Midian

via rsh…

Go to Wikipedia. Hit “random” (left-side of the page). The first random Wikipedia article you get is the name of your band.
Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.
Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.
Use Photoshop or similar to put it all together.

Si rezultatul pentru mine este…
Virtools, cu albumul “You Have Seized Happiness, Soulless“. Coperta sper ca va va determina sa cumparati albumul =))

Astept ultimele albume de la weet-weet (careia ii multumesc ca m-a ajutat cu printscreen-ul la poza), esk si fluffy

Pe 2 ianuarie, Tarja a lansat o editie extinsa pentru albumul “My Winter Storm”. Pe langa versiuni mixate / live ale melodiilor vechi, exista doua noutati: Enough, pe care o asteptam cu nerabdare de ceva timp, si Wisdom of Wind, care a fost compusa de Jeff Rona in colaborare cu Lisa Gerrard.

Enough este deosebita, desi nu ajunge sa ma impresioneze cum a facut-o Die Alive (still gives me shivers…) E ritmata, insa ar putea sa fie mai energica – imi da impresia ca nu apasa pedala de acceleratie pana la capat. Versurile imi plac. Built a wall and made me crumble, just because I am in love…

Wisdom of Wind e pe alt registru, mai clasic. Eu o prefer rock, insa sunt momente cand imi plac si melodiile mai calme, mai linsitite. Intr-adevar, comparatia cu o furtuna in iarna e potrivita pentru ea. Imi aduce aminte de o dimineata, nu demult, cand priveam fulgii pe geam…

Am uploadat ambele melodii.

si

Don’t believe in fear
Don’t believe in pain
Don’t believe in anyone
That you can’t tame…

Sisu is something that we Finns feel lives inside of us when the hard moments of life hit us. When there seems to be a wall against us, the sisu is the one that makes us to go through that wall. Is the last, powerful strength of life.

Citeam un interviu cu Tarja si pasajul acesta mi-a atras atentia.  Putere interioara, tarie, determinare, perseverenta. IoanA spunea ca eu sunt un turn caruia i se vad numai contururile,  ca prin ceatza, si eu decid ce caramizi s-ar potrivi mai bine in zid. Mi-ar placea sa am toate astea in el, cu certitudine.

E ceva ce am inceput sa fac cam de la sfarsitul anului trecut. Zambesc, indiferent de ce s-ar intampla.  Sau ma straduiesc sa o fac. Daca o sa imi etalez framantarile, nu o sa ma ajute la nimic. Daca spun ca mi-e teama ca nu o sa reusesc, asta nu o sa ma aduca mai aproape de reusita. Daca ma vede cineva plangand, e inutil, pentru ca oricum nu m-ar putea ajuta cu nimic. Asa ca imi spun mereu, “zambeste”. Merg repede – mi se spune ca merg prea repede. Merg inainte. I walk alone.

In cele din urma, tot spunandu-mi sa zambesc, am descoperit ceva in interior. Ceva impalpabil, vag, insa solid ca o stanca. Ceva care nu o sa se distruga indiferent daca voi fi izbita de un perete sau tarata prin praf.

Poate ca e sisu sau altceva.  Am avut o discutie interesanta care surprindea esenta acestui sentiment.  Viata merita traita de la inceput pana la sfarsit, insa nu se pot da motive pentru asta. Poate asta e frumusetea. Ma trezesc, zambesc si merg inainte – putin conteaza, in fond, daca e presarata calea cu trandafiri sau cu spini, daca ma asteapta ceva frumos, ceva tragic sau, in fond, nimic.

Evident, urmatorul lucru pe care mi l-am spus e ca vreau sa vad Finlanda

In fond, foarte posibil…

Again and again I try
to understand the demons inside your head
But the truth is
you love them to death

N-am nicio scuza. Sau cu alte cuvinte, daca eu nu imi tin promisiunile fata de mine, nu vad de ce ma astept ca altii sa o faca.

+ amr 1 luna.

Aseara ma dadeam in leagan si vorbeam cu A la telefon. Leaganul era unul dintr-acela de noua generatie, adica doua lanturi si o bucata de cauciuc. Foarte usor. Ce n-as fi dat sa-l am cand eram mica. In scuarul de langa casa aveam niste hardughii in forma de barci, ruginite si rupte, care nu erau niciodata prinse in mai mult de doua balamale (daca aveam noroc).  Revenind in trecutul apropiat, leaganul era usor de manevrat, poate avea doar putin tendinta de a se rasuci. In parc nu era nimeni, si trecatorii erau doar pe trotuarul vecin, adica la o distanta considerabila, care sa-i impiedice sa-si dea cu parerea asupra activitatilor mele. Vantul imi batea direct in fata, foarte foarte rece, si incercam sa vad cum as putea sa stau astfel incat sa-i imprim o viteza cat mai mare. Asta cred ca obtineam intr-o pozitie cvasi-orizontala…

In cele din urma, am primit un alt telefon si mi-am dat seama ca am inteles putin gresit locul de intalnire. Cum eram totusi relativ aproape, am estimat 2 minute ca sa ajung unde trebuia, m-am dat jos din leagan si am fugit. Nu-mi place sa alerg, insa aseara imi placea. Ma simteam vie.

De cateva zile incerc sa nu ma mai loghez pe messenger seara. Am avut discutii si tentative nenumarate, insa e ceva care trebuie facut, pentru ca la un moment dat devine prea mult. E frumos sa cunosti tot felul de lucruri noi si fascinante. E frumos sa discuti cu oameni deosebiti. Insa- nu doar aseara in parc – am avut constiinta faptului ca eu sunt nu mai buna, nu mai rea, ci cu totul altceva decat niste cuvinte scrise pe un ecran. Am obosit de intelectualism rece ascuns in spatele unor bitzi. Ma obosesc proiectiile propriilor ganduri intense, care se lovesc zadarnic de un ecran.

Asta e, deocamdata. Note to A: am visat ca eram impreuna si cautam esarfa verde. Suntem pe drumul cel bun, deci

La inceput, mi-ai spus ceva. Daca as putea sa-mi amintesc ce anume… Insa vezi tu, in vis cu greu ne amintim. Vis… Oare ce e vis si ce e real? Sunt cuvinte pe care cu singuranta mi le-ai spus, si mi le amintesc ca prin ceata, ca si cum ar fi fost mai degraba produsul imaginatiei mele. Aproape am tendinta de a te intreba, tu mi-ai spus asta sau am visat?… Numai ridicolul ma opreste. Sa presupunem ca adorm in timp ce ma plimb printr-o padure, si, cand ma trezesc, visul imi pare mai real decat frunzele verzi. Ce este vis?

Orice mi-ai fi spus, nu a fost indeajuns de puternic incat sa ma tina in loc. Sala de bal ma aspira precum un vartej. Mi-am zis ca trebuie sa ma intorc. Nu trebuia.

Imi amintesc luminile. Erau intre raceala neoanelor si caldura difuza a lumanarilor. Am mai vazut aceste lumini. Era o lumina calda, portocalie. Grupuri de oameni se plimbau prin sali, una in continuarea celeilalte, ca intr-un labirint. Locul era de o eleganta stranie si nepamanteana.

Imi amintesc, si mai limpede, rochia pe care o purtam. Matase verde. Textura si culoarea precisa a materialului. Curios cum astfel de amanunte ne raman atat de precis ingravate in memorie, incat as putea alege acel verde dintr-o paleta coloristica infinita. Era un verde intre smarald si pastel. Un verde retinut, mocnit. Un verde temperat.

M-am intors ca sa-l caut pe T. Imi spuneam ca va fi incantat sa ma vada purtand matase verde. L-am cautat in toate salile de bal, privind cu atentie toate fetele celor care treceau. L-am cautat peste tot, si nu l-am gasit nicaieri…

Intr-un tarziu, am ajuns intr-o sala unde un tanar cu parul buclat, negru, canta la pian. Un grup de tineri stateau langa pian, radeau, se bucurau de muzica, si uneori mai incercau cateva note pe clape, in joaca. M-am insufletit. Mi-am spus ca acolo e cel mai probabil loc unde l-as putea gasi, pentru ca i-ar placea muzica clasica.

Evident, nu l-am gasit, nici acolo, nicaieri. Am simtit o tristete – nu sfasietoare, ci vaga, ca o parere. Si am plecat. M-am intors inapoi. M-am trezit. Redevin constienta de mine cu greu. Ma reiau in stapanire incetul cu incetul, de la un picior gol care mi-a iesit de sub patura, la gandurile din ziua precedenta, care ma asteapta pe perna. Ma intreb inca daca nu a fost real. Ma intreb daca nu cumva cerul crom, postul de radio care parca emite in gol, rutina, raspunsurile mele albe, toate astea nu sunt cumva doar un vis.

Trebuie sa uit, spuse, inspira si plonja in adancuri.

E: And that put paid to it. I wonder who first discovered the power of poetry in driving away love?
D: I thought that poetry was the food of love.
E: Of a fine stout love, it may. But if it is only a vague inclination I’m convinced one poor sonnet will kill it stone dead.
D: So what do you recommend to encourage affection?
E: Dancing. Even if one’s partner is barely tolerable…

I know that I’ll have regrets but that’s the price of one more lesson learned

Imaginati-va ca tocmai eu, care am o saga de depresii, angoase si anxietati in urma ale carei amanunte nici macar eu nu mi le mai amintesc cu exactitate, stateam azi-noapte cu un amic de vorba, incercand sa-l conving ca sinuciderea nu este o solutie.

Uneori nu stiu daca e cazul sa ma felicit sau sa ma pocnesc…