Nu vreau sa mai vorbesc cu tine niciodata, in viata mea. Si pentru prima data, sper sa am o viata lunga.
Doar un nebun face acelasi lucru de mai multe ori, asteptand de fiecare data rezultate diferite.
Prin amabilitatea lui Doru, am aflat de dra. fotograf Tania Volontir si de expozitia ei de la libraria Anthony Frost, care a avut vernisajul astazi.
Am intarziat putin, si trei dintre fostii mei colegi de la Arte ma asteptau cu un pahar de vin in mana, pe care de fapt nimeni nu il voia, si se simtea stingher, saracul 
. Dupa ce m-am “sacrificat” consumandu-l si am schimbat cateva cuvinte, am privit fotografiile, 20 la numar (cred). O parte erau expuse in vitrina dinspre exterior, celelalte, in librarie. Stiam fotografiile de pe facebook, desi nu foarte bine. Venisem tocmai ca sa le admir. Sunt toate foarte frumoase, insa sunt cateva care imi vorbesc direct. Sunt cateva pe care simt ca le-as putea lua acasa si iubi. De exemplu, “The eyes don’t keep the truth” si “The eyes don’t keep the truth 2“ imi par extraordinar de expresive si fragile (cand am vazut-o prima data pe prima, am exprimat involuntar ca probabil asa arat si eu, pentru ca sunt foarte slaba). “гранатовый сок“, care probabil a fost facuta cu acelasi model si care are niste maini minunate, ma duce cu gandul la mitologie. Parca ar fi Persephone exact inainte de a manca rodia si a fi ademenita in lumea umbrelor. “Balance in red” iarasi e printre favoritele mele, imi da o senzatie de curgere, de fluid. Probabil acestea sunt cele mai tulburatoare, in ochii mei, caci de frumoase, toate sunt frumoase.
Tania a inceput sa fotografieze acum 3 ani si expozitia se intituleaza precum postarea mea pentru ca inceputul in fotografie a fost facut la fereastra locuintei ei din Anglia. Artista a tinut un mic discurs, si in general mi-a lasat impresia unei prezente deosebit de finute.
Daca aveti un drum pe la Humanitas Kretulescu (in care am intrat cu acest prilej si mi-am cumparat o carte de Ruxandra Cesereanu), mai mergeti cativa pasi si aruncati un ochi si in Anthony Frost. Nu am gasit informatii mai complete despre cat timp va dura expozitia, insa presupun ca vor fi acolo o vreme.
Imagineaza-ti o aventura de o noapte la Polul Nord…
Calatoriile cu trenul ma fac sentimental. Chiar daca la intrarea in compartiment sunt un tanar vesel, cu ganduri sanatoase, improspatat dupa o plimbare pe malul marii si fluierand, de cum ma asez intr-un colt si trenul pleaca pufaind peste campuri, paduri, orase si gari colorate, ma vad complacandu-ma intr-o tristete zaharisita – tare gustoasa si ametitoare. Capat o fata lunga si privesc cu jind pe geam, cu un aer trist. Dar de fapt sunt vesel – si incredibil de sentimental.
Presupun ca efectul se datoreaza panoramei mereu schimbatoare a peisajului de tara si ca, vazand cum toate aluneca pe langa mine tacute si simtindu-ma impins inainte volens-nolens, devin sub-constient de trecerea Timpului, de eternul flux al traiectoriei propriei vieti… Fireste, timizii au nevoie de o Stanca Neclintita, de ceva static. Vor o viata ca un iaz de moara, nu ca torentul care este de fapt, o poveste comoda cu cesti de ceai si pisici tarcate, nu o expeditie periculoasa.
“Jurnalul unui om dezamagit” este una din acele carti pe care le am in minte de foarte multi ani, dar abia acum am reusit sa o gasesc si sa o citesc. Prefata (aproape intotdeauna citesc si prefata sau postfata unei carti) incepe prin a compara jurnalul cu un blog. Nimic mai adevarat, lui W.N.P. Barbellion i-a lipsit doar accesul la tehnologie, si nu pot sa nu ma intreb, in cazul in care l-ar fi avut, daca s-ar fi simtit mai aproape de oameni sau, dimpotriva, mai insingurat.
Un alt lucru la care ma gandesc acum este ca nu inteleg de ce povestea lui nu este mai cunoscuta, de ce nu citesc cartea aceasta mai multi oameni. Desi Barbellion era un intelectual, jurnalul lui nu abunda in referinte livresti pana la punctul de a-l face obscur sau accesibil doar unui public restrans. Pana la urma, povestea lui e o poveste care se adreseaza mai mult inimii decat mintii.
Dar despre cine vorbesc – W.N.P. Barbellion a fost un tanar pasionat de stiintele naturii, autodidact in domeniu, reusind sa ocupe un post la sectia de istorie naturala a Brittish Museum fara a avea studii de specialitate. Din jurnalul lui se desprinde portretul unui om inteligent, care scria bine, aplecat catre introspectie, analiza, retras, orgolios, dornic de a-si face o cariera. Imi pare rau ca in cele din urma m-am oprit la un singur fragment, cel de mai sus, pentru ca la un moment dat aveam o lista lunga de citate sensibile sau surprinzatoare, insa lista se tot lungea. Dupa un sir lung de vizite la diversi doctori, afla de ce suferea (i se ascunsese o vreme) in urma examenului medical de recrutare pentru primul razboi mondial – era vorba de scleroza in placi. Din acel moment se concentreaza asupra jurnalului pe care-l tinea de la 13 ani si ii da o forma pentru a fi publicat – moarte la 30 de ani, la cateva luni dupa ce-si publica jurnalul.
Avand in minte toate aceste repere biografice, “Jurnalul unui om dezamagit” nu poate fi o lectura indiferenta. Mie mi-a lasat un gust de tristete greu de explicat, care mi-l lasa lucrurile moarte din fasa sau care nu au avut nicio sansa din start (se pare ca colectionez mental astfel de lucruri asa cum eroul nostru colectiona oua de pasari 
). In pofida destinului foarte trist si nedrept, imi pare foarte bine ca si-a publicat jurnalul – e un gest care contine, oarecum, o raza de speranta.
Putem asculta tot albumul nou al lui Peter Murphy, in streaming pe amazon.com.
Adica aici.
Adica puteti sa-l ascultati si voi, ca eu asta fac in acest moment .
Dupa ce am scris despre magazinul de margele al lui Kirb, iata ca urmeaza un al doilea post in care voi face o reclama, sau mai bine zis o recomandare.
My dear crazy fans, e cunoscut faptul ca eu nu stiu sa gatesc. Nici nu ma laud, nici nu ma rusinez cu asta, doar am zis sa incep prin a va reaminti. Totusi, pentru ca stiu ca voi stiti sa gatiti, va recomand site-ul afaf.ro. Gasiti acolo niste condimente excelente, la niste preturi accesibile spun eu, si de o calitate certa. Nu as vorbi in necunostinta de cauza. Am vazut ceva azi. A vazut un amestec de condimente pentru friptura. Si mai grav, l-am mirosit. Si acum imi e pofta de pui dati prin condimentele acelea si bagati la cuptor…
Proprietarul e o persoana pe care o cunosc si care e de incredere si serioasa. Aruncati o privire si nu veti regreta.
End of promo. Sa va mai spun despre dl. Like, ca vad ca a avut succes – azi l-am vazut in persoana si e un tip, ca sa zic asa, likeable . Adica am asociat o figura placuta jocului de cuvinte din spatele numelui.
Altceva – cum ar fi sa va auziti propriile cuvinte din partea cui va asteptati mai putin? Nu ca vorbim despre niste cuvinte atat de profunde sau de speciale, care nu i-ar fi putut trece prin capshor nimanui altcuiva, dar totusi. Va spun cum a fost pentru mine: am inchis calculatorul, am amanat tot ce faceam in acel moment, si am plecat imediat acasa (nu se mai vad tag-urile, dar o sa scriu ‘trist’ si ‘ironic’ acolo).
M. imi spune pentru ce nume trebuie facute niste rezervari. Unul dintre nume este dl. Plakk. Remarc ca in limba romana se citeste “plac”, si gasesc ca e dragut sa te cheme domnul plac. Cand imi spune prenumele, imi dau seama ca cele doua nume impreuna, cu diacritice, se citesc in romaneste “ma displac”. Ce coincidenta.
I wish I were a woman of 36, dressed in black satin with a string of pearls!
Prietenii mei m-au facut sa nu-mi pot tine hotararea de a veni imbracata exact asa la spectacolul Rebecca, pentru ca m-au tinut prea mult la targul de carte. Din aceasta cauza, trebuie sa rescriu si postul acesta cu totul altfel decat imi propusesem ).
Dupa un pahar de vorba, ieri seara ma indreptam spre Teatrul de Opereta “Ion Dacian”, unde urma sa ma intalnesc cu Alexandra, S. si sora ei. Au mai fost postari despre opereta, sunt o mare admiratoare a acestei institutii, cu care am si norocul de a colabora in sfera profesionala . Pe langa spectacolele clasice, au inceput sa fie puse in scena musical-uri. Iar Rebecca e un musical desavarsit.
Nu ma astept de la cititorii mei sa nu fi citit sau macar sa nu stie de romanul Rebecca scris de Daphne du Maurier sau macar de ecranizarea lui Hitchcock. Eu am citit si romanul, am vazut si filmul, asa ca firul epic imi era familiar, insa eram curioasa de punerea in scena de la Opereta, de fapt mi se parea dificila adaptarea. Nu stiu cat de dificila a fost, insa rezultatul este excelent. Decorurile sunt superbe. Costumele sunt extraordinare, de foarte mult bun gust, retro. Vocile (ca pentru asta ne ducem pana la urma la un musical, nu?) sunt exceptionale. Personajele principale, a doua dna. De Winter, Max si in special dna. Danvers, sunt absolut magnifice, atat ca voce, cat si ca prezenta scenica. Anca Turcasiu are si ea un rol secundar, interpretand-o pe dna Van Hopper, femeia in a carei slujba se afla a doua dna. de Winter, in Monte Carlo, cand a cunoscut-o Maxim. Foarte frumos a fost si rolul ei, chiar daca a fost unul mai putin important, l-a jucat foarte bine si a fost aplaudata cu o caldura care m-a bucurat.De altfel s-a aplaudat si ovationat prelungit, la final, cred ca au fost vreo 6 iesiri la rampa, ultima aducandu-l in fata spectatorilor si pe dnul. Razvan Ioan Dinca, directorul general al teatrului.
Nu as vrea sa fac vreo gafa, pentru ca spectacolul se joaca cu distributie dubla, insa cred ca am vazut-o pe Alexandra Craescu in rolul sotiei lui Maxim si pe Georgiana Craescu in cel al dnei. Danvers, menajera de la Manderaly. Ar trebui sa existe un premiu special pentru un personaj negativ care “fura” spectacolul si sa-i fie atribuit dnei. Danvers. Singura neconcordanta cu romanul este ca dna. Danvers de la opereta este mult mai tanara, insa e o aparitie, severa, imbracata in negru, cantand cu o voce care-ti da fiori durerea de a fi pierdut-o pe Rebecca si obsesia pentru ea. O incantare pentru o iubitoare de goth care sunt . Ah, si ultima scena, in care Maxim si sotia lui cantau fericiti, era happy-end-ing, si chiar inainte de a se lasa cortina a aparut si dna. Davers undeva in spatele lor, cu spatele la ei, in rochia neagra, mi s-a parut excelent (vorba Alexandrei, asta lasa loc de sequel ).
Nu stiu daca e your cup of tea, insa, daca sunteti in Bucuresti, eu vi-l recomand. Se joaca si in luna iunie (daca intereseaza, va spun luni datele exacte). Eu n-am vazut spectacol mai bun la Opereta, si am vazut cate ceva.
Azi am ajuns la Bookfest, cu C.A., R, si, mai tarziu, Raluca. Eu si toata suflarea Bucurestiului, si nu mi s-ar parea ceva atat de memorabil sau de demn de a fi mentionat, insa calea cea mai buna de a multumi unor oameni e de a scrie acest post.
Asadar – primul stand la care am poposit a fost cel al editurii Vremea. Supraveghetorul standului, la auzul numelui Truman Capote, s-a uitat la mine de parca l-as fi intrebat cat costa un kil de castraveti. Totusi am zarit cartea dorita si am luat-o cu 16 in loc de 25 de lei, cat era la Polirom (hotii!). Despre Harfa de iarba vorbesc, multumesc dez’
Apoi am intrebat la un alt stand de Neil Gaiman. Din fericire, mi-am amintit titlul, American Gods. Din nefericire, mi l-am amintit degeaba pentru ca nu o mai aveau. Daca tot eram in zona, am luat Semne bune, care e scrisa de acelasi impreuna cu Terry Pratchett. Sper sa nu fie o aiureala, dar daca va fi, macar nu a fost o aiureala costisitoare. Multumesc, johnjohn
Am facut poze cu Tronul de Fier (si C.A. a zis ca sunt o pitzi 
). Multumesc, editura Nemira (nu neaparat pentru faza cu tronul, cat pentru seria Cantec de gheata si foc). Astept cartea a 5-a din serie.
Am ajuns la Humanitas unde baietii se uitau la tot felul de aiureli studii, si cand deja incepusem sa ma plictisesc ingrozitor mi-au cazut ochii pe Jurnalul unui om dezamagit (nu, nu blogul meu :p) de W.N.P. Barbellion, care costa doar 10 lei si pe care imi doream la infinit sa il citesc.
Din pacate nu am luat nimic de la Polirom pentru ca mi s-au parut foarte scumpe cartile. 1Q84 era epuizat, insa reprezentantul editurii mi-a spus ca mai aduc maine, proaspat. Ma mai gandesc, e posibil sa ajung si maine pe acolo.
La final, la editura Art am gasit doua carti de Gheorghe Craciun, dintre care am luat Frumoasa fara corp (random, pe criterii de pret si/sau ca mi-a placut cum suna titlul). Multumesc pentru recomandare, keshule.
Tot la editura Art am primit cadou o carte din 4 la alegere, mi-a fost recomandata una care se numeste Nuntile necesare, desi nu vad ce e asa de necesar la ele :p
Asta a fost tot, momentan citesc Cupa de clestar a lui Inoue care face parte din lista de achizitii a fratelui meu de la acelasi targ de carte + incerc sa termin Iuresul sabiilor.