Avem doua melodii noi:
si
Peter Murphy – The Prince & Old Lady Shade
(prima imi place mai mult)
Ambele vor fi incluse pe albumul “Ninth”, pe care voi avea placerea sa-l ascult incepand de pe 7 iunie (sau mai devreme, daca il pirateaza careva).
Nu pot crede ca omul asta e trecut de 50 de ani, vocea lui suna (cel putin pentru mine) exact la fel, si exact la fel de fascinanta.
i cannot revive what’s already drowned
… she won’t come around
Dupa ce strigase catre toate barcile sa se indeparteze, barbatul plonjase in adanc. Ploile recente nu ii faceau misiunea mai usoara. Apa era tulbure, nu ii vedea clar fundul, si nu stia unde s-ar fi putut afla masina. Barbatul nu avea experienta in diving decat la un nivel de amator, insa intuitiv a incercat sa se orienteze dupa felul in care curentii purtau algele si plantele. Apa trebuie sa fi fost rece si maloasa. Cand in sfarsit a ajuns la masina, lipsa de oxigen a devenit insuportabila. Instinctul de supravietuire a biruit nevoia de a-si duce treaba la bun sfarsit, propulsand-l la suprafata.
Barbatul stia ca nu mai are timp la dispozitie si se temea ca nu ar mai putea gasi masina a doua oara, asa ca s-a uitat catre dig si catre barci, incercand sa-si fixeze niste repere. A coborat foarte repede inapoi, multumindu-se cu o gura insuficienta de aer. A doua oara, a localizat usor masina si a incercat sa ajunga la locul pasagerului. Baiatul statea pe scaun, prins cu centura de siguranta, vanat. Barbatul a reusit sa se strecoare in masina, si a inceput sa se lupte cu centura de singuranta, care nu voia sa se deschida. Intr-un final ea a cedat, si barbatul l-a adus pe baiat la suprafata, pe una din barcile de salvare.
Baiatul petrecuse o perioada critica de timp sub apa, si era inconstient. Se parea ca eforturile barbatului fusesera zadarnice. O doctorita s-a straduit foarte mult sa-i acorde primul ajutor, si in cele din urma a reusit sa obtina un semn slab de puls. Dupa o perioada de coma, baiatul si-a revenit complet, salvat in ultima clipa.
M-am gandit saptamanile acestea la povestea de mai sus, pe care am urmarit-o pe Discovery World. Sunt doua lucruri in care cred, perseverenta si intuitie. Daca barbatul nu ar fi depus toate eforturile care tineau de el in acel moment, baiatul ar fi murit cu siguranta. Cred ca trebuie sa facem tot ce putem si inca 10% in plus in orice situatie 
. Daca nu de altceva, apoi cand lucrurile o sa se duca mare la vale (si din experienta, daca ceva poate merge prost atunci va merge), macar atunci iti poti spune ca ai facut tot ce tinea de tine. Imi displace atitudinea mioritica tip hai sa ne impacam cu soarta. Hai sa nu. Daca nu de altceva, macar pentru faptul ca eroii din antichitate aveau o sectiune speciala, a lor, in orice forma imaginabila de paradis. Nu exista niciun eden, fireste, in afara de cel pe care ti-l ofera o constiinta curata si impacata cu sine (pare un cliseu, stiu, dar e un lucru mare).
Pe urma, daca barbatul nu s-ar fi orientat intuitiv dupa niste repere, nu cred ca ar fi reusit sa gaseasca tinta. Pe ce pot sa ma bazez?… pe inteligenta – ar fi flatant sa cred asta, dar sa nu ne amagim, nu suntem Einstein. Nici nu aduc sentimentele in discutie, sa te ghidezi dupa ele te duce in nisipuri miscatoare cu ochii inchisi. Instinctul? – pai daca am fi animale… primul lucru care-mi trece prin mintea-mi perversa e ca ar fi foarte multe scene de sex in public :p
Imi pare grozav de rau ca nu stiu sa fac surfing. Zilele astea, exact asa m-am simtit, ca si cum as fi pe creasta unui val si as simti cand urca sau descreste. Lucruri care par gresite privite cu ochii ratiunii mi s-au parut a face foarte mult sens. Lucruri care incepeau prost, presimteam ca se vor termina si mai prost… Presimteam, ce exprimare de baba care da in ghioc. Nu e chiar asa, dar nu gasesc un cuvant mai bun.
Evident, nu am si nu am avut niciodata pretentii de descoperitor de piatra filosofala, ar fi fost prudent sa adaug la tags ‘de moment’. Pana la urma… ar fi fost tare sa stiu sa fac surfing 
.
Probabil ori aflu eu cu intarziere, ori abia acum s-a anuntat, insa citesc pe citadinul despre spectacolul Burn Baby Burn. Printre nume imi atrage atentia Julee Cruise (colaboratoare la soundtrak-uri ale filmelorlui Lynch, ca sa mai am ocazia sa spun o data ca il ador pe Lynch) si Alexander Hacke (din formatia aceea anonima numita Einsturzende Neubauten). Unul din cititorii mei, pe numele sau j.d., imi atragea atentia despre acest concert, dar locatia era Ungaria
Dileme majore existentiale creeate de pe urma acestei stiri: de unde cerului sa mai fac eu rost de bani, mai ales ca vad ca biletele la cel mai redus tarif ar fi disponibile pana fix poimaine? Daca sparg o banca, pe cine sa mituiesc ca sa ma insoteasca si cu cat?
Astept potentiale sugestii pana maine la ora 17:30, castigatorul fiind premiat cu o portocala .
In week-end am fost din nou la schimbul de carte din Absintherie, si am returnat toate cartile imprumutate (si citite ). Am plecat cu mai putine de data asta, doar 3, si-anume: Cantec de leagan de Chuck Palahniuk, un scriitor cu care aveam de gand sa fac cunostinta dar nu stiu cum de nu se nimerea; From Russia with Love, o compilatie de povestiri scrise de diversi autori rusi, pe care am dat-o la schimb cu Sexul cireselor (note to self, s-o iau data viitoare) si Franny si Zooey a lui J.D. Salinger, care de asemenea era pe un etern si interminabil wishlist.
Inca o data ma bucur ca m-am dus la schimburile de carte, am acces la mai multe carti bune fara sa falimentez sau sa ma ingrop in casa in ele.
Data viitoare imi iau aparatul si tele-ul, am descoperit ceva frumos privind pe una din ferestre. Imi place din ce in ce mai mult Absintherie. Muzica, needless to say, imi place nemaipomenit de mult.
Revenind la carti, momentan citesc o prostie numita Papagalul lui Flaubert si care e scrisa de Julian Barnes, de care nu o sa mi citesc nimic cat voi trai. Este o insailare de episoade si amanunte din viata lui Flaubert, care nu ma interesau defel (in afara poate de faptul ca a fost intr-o calatorie cu Du Champ, au ajuns in Egipt si au fotografiat Sfinxul – amanunt pe care oricum il cunosteam deja ). Flaubert mi se pare foarte cliseic si plicticos, iar Madame Bovary n-a fost de natura sa ma faca sa ma intereseze si altceva scris de dansul. Abia astept sa scap de cartea asta si sa iau altceva, sper sa fiu mai norocoasa caci de mult nu am mai gasit ceva care sa ma incante.
Care sunt sansele ca un aparat telefonic vechi de cel putin 3 ani, cu smaltzul sarit, care a fost trantit de pamant de 5 milioane de ori si caruia ii cadea capacul de baterie sa tenteze pe cineva?
Nu stiu, dar cine l-a luat sper sa ii stea in gat 
Ihrielle ma provoaca sa va povestesc ce obiective am cu blogul pentru 2011. Sincera sa fiu, nu prea stiu. Ma batea inclusiv gandul de a-l abandona. Cert e ca am impresia ca i-am schimbat directia, altadata scriam lucruri mai personale (chiar daca intr-o maniera voalata), acum nu-mi mai vine sa o fac. Nu stiu daca sa deplang sau nu asta. Intrebarea vine intr-un moment foarte potrivit, ca ma intrebam daca sa scriu niste ganduri legate de Combichrist sau nu…
Ca sa raspund la intrebare, probabil in 2011 voi incerca sa scriu mai multe impresii despre carti / filme / muzica / preocupari personale, si foarte putin despre alte lucruri (desi sunt multe chestii in mintea mea, mi se pare absolut inutil sa le expun, aici sau oriunde, inutil in sensul ca oricum nu si-ar gasi nici o rezolvare). As prefera sa scriu mai mult despre carti. De asemenea as vrea sa scriu mai rar pe blog, si in general sa ma ocup de mediul virtual din ce in ce mai putin si de alte minuni, mai mult. In ce masura voi reusi sa si fac asta, ramane de vazut.
Ma iau si dupa commenturi, recunosc, daca vad posturi comentate sau subiecte care atrag incerc sa le dezvolt… Sunt eu antisociala, dar doresc sa plac, ca orice om (don’t shoot me now…)
My dear crazy fans, stiu ca trebuia sa onorez o leapsa cu muzici insa weekend-ul ce tocmai a trecut am fost foarte ocupata. Ceea ce a fost un lucru nemaipomenit pentru ca am rezolvat o multime de problemele care erau in stand-by. Am facut, pe ultima suta de metri, selectia de poze pentru expozitia pe care o face promotia din care am facut parte (am sa va dau detalii cand se va tine). Mi-am luat biletul pentru concertul Combichrist de maine. Desi nu mai inseamna mare lucru pentru mine, nu vreau sa raman cu senzatia ca am ratat ceva… On a girly-girl note, mi-am vopsit temporar parul (roscat inchis) si mi-am gasit o rochita de care sunt absolut indragostita (si pe care, cu tot frigul, am de gand s-o port joi).
Cel mai important, am reusit in sfarsit sa-mi fac acvariu – lucru pe care nu l-as fi facut niciodata daca nu ma impingea Alexandra de la spate, caci cheful meu de orice era si inca este aproape nul… Intai am adus acvariul si componentele lui acasa, l-am tinut plin cu apa o vreme, la un moment dat am pus niste plante… la momentul doi s-au dezintegrat partial si a trebuit sa schimb toata apa ) Dar acum totu e bine si acvariul e plin de guppishori colorati. Am mai trecut printr-o experienta trista cu doi sanitari dintre care pe unul pe care l-am cumparat 95% mort, dar il voi inlocui cat de curand (dupa ce termin zbantzuiala).
Sunt incantata de isprava asta. Am niste cunostinte, cat de cat, despre ce ar trebui sa fac, si am mai avut grija de un acvariu de o bucata de timp. De fapt as avea o gramada de povesti cu pesti de spus… inclusiv despre cel pe care l-am crezut mort vinerea trecuta, si a treia zi dupa scripturi a inviat ) Toata lumea din jurul meu e incantata, si nici nu o sa-mi ia foarte mult timp sa-i ingrijesc (timp pe care nu prea il am).
Maine ma duc la Combichrist, poimaine va povestesc cum a fost, daca chiar tineti sa stiti…
De la o vreme imi susura o voce gingasa la urechi, ma trezeste dimineata si ma bine dispune dupa o zi de munca. Zice sa aleg statutul de calator corect, si devin un partener la un transport civilizat. Hai sa zicem ca din toate statuturile care mi-au fost puse la dispozitie, l-am ales pe cel de calator corect. Adica am scos din buzunar o suma. Sa vedem cu ce m-am ales in schimbul ei…
In primul rand, pentru un traseu care, pe ceas, cu bicicleta ar dura in jur de 15 minute, trebuie sa imi iau masuri de precautie si sa ies din casa cu cel putin 45 de minute inainte. Si asta in conditiile in care drumul meu spre locul de munca ocoleste bine centrul, si nu strabate vreo artera aglomerata. Insa nu stii nicicand daca nu cumva vei astepta 30 de minute in statie… Daca vorbim de o coloana de 4-5 masini, iar masina asteptata de tine e ultima, poti fi sigur ca partenerul tau de nadejde va opri hat departe de statie, iar daca nu vei fi vigilent el nu va mai opri din nou acolo unde trebuia in primul rand sa opreasca. Daca totusi nu e nicio masina inaintea celei asteptate de tine, priveste in zare si o vei vedea de departe. Te vei intreba daca este un autobuz sau un dric, dupa viteza cu care se misca. Daca lucrezi la o companie de pompe funebre, ar putea constitui o oportunitate pentru tine de a angaja oameni de nadejde. Daca nu, aceasta analogie iti va permite macar sa ai un moment de reflectie asupra naturii umane fragile si trecatoare :p
Dupa ce ai urcat, trebuie sa alegi statutul de calator corect si sa-l ajuti putin pe sofer indicandu-i statiile, asta daca mai vrei sa si cobori unde ai treaba. Am invatat de mult ca daca nu te postezi in usa si nu ii semnalizezi apasand pe butonul acela pe care scrie “stop”, este foarte posibil sa treci pe langa statie si sa o privesti cum tu treci pe langa ea si ea pe langa tine. Daca indraznesti sa apostrofezi soferul, iti zice suav ca “vai, era statie?” dar el nu a vazut… Si astfel, te-ntorci o statie inapoi, pe principiul mersul pe jos face picioru’ frumos – tine loc de gimnastica de dimineata.
Si intr-un final, uneori ti se poate intampla sa astepti in statie, si autobuzul impasibil sa treaca pe langa tine. Poti sa alergi, poti sa-i faci cu mana ca poate esti mic si nu te vede, el isi va vedea de treaba si va merge inainte… Tocmai atunci se intampla sa fie foarte grabit, invers fata de cum era de dimineata. Dupa niste legi care sunt inaccesibile muritorilor de rand…
Nu ma astept sa se intample sau sa se schimbe ceva, dar for the record, ca sa nu se creada ca I’m just whinin’ and bitchin’, am facut o reclamatie dupa ziua de azi (nu ca as fi naiva sa cred ca se va schimba vreodata ceva). Intr-o lume ideala as alege alt statut decat cel de calator corect cu ratb-ul acum, pacat ca acest lucru nu este posibil.
Mi-a placut foarte mult “In supa miso”. Este despre un tanar japonez care lucreaza ca ghid in Tokio, pe un segment de piata mai special, mai exact este ghid in ceea ce priveste viata erotica de noapte a orasului. In curand va da peste un client cu adevarat fucked up, un american care isi spune Frank, intalnire care va culmina cu o serie de violente. Btw, ceea ce-mi place e ca scenele de violenta descrise nu sunt gratuite, nu sunt puse acolo numai ca sa socheze cititorul, si nu sunt in exces. Nu sunt de acord cu excesul de violenta sau de sexualitate in arta cu unicul scop de a iesi in evidenta, ma bucur ca aici nu e cazul.
Ambele personaje fac o serie de observatii cu privire la degradarea valorilor, singuratate, consumerism si conditionarea individului (mi s-a parut foarte trist experimentul cu pisica inchisa, care e invatata sa apese pe un buton pentru mancare, apoi incepe sa fie electrocutata dupa ce apasa acelasi buton). In supa miso mi sa parut mai degraba trista decat inspaimantatoare. Frank pare sa creada ca clopotele pe care le va auzi de pe pod ii vor aduce alinare, ii vor linisti demonii interiori. Asta e o trimitere la traditii, la spiritualitate… Cum eu nu cred in puterea lor izbavitoare, povestea mi s-a parut trista, inchisa si personajele, lipsite de perspectiva.
Mi-a placut foarte mult discursul lui Frank – nu pentru ca as fi fost de acord cu el, dar mi s-a parut ca e un personaj bine construit, si ca psihologia criminala e foarte corect surprinsa. Cartea asta m-a facut sa ma gandesc foarte mult la latura distructiva a naturii umane vs. la cea constructiva. Si la partea in care ma situez eu, si de ce. Ca sa zic asa, ma bucur ca eu si cu mine am avut discutia asta )
In supa miso se citeste foarte usor, eu am citit-o intr-o zi, ieri, in pat cu o gripa usoara. O gasiti pe site-ul Polirom la reduceri. Comparatia cu Haruki Murakami pare la indemana din cauza coincidentei de nume si a tarii de origine, dar Ryu Murakami imi pare mult mai profund. As incerca si “Auditia”, n-am inima sa vad filmul.