Posts Tagged ‘all of my memories’

E un rand de scaune pitite in spate, in autobuzele noi. Pe unul dintre ele, o fata cu pleoapele verde-inchis. Dupa cateva statii, urca un barbat imbracat intr-un mod excentric – altfel, ar fi fost frumos, mainile ii tradau inclinatia spre pasiune, insa blugii si conversele erau asortate cu o camasa, vesta si o esarfa stridenta de un albastru electric. Pentru scaunele din fata, drumul spre iesire era barat de un grup de adolescenti. Dupa alte cateva statii, o fata incearca sa se ridice si sa-si croiasca un drum spre usa. Fusta – o fusta scurta, de blugi, cealalta eroina era imbracat sport – i se agata de marginea scaunului si ameninta sa se ridice. O trage disperata. Ajunsa in sfarsit la usa, mai are de asteptat doar un minut pana sa o coboare.

Barbatul cu esarfa albastra ii studiaza picioarele. E atat de absorbit de aceasta ocupatie, incat nu remarca altceva, privirea lui ii e pierduta in dorinta. Nu observa ca fata cu pleoapele verzi il priveste pe el – si cand isi da seama, surprinde, pentru o secunda o licarire verde, jucaus-ironica in ochii ei. Ca atunci cand surprinzi un copil furand fructe de pe tarabe. Apoi, binecrescuta, ea isi intoarce pleoapele verzi spre fereastra.

 
 

Cismigiul s-a facut nespus de frumos – bine, intotdeauna a fost sic. Am lucrat 3 ani in vecinatatea-i si treceam in fiecare dimineata prin parc, in drum spre birouri. Ieri seara insa avea maci mari, rosu-aprins. N-am vazut niciodata maci plantati intr-un parc la noi, desi sunt flori salbatice ii dadeau un aer nespus de elegant.  O sa trebuiasca sa ne multumim cu descrierile – nu mai am aparat foto momentan, afara doar daca gasesc vreun sponsor care sa-mi ia un Canon. M-am indreptat spre locul unde erau pasarile – in drum, am vazut multi tineri stand pe iarba, unii cantau la chitara. Si la locurile de joaca pentru copii unde m-am pozat cu Alexandra, era amenajata o sesiune de face-painting pentru cei mici, un baiat devenea floare, si o fetita cu rochie alba de in, o mare in care era un delfin. Incredibil cum unele locuri capata o asociere afectiva cu intamplari mai mult sau mai putin placute din trecut, ne-am putea trasa adevarate harti emotionale…

Sunt mult mai multe pasari in Cismigiu decat in anii trecuti, lebede albe, lebede negre, si tot soiul de ratuste, mari si mici, si inca o specie care nu stiu ce ar putea fi. Ratele erau ca cele pe care le-am fotografiat in Bürgerpark – mi se pare o idee splendida sa ingrijesti cateva pasari sau animale intr-un parc.

Ca sa treaca timpul, m-am dus in Humanitas – de fapt intai alaturi, unde s-a deschis o librarie in exclusivitate dedicata cartilor in  limba engleza, Anthony Frost. E stilata si atmosfera e placuta, bine, si preturile sunt pe masura. La Humanitas au tinut si ei deschis toata noaptea, si au oferit reduceri. Au si campania aceea cu 3 carti la pretul a doua, si din cartile incluse mi se parea ca aveam ce alege, insa deja mi-am comandat prea multe luna asta si imi doresc sa le si citesc, nu doar sa le am. Acum citesc Idiotul, am mai citit Dostoievski desigur insa niciodata nu m-a captivat ca acum. Ma intreb care sa fie cauza, are Idiotul mai mult vino-incoace decat Crima si pedeapsa sau Demonii / sunt eu schimbata fata de perioada cand citeam cele antementionate. In facultate. Divaghez – in facultate aveam insomnii atacuri de panica si citeam inspaimantator. In sesiuni imi imparteam numarul de cursuri pe zile si intre cursuri citeam romane :) ) Evident trisam, pana la urma timpul acordat romanelor il depasea pe cel pentru invatat, eram innebunita dupa Hemingway si Thomas Mann, iar in una din ultimele sesiuni am citit Doctor Faustus si am facut o pasiune pentru un coleg de an, caruia ii spuneam in secret Adrian. Good old days.

Sa revin. De ce asteptam intr-o librarie sa treaca timpul – trebuia sa ma intalnesc cu Alexandra, sa mergem la muzee. Am inceput cu Muzeul National de Arta, pe care l-am mai vazut o singura data (cu C, cand aveau Rembrandt). Nu vreau sa fiu carcotasa, insa nu-mi place cum se poarta personalul de acolo. Nici cu vizitatorii nu mi-e rusine, o fata a atins un tablou ca pentru a-l verifica, vai, mi s-a parut atat de mitocanesc gestul. Tablourile erau impartite pe zone geografice, scoala italiana, germana, olandeza, etc si abordau mai ales teme religioase. De fapt le abordau atat de mult incat mi se acrise :) ) Altfel, e o observatie la indemana, insa si legat la ochi puteai ghici originea pictorilor fiindca personajele imprumutau izbitor fizionomia locala – fecioara Maria era o blonda cu obrajii bucalati in Olanda, o bruna in Spania, si totul a culminat intr-un hohot de ras, din partea mea, cand am descoperit o Cleopatra blonda, in haine de epoca. Preferatul meu a fost Flori intr-o grota – slabiciunea mea pentru germani nu se dezminte, si tabloul are un aer misterios, oare de ce asemenea flori intr-un loc atat de intunecat. Cum scria pe placuta Frankfurt pe Main, i-am propus Alexandrei sa mergem intr-o zi acolo sa cautam grota. Scoala preferata, as zice ca cea franceza, pentru rafinament – as fi murit sa fi trait in epoca aceea si sa port rochiile acelea… Am admirat si cateva sculpturi de Rodin, si una de Camile Claudel (note to self, sa-i dau niste filme Alexandrei). Dintre pictorii mari, un Rembrandt pe care cred ca l-am mai vazut si data trecuta, si un Monet – Camille/ rochia verde, la care am admirat mai degraba nuantele de negru. Partea de poezie insemna niste panouri cu poezii printate si in acelasi timp recitate dintr-un casetofon, pe care le descopereai din loc in loc.

Cand am iesit deja cozile erau infinite. Ne-am dus la Muzeul Enescu – care de fapt fusese ideea de la inceput. Urma sa cante corul Nihil sine deo, si marturisesc ca probabil aveam o grimasa pe fata sau macar un pic de nerabdare in comportament, insa simteam ca voi face implozie daca mai aud ceva religios. Din fericire, era vorba doar de nume, fiindca s-au interpretate melodii populare romanesti, La oglinda a lui Cosbuc, Somnoroase pasarele, si spre sfarsit muzica ruseasca si evreiasca. Totul a fost mai incantator decat ma asteptam, cu exceptia aerului, care nu exista, deci nu l-am respirat…

Am luat autobul acela special, spre MNAC. Deasupra Palatului Parlamentului se roteau pasari amenintator, nu le-am inteles comportamentul sau, de fapt, vederea mea proasta m-a impiedicat sa-mi dau seama daca erau pasari sau proiectii sau altceva. Spre miezul noptii, la MNAC si nu numai era arhiplin, ar fi trebuit sa stam prea mult, nu-mi place gloata, nu-mi plac oamenii care vorbesc mult, prost si fara rost. Se poate vizita si in alte conditii, ceea ce am sa fac daca imi permite timpul. Doua din expozitii aveau un titlu interesant, The fragility of being si Shedevil on tour, dar n-as vrea sa judec o carte dupa coperta…

Maybe your mind is playing tricks
You sense, and suddenly eyes fix
On dancing shadows from behind.

Acum cativa ani trebuia sa predau niste acte la ultimul etaj al unei cladiri vechi, lugubre, cu un lift intr-o cusca metalica sinistra, si cand am intrat inauntru – surpriza – nu mergea curentul si interiorul nu era luminat. Am o groaza bine-cunoscuta de singuratate pe intuneric, si de singuratate in general; oricat am analizat origini, implicatii si cauze nu ma ajuta cu nimic. De fapt, scriu intrucat am ramas singura acasa si simt aceeasi teama insuportabila, paralizanta, fara vreo cauza rationala. Oricum, la momentul acela nu aveam nicio solutie decat sa urc, sau sa ma intorc cu hartogaraia in brate si sa recunosc ca mi-e teama de intuneric, oricat ar fi sunat de absurd.

Nu stiu de ce, am inceput sa urc scarile una cate una si sa fredonez “Fear of the Dark”.

Sometimes when you’re scared to take a look
At the corner of the room
You’ve sensed that something’s watching you.

Am ajuns la ultimul etaj – al patrulea -, am rezolvat treaba cu care fusesem trimisa, am reluat versurile pe drumul inapoi si am plonjat usurata in lumina de afara. Nu stiu de unde mi-a venit solutia asta, insa, paradoxal, a functionat – de parca recunoasterea unei probleme ar fi insemnat si solutionarea ei.

Dupa ce am ascultat melodia de 3 ori in seara asta, simt cum incep, incet, sa ma relaxez :) When I’m walking a dark road, I am a man who walks alone…

Nu stiu cine m-a mintit ca o sa fie frumos de-acum, mai rau e ca am crezut-o. Luna martie a fost un cosmar escaladat, in special ultima saptamana. Ma lupt cu un inceput de gripa care nu vrea nici sa ma ia, nici sa ma lase, sunt obosita, tensionata, ma confrunt cu agitatie, orgolii, rautati, insa – ceea ce e mai grav – imi simt nervii intinsi la maxim, gata sa cedeze.

Pe la si trecut de 3 am aflat ca nu am cu cine sa merg la concert, totusi, pentru ca nimeni din gramada de prieteni pentru care sunt mereu online, carora le ascult problemele si pe care sunt gata sa-i ajut cand au nevoie nu s-a sinchisit sa ma insoteasca, person non-grata ce sunt… Cu exceptia unei singure persoane, care, desi nu avea nicio tangenta cu ceea ce urma sa se intample pe scena, la 4 isi punea problema daca mai are de unde sa gaseasca un bilet numai ca sa fie alaturi de mine. Le-am jurat, celorlalti, in acel moment, iadul pe o tipsie.

La 9 eram in magazinul lui sis, care era vadit nemultumita de cum aratam – adevarul e ca faceam o figura de exceptie, cu parul valvoi, pleoapele negre si imbracamintea neagra, intr-unul din cele mai luxoase magazine din oras.  Sis a umblat la ce se mai putea ameliora (fizicul meu e defect din fabricatie :) )), astfel incat intr-un final aveam parul si mai valvoi, ochii pe jumatate negrii pe jumatate violet si o bluza mai cumintica.

In timp ce o asteptam printre rafturi, am fotografiat asta:

concert-deine-lakaien-0011

Asta pentru ca amere mai putin de doua saptamani :D . Revenind la ieri, am ajuns in Fratelli, mi-am facut griji ca nu voi putea intra cu aparatul – scria peste tot ca e strict interzis – insa a trecut neobservat, si am ajuns in club relativ ok. In timp ce ma plimbam prin sala si admiram tinutele goth mai elaborate, m-am intalnit cu R, revedere (dupa o perioada destul de indelungata) care mi-a facut placere.

concert-deine-lakaien-0231

Ce-a urmat a fost ceva obisnuit care insa nu a reusit sa se transforme intr-o obisnuinta pentru mine.  Dincolo de orice patimi, peste tot si peste toate, ramane muzica. A fost Slowly Comes My Night, Return, Generators, Over and Done, Vivre, Into My Arms (pe care am ascultat-o alaturi de draga mea Alex), Reincarnation, Dark Star, Wunderbar, Mindmachine, Where You Are, si, in final, ceea ce asteptam -  o imbinare perfecta intre melancolie si pasiune, cu un ritm ca al unei inimi pulsand, la fel cu a mea…

… fall down by my side, down in my arms, this night forever, no morning will come
love me, love me, to the end
love me, love me…
 
i know that you love me

Miercuri am fost la IoanA. IoanEi ii place sa comunice cu mine in imagini, cred ca si-a dat seama ca asa functioneaza creierasul meu. Mi-a sugerat sa-mi imaginez o zi innorata, si norii care coboara pana aproape de pamant. In acelasi timp, sa urc pe varful unui munte foarte inalt, deasupra norilor, si sa ma privesc de jos, in toata negura de acolo, in toata confuzia creata, si sa ma vad.

N-am vazut nimic, pe moment. Am plecat acasa si ascultam muzica la player (playerul vechi ramas de la fratele meu, da, nu am fost in stare sa-mi iau un player nou). Mai exact, ascultam Emilie Autumn – Marry Me. E o melodie despre o femeie care se casatoreste cu un bosorog pentru bani. Pentru mine, e chintesenta cinismului. E o melodie pe care o ascultam pe repeat in timp ce citeam site-uri despre serial killings. Dintr-o data,  in timp ce-o ascultam pe domnisora ofeliaca, am ras. Am ras sardonic, si in secunda urmatoare m-am speriat de mine. “Cine e persoana asta care rade?”, m-am intrebat. In mod cert, asta nu am fost eu…

In continuare, am reusit sa ma vad de pe munte. Nu eram eu aceea – fatada mea rece care avea rolul de a ma proteja s-a intors impotriva mea in cele din urma.  Am reusit sa constientizez tot ce am facut gresit. Teribil, sa-ti dai seama ca tristetea in care te scalzi e de fapt creata de nimeni altcineva decat de tine. Ca e ca si cand ai avea o matrita gresita, insa pe care te incapatanezi sa o folosesti mereu si mereu, intrebandu-te de ce rezultatul final e un rebut.

Singura mea dilema, acum, este: voi reusi sa mai dau undo la ceea ce am gresit? As vrea sa sper ca asta se poate, desi nu vad metoda prin care as putea sa intorc timpul inapoi. In oricare din variante, insa, simt ca m-am pus la loc dupa ce am fost instrainata foarte multa vreme. Sunt unde trebuia sa fiu. Sunt in mine.

Maine ma duc la patinoar. Sper ca au inflorit ghioceii in parc :)

—  Eu, zise el, simt uneori ceva ciudat pentru dumneata. Mai ales cînd stai aşa lingă mine, ca acum, mi se pare că am undeva sub coastele din stînga o coardă nevăzută, strîns legată şi straşnic înnodată de una asemănătoare aşezată în aceeaşi parte a delicatei dumitale făpturi. Iar dacă un braţ de mare răscolit de furtuni şi două sute de mile de pămînt vor ajunge să ne despartă, mă tem că această coardă comună să nu se rupă şi am un fel de presimţire că atunci aş sîngera înăuntrul meu. Cît despre dumneata, ai să mă uiţi.

L-am revazut pe M azi (a trebuit sa ajung la serviciu mai tarziu).  Nu pot sa nu-l admir. Era relaxat, optimist, glumea cu un aer usor ironic. Nu se astepta sa ma vada sau sa ma interesez de el. Nu ma asteptam sa-l vad asa. M-a facut sa ma simt mica. Tot ce a facut denota tarie de caracter si verticalitate – asta daca aleg sa-l cred in totalitate. Am un mic dubiu, avand in vedere ca a pretins ca nu stia ca am vizitat Germania, apoi a retractat… Chiar si asa, ramane un barbat curajos.

In aceeasi incercare de a-mi pune lucrurile in ordine, am intrat in vorba cu L ieri. M-a iertat mai usor decat ma asteptam – in locul lui, eu as fi fost suparata pana la cer pe mine. Acelasi stil glumet-insinuant. Mi-a propus sa dansam pe tanz, my liebe, tanz. Sau sa facem altceva, ca de obicei nu il luam in serios. I-am propus sa ma insoteasca la concertele urmatoare. Vorbeam cu River despre concertul Tiamat si aveam aceeasi senzatia cumplita de sfarsit si de prea tarziu. O perioada apusa. Altadata, ideea de a merge cu L la un concert Samael m-ar fi incantat. Acum, ma incanta mai degraba faptul ca am ajuns acasa si m-am descaltat de tocuri…

L-am visat pe T, solar. Reminiscente ale peisajelor mediteraneene din lecturile dupa Camus. T radia, cald. M-am apropiat de el si i-am atins varful nasului cu al meu. Mi se parea ca e facut din lumina.

Obosita. Si trebuie sa plec din nou – sunt in intarziere deja.

teachmepassion-001

In 2004, mi-am cumparat prima data un bilet la un concert. Unul international, vreau sa spun, pentru ca prin cluburi la concerte undeground mai fusesem. Era primul concert Nightwish din Romania. Mi-am cumparat biletul imediat cum am luat banii, l-am pastrat in geanta, cred, vreo 3 luni, m-au apucat spaimele cand am auzit ca a fost sold-out si ca puteam sa raman fara bilet. Imi amintesc starea aceea de parca ar fi fost ieri, mi-a ramas gravata in suflet, imi cadeau lacrimile pe obraji si eram vrajita. Born from silence, silence full of it, a perfect concert my best friend, so much to live for, so much to die for, if only my heart had a home.

Am in camera, peste tot, bucati de hartie pastrate care imi amintesc de cate ceva. Bilete rupte, mototolite, udate si apoi uscate. Nightwish, Therion, Megadeth, Tiamat, Lake of Tears, Apocalyptica, Lacrimosa, Blind Guardian, Within Temptation, Leonard Cohen, Iron Maiden, Judas Priest, Laibach, Samael, Leave’s Eyes, L’Ame Immortelle… Nici nu mai stiu sa le enumar pe toate. Nici nu mai stiu cate bilete nu am purtat cu mine luni in sir, cate sperante legate de ele. Sau de cate ori nu m-am decis in ultimul moment sa ajung acolo…

Azi mi-am luat biletul la Darkfest – Diary of Dreams, Das Ich si In Strict Confidence. Abia m-am convins sa ies din casa pana la Diverta, sa-l iau… Pentru ca nu m-ar interesa?… nu, catusi de putin. Ma simt apatica. Chiar si ce scriu aici, mi se pare sec, sarac.


Invata-ma pasiunea, caci ma tem ca a murit
.

ringu-006_res

Nu pot sa evit sa nu ma simt magulita, asta daca sunt pana la capat sincera. Sa primesc un inel cu piatra pretioasa veritabila, e flatant pentru orgoliul meu…
Altfel, mi-e clar ca nu e pentru mine. Mi-e mare :) .

“I walked out and thought for a time I could see no defense, and I thought for a while you were me, we were wrong, in our time, always down, out of line.

I relaxed from the days filled with bloodsport in vain, and returned with the knowledge that we’re two the same, two in Hell, two set free, too alike, you to me.

And we watched everything pass us by in due course, always tied by a mutual feeling that lost, we were two, two in hell, two set free, known too well.”

“He desires love, in some special way against all perversion, fed with fruits of decay. He remembers, how the guilty have seen, all the pure but selfish, buried deep in his dreams.

He sees a vision in the sky, looking down on him, calling him by name, yeah he sees faces from yesterday, of what might have been, but the past must still remain.

He desires love, not some perfect affair, in hotels of steel and glass, just to cross on the stairs, but he can still see, all the angels in time, as his dreams of ecstasy, turned to nightmares of crime.

He sees a vision in the sky, looking down at him, how the past will remain, yeah he sees a vision in the sky, staring down at him, he’ll always see the same.

Sure I’ll see you down, you do for me I did for you, cure just takes you down, we’re down for good that’s understood.”

- Ian Curtis -

Am recitit mailul la care atasasem”Love Will Tear Us Apart“, apoi l-am mai recitit din nou, de cateva ori, imi simteam propriile emotii plutind la suprafata propriilor cuvinte. Il admir nespus pe Curtis. Dupa ce am sa vizionez “Control”, am sa scriu pe larg despre asta.

Am avut o discutie draguta aseara. Ideea ca sunt libera si nu exista niciun lucru pe care sa nu-l pot face capata noi dimensiuni.  Chiar sunt complet si absolut libera. Frumos cuvant…

… right.
Mi-a spus ca daca as fi aici ar inseamna foarte mult pentru ea, ca nu a stiut sa ma aprecieze cand am fost alaturi de ea, ca nu stim sa apreciem un lucru decat dupa ce il pierdem (asta stiam deja). Am ascultat aceasta efuziune sentimentala oarecum circumspecta. Stiam ca sentimentele ei sunt un lucru de moment. Well, asta era acum un an. Azi, m-a apreciat atat de mult incat, cand am rugat-o sa-mi ia un lucru simplu, s-a intors in casa spunand “am uitat”. Ca si cum nici nu as fi contat. C spune ca eu sunt foarte autocritica si tind sa devin critica si cu cei din jur… mie mi se pare ca ii tratez cu foarte multa indulgenta, avand in vedere faptul ca cei mai multi se poarta de parca as fi invizibila, de parca nu as conta, de parca nu as fi decat cel mult un accesoriu dragut…

… un accesoriu dragut. Ma refugiasem in magazin ca sa scap de frig, si ma simteam precum bijuteriile din vitrine. Eu sunt inelul cu diamant pe care, dintr-un motiv sau altul, nu i l-ai facut cadou iubitei anul acesta. M-ai uitat cu o eticheta atasata de piciorus… Ii spuneam lui E cat de mult ii admir pe nordici – da, ii admir, si in acelasi timp melancolia lor, aerul lor ostenit, intelectualitatea lor interiorizata ma aduce la punctul in care as incendia cu bucurie toata Peninsula Scandinava. Pentru ca eu nu sunt asa. Pasiunea inseamna ceva mai mult decat un tango.

Din nou, discutii cu C despre L – de data asta ceva mai sincere si mai nude ca de obicei. Ma bucura ca macar C m-a inteles. C imi spune ca dintre S, D si mine, trasatura mea cea mai pregnanta e senzualitatea. In acest episod, nu rosesc, ci incerc o bucurie rautacioasa. Eu, une seductrice. O preoteasa a Afroditei. Yup, could I please have that, with extra-cream on top? Ideea ma vindeca de lacrimile de azi-dimineata…

- Stii, anticii aveau o sarbatoare in care fiecare avea voie sa se culce cu oricine, pentru o zi.
- Serios?
- Da. Fara repercusiuni, vreau sa zic…. se considera ca o cinstesc pe zeita.
- Ah. Misto asa…
- Pe de alta parte, tot ei le aveau pe vestale, deci cred ca exista un echilibru :)

“Scumpa mea seducatoare, ai uitat cand bajbaiai cu ochii inchisi in apartamentul unui oarecare domn si te-ai impiedicat de covor”, imi aminti ratiunea si imi dadu una peste ceafa…