majoritatea din caramida, strazi frumoase si, in perioada aceasta superba a anului, multe frunze ingalbenite sau inrosite pe jos, de mai multe feluri de copaci, amestecate.

In Hamburg am fost marti. Am facut un traseu al bisericilor din oras, si am urcat in turnul uneia din ele – Petrikirche, daca nu ma inseala memoria. Acolo aproape sa fac un atac de panica, pentru ca aveam impresia ca nu se mai termina urcusul – oricum am ajuns pana sus de tot, adica in cel mai ascutit punct al cupolei pe care o vedeti in poza. Am facut niste poze foarte dragute prin ferestrele in forma de hublou care erau aproape la fiecare nivel al turnului. St.Nikolai Kirche m-a impresionat cel mai mult, si acolo am urcat in turn cu liftul, am avut un vis izbitor de similar cu intamplarea asta. Printre biserici am vazut si primaria, in fata caruia erau niste tineri pusi pe glume – mi s-a explicat ca traditia locala spune ca orice barbat care a ajuns la 30 de ani neinsurat trebuie sa mature in fata primariei, pana cand va veni o fecioara sa-l sarute. Mi s-a parut foarte util acest obicei, si cred ca ar rezolva curateniei daca ar fi introdusa si la noi ).

Am mai vazut portul, si am trecut prin St. Pauli Elbe Tunnel. Pe partea cealalta a Elbei ploua, asa ca nu am zabovit, si in plus zarisem statuia lui Bismarck pe partea celalata si voiam sa ma intorc ca sa o admir mai de aproape. Era foarte de admirat, mai ales soclul plin de grafitti, dintre care unul care spunea “happy-happy, joy-joy”.

Per total, Hamburgul mi-a lasat o impresie de putere, forta. Este un oras frumos, dupa standardele mele. E frumos sa-l privesti de departe, sa vezi utilajele si furnalele amestecate cu turlele bisericilor, are un aer dickensian. Totusi, Hanovra mi-a ramas in suflet – de fapt e probabil singurul lucru pe care l-am vazut acum doi ani si despre care mi-am pastrat parerea. In Hanovra am facut o poza acum doi ani cu un tanar care sta pe un pod si priveste ratzustele, cu un aer nostalgic. Intr-un fel, mi se pare ca asta e esenta Hanovrei, Hanovra imi pare un oras nostalgic, melancolic, intrucatva romantic. Din pacate insa anul acesta nu am paucat sa-l revad, pentru ca ne-am uitat biletele de concert acasa si a trebuit sa ne intoarcem dupa ele din gara. Avem tren in fiecare ora si nu am intarziat la concert, insa am ajuns in Hanovra seara si ne grabeam spre clubul Capitol. Am ajuns la timp pentru Autumn Ball, unde au cantat: Staubkind, Der Fluch, Qntal, Tanzwut si Oomph! Staubkind mi-au placut mult, desi nu-i ascultasem pana acum au reprezentat o surpriza placuta. Der Fluch, de asemenea nu-i cunosteam insa nu mi-au placut.  In special momentul in care solistul a coborat de pe scena facand precum Gollum prin public, nu l-am inteles deloc. Celor de la Qntal, pentru care venisem, le-a trebuit foarte mult sa monteze si sa demonteze toate instrumentele, si sa traga cabluri, mai ales. Cred ca au cantat live 100%. Din pacate au cantat mult mai putin decat m-as fi asteptat si as fi vrut, iar show-ul lor s-a axat mai mult pe redarea unei atmosfere. Au fost Entre Moi et Mon Amin, Palaestinalied, Dulcis Amor, Maiden in the Mor (care mie personal nu-mi place), au incheiat cu Veni. Tanzwut si Oomph! nu au fost live total, adica la Tanzwut erau doi tipi cu cimpoaie care doar faceau figuratie p-acolo, la fel si chitaristii, cred, la Oomph! Totusi ambele trupe au facut spectacol, Oomph! cel putin au incantat sala, iar solistul lor a fost extrem de energic, se misca pe scena si comunica foarte mult cu publicul. + vreo doua momente de stage diving. Totusi – nu vreau sa fiu rea, dar cineva ar trebui sa-i spuna ca nu e frumos sa scuipi pe scena .

Am foarte multe poze, mai mult sau mai putin reusite, insa nu am reusit sa imi fac timp sa le sortez, prelucrez, aranjez. De fapt nici nu le-am copiat pe hard inca, si nici nu stiu cand voi avea dispozitia necesara s-o fac si pe-asta. Postul acesta l-am scris de joi pana astazi (deci in 3 zile), am tot revenit la el adaugand cate ceva, pentru ca apoi sa-l parasesc neterminat. Nici nu am dispozitie sa-l revizuiesc, asa ca-mi cer scuze in avans daca sunt in el stangacii sau e prost scris. Din pacate, cum spuneam si inainte, ceva nu prea placut s-a intamplat, asa ca va cer ingaduinta sa-mi suportati o eventuala tacere .