Rome vin din nou in Romania, in august, la Alba Iulia!!!!
I’m so there and so thrilled!!!
Si Alcest vin. Si alte trupe tba. Dar pentru mine nu poate egala nimic vestea ca o sa-i revad pe Rome.
If you sing loud and clear
Someone passing by will surely hear you
No you can’t be afraid
All the very best.
Daca e ceva de care am cel mai putin chef pe lumea asta, cu siguranta e vorba de sfarsitul acesta de an. Toata lumea e ocupata, majoritatea au plecat sa taie un porc. Am auzit de atatia porci taiati in ultimele saptamani, ca ma intreb unde au stat ascunsi tot timpul anului, de nu i-am vazut. Peste tot sunt beculete pal-pal si nu-mi plac. Peste tot intalnesti un sentiment festiv, gen trebuie sa sarbatorim si sa fim cu niste oameni, si sa facem niste lucruri. Pentru ca asa trebuie. Am un sentiment generalizat de lehamite, de count-me-out. N-am pofta sa ma prind in hora asta. De fapt, am o stare de facut nimic.
Am visat ca trebuia sa te reintalnesc, dar coboram cu o statie mai devreme. Imi dadeam seama de greseala si o porneam infrigurata pe jos, pana la capatul tramvaiului, unde te asteptam. Eram ingrijorata ca ai putea sa nu apari, si nu stiam daca ar fi deplasat sa te sun. La capatul acelui tramvai, era soare, si tu veneai zambind. Visatoare, surazanda. In visul meu nu ma urai si nici nu ma dispretuiai. Eu ma miram, si te-ntrebam cum vine asta, iar tu ramaneai la fel de insorita. Adevarul era ca azinoapte eram obosita, mintea mea voia sa ramana adormita putin mai mult si zamislea scenarii frumoase. Ma-ntreb de ce ma linistesc niste amagiri, si nu faptul ca din anumite puncte de vedere nu am facut niciodata compromisuri cu constiinta mea. Sau faptul ca am ajuns intr-un loc unde imi doream sa ajung.
Ascult muzica. Notele muzicale cad precum niste fulgi, si incep sa se auda voci. Murmurul unei zile noi, vartejul in care o sa fiu prinsa, uitand sa apas pe butonul publish.
Ceva care merge bine chiar si de sarbatori, daca va plictisiti de colinde. Tot albumul e dragut, sper ca nu am mai spus asta, ca a iesit pe la inceputul anului.
Dupa mai multe momente in viata in care am fost sincera si am avut de suferit de pe urma asta (ori am avut de pierdut, ori mi s-au scos ochii cu marturisirile mele pana am orbit), zilele trecute am trecut prin alta faza. Si-anume cea in care sunt sincera, dar nu sunt crezuta 
)
Am ajuns la concluzia ca sa joci un rol si sa faci ce se asteapta de la tine te duce mult, mult mai departe. Ceea ce nu ar trebui sa fie atat de greu din nici un punct de vedere, pana la urma, doar am atatea exemple in juru-mi. Nici nu stiu ce ar trebui sa cred, ca sa fiu sincera inca o data. Pentru ca daca as fi facut niste alegeri ‘diplomate’, m-ar fi dus foarte departe, as fi avut foarte mult de castigat. Am preferat sa fac niste alegeri neafectate de niciun compromis, pe care le-am luat cu inima usoara, si finalitatea este inspre proasta. Pana la urma nu e nici o problema, data viitoare voi face si eu compromisurile pe care le fac cei mai multi si asta ma va duce undeva unde sa-i pot privi de sus pe cei care sunt indeajuns de prosti incat sa viseze.
Ihrielle si-a lansat un nou site unde puteti admira (si cumpara) bijuteriile creatie proprie. Si acum, ca sa nu fiu acuzata de nepotism in intregime, o sa va dau si niste motive sa-l vizitati. In primul rand face asta de 3 ani, adica nu si-a descoperit un hobby ieri noapte in vis, prin urmare bijuteriile ei nu seamana cu niste incercari stangace ale unor copii varsta prescolara, cum se intampla cu multi incepatori in ale hand-made-ului. Bijuteriile lui Ihrielle sunt frumoase, durabile, nu se strica (am niste cercei primiti de la ea cadou de ziua mea si desi i-am agatat cu pieptanul cand ma grabeam dimineata de nu mai stiu cate ori, au ramas cum i-am primit). Plus, imi place cand foloseste sarma de culoare cuprata, le da un aer deosebit. Plus, imi plac culorile la nebunie, unele te imbie sa le mananci.
In concluzie, vin sarbatorile de iarna, daca nu aveti iei de cadouri, daca aveti vreun coleg mare si rau, plin de pierce-uri si care poarta tricouri cu trupe satanice bestializante, magazinul de margele Kirb va scoate din impas 
Si-apoi, toti iubim pisicile, iar daca nu iubiti pisicile nu aveti inima .
“Nu vreau sa le detaliez, nu pot decat sa sper ca isi vor gasi rezolvarea.”
E un lucru pe care crezi ca il ai intotdeauna, si cand slabeste catusi de putin, cand crezi ca pierzi legatura cu el, iti spui ca e doar o faza si mergi inainte. Nu-ti vine sa crezi atunci cand te paraseste, te simti luat prin surprindere, oarecum tradat, desi au existat semne.
Lucrul despre care vorbesc este sanatatea, si vorbesc din dubla experienta – atat din experienta celor dragi din jurul meu, cat si din experienta proprie. Nu mi-am imaginat niciodata ca m-as putea simti atat de rau cum m-am simtit saptamana care tocmai a trecut, si nu ma refer la intensitate cat la durata de timp. Intotdeauna am crezut ca raul e ceva trecator. Intotdeauna am ignorat, din nefericire, sfaturile bune. N-am facut nimic, am incercat sa merg inainte spunandu-mi ca totul trece. Probabil trece de 156.325 de ori, insa cand se depaseste acest prag, ceva se rupe.
N-aveam chef sa vorbesc (si inca pe internet) despre asta, oricat de personal ar parea blogul meu n-aveti idee cate va ascund :p. O fac cu un scop precis, e un exemplu de asa nu. Daca va simtiti catusi de putin rau, opriti-va si faceti ceva. Nu asteptati sa ajungeti intinsi pe un pat alb, cu un ac in vena. Ca mine.
Am ramas restanta cu leapsa de la Ihrielle din pricina unor lucruri nu prea placute care s-au intamplat intre timp. Nu vreau sa le detaliez, nu pot decat sa sper ca isi vor gasi rezolvarea.
Mi-e foarte greu sa vorbesc despre cartile care m-au influentat. Cum iubesc atat de mult cartile, am senzatia ca voi face o nedreptate uneia sau alteia. Nici nu stiu cum as putea sa le cer iertare, in caz ca as omite-o sau as pune-o pe una mai presus decat pe alta.
Cred ca in copilarie m-a marcat oarecum Fat-frumos din lacrima. Partea in care fata babei il lasa pe Fat-frumos pentru a se urca pe o scara argintie ce ducea in lumea umbrelor a avut un impact deosebit asupra imaginatiei mele fragede. Cred ca am citit-o prima data intr-o vacanta de vara lunga petrecuta la bunici. In mod cert in aceeasi vara am citit si Rob Roy a lui Walter Scott, pentru ca-mi amintesc admiratia puternica pe care o aveam fata de Diana Vernon, care a fost putin un role model pentru mine dupa ce am parasit copilaria – imi placeau femeile puternice, aproape ca niste amazoane. Tot in copilarie am avut o carte de basme de Wilhelm Hauff, o carte mare, groasa, cu coperti galbene pe care erau desenate un soare si niste camile. Unele amanunte din ea mi-au ramas foarte vii in minte, dar nu-mi amintesc titlurile tuturor povestilor. Povestea califului barza mi-a placut de exemplu, sau povestea mainii taiate. Daca cineva mi-ar indica unde as putea sa gasesc cartea in editiea veche si completa, i-as purta o adanca recunostinta.
Dintre povestile straine si oarecum clasice, mi-a placut Mica Sirena, Alice in tara minunilor si Craiasa zapezii. Sau Lebedele, ca am ajuns la Hans Christian Andersen, in special momentul cand printii sunt transformati la loc, numai unul ramane cu o aripa in locul bratului. Cred ca ar fi drept sa dedic un post separat povestilor, acum cand imi amintesc ce forta de sugestie puternica aveau si ce impact asupra-mi, parca le vedeam desfasurandu-se in fata ochilor. Asta s-a pierdut oarecum daca ma gandesc, acum de-abia daca gasesc cativa autori pe an care sa ma impresioneze puternic.
Lasand totusi copilaria in urma, in adolescenta mi-a placut Eliade, care acum incepe sa-mi displaca. Pe-atunci nu mi-a placut Camil Petrescu (am avut ca lectura obligatorie Patul lui Procust si mi s-a parut din categoria horror), insa dupa liceu – ba chiar dupa facultate – m-am trezit cu scene din Patul lui Proust si Ultima noapte in minte, in ocazii foarte dese. Adica este un autor la care am ajuns sa ma raportez foarte des, ceea ce mi se pare ciudat. Pe Jane Austen au iubit-o intotdeauna, in special pentru Mandrie si prejudecata. Iar in La rascruce de vanturi m-am regasit cel mai des ca fire, lucru care m-a ingrijorat adesea, pentru ca i-am inteles prea bine caracterul lui Heathcliff si am empatizat prea mult cu el.
Cam dupa ce am terminat facultatea l-am descoperit pe Henry Miller. Era aproape scandalos sa-mi declar simpatia pentru el, poate si asta m-a atras Mi se pare ca i se face atat de multa nedreptate lui Miller fiind asociat doar cu literatura cu tenta erotica, cand scrierile lui sunt atat de intense si de complexe. Pe urma a fost Maestrul si Margareta, cu care am fost asociata intr-un mod placut si neasteptat
Acum cu greu mai descopar un autor care sa ma marcheze. David Mitchell imi place cum scrie foarte mult, mi-as dori sa fie ceva mai tradus la noi. Acum un an mi-a facut o deosebita placere sa citesc Clopotul de jar al Sylviei Plath. Anul acesta a fost Cortazar, in special cu Bestiar.
Sunt foarte multe carti pe care nu le-am citit, nu vreau sa las impresia ca am citit chiar atat de mult. Literatura romana am citit putin, moderna probabil aproape deloc. Chiar la cartile “de capatai” probabil am lacune. Insa pe masura ce trece timpul vad ca e din ce in ce mai greu sa gasesc carti care sa ma absoarba total, pe care sa simt nevoia sa le povestesc, sa le dau mai departe, sa-mi capiez prietenii cu ele ) Ori m-am schimbat, ori nu sunt pe drumul care trebuie.
As vrea sa-i dau leapsa aceasta lui Gabriel. Poate sa i-o transmita si Fetei din parc, daca vrea
Am terminat de citit Lumina fantastica. Ce pot spune e ca mi-am amintit de ce nu am aprofundat lecturile lui Pratchett. Da, are umor pe alocuri, da, are pasaje extraordinar de bine scrise, care-ti taie rasuflarea aproape. Da, are personaje de care e usor sa te indragostesti, imi place la nebunie cufarul si – desi suna morbid – ador Moartea. Insa de multe ori e atat de mare plictiseala… Pratchett e in mod cert un pic – hai, macar un pic – overrated.
Partea cea mai proasta e ca am inceput sa port genti mari – sunt mai practice – si am tendinta sa inghesui totul in ele. Asa ca biata mea carte are acum cateva pagini patate de ceva uleios 
. Ma simt extraodinar de prost din cauza asta si am cautat cateva metode pe net sa indepartez petele. Cu fierul de calcat nu, nu merge. Nu am avut malai sa pun pe pete, am incercat sa pun pesmet in loc de malai ca sa absoarba uleiul, insa in mod cert cartea putea fi aruncata direct in tigaie… In acest moment, am pus pe primele 7 pagini proaspe de hartie si am indesat-o in biblioteca – am s-o verific cand o sa-mi treaca vinovatia. Am citit in alta parte ca e buna si pudra de bebelusi, asa ca poate o sa imprumut de la Edi (care e nepotelul meu, poate o sa va povestesc despre el daca o sa fiti merituosi :p). Literatura fantastica asezonata cu pesmet si cu pudra, cred ca autorul ar fi mandru de ea…
Momentan, in lipsa de altceva mai bun, am inceput sa citesc Magie de ambe sexe. Am citit ca Pratchett devine totusi mai bun pe masura ce inainteaza in seria Lumii Disc, asa ca astept ca miracolul sa se intample.
Intre timp, traversez o perioada de lipsa de chef si de energie, plus o oboseala pe care-as intelege-o daca as presta munci agricole. Uneori adorm inainte de ora 22:00, si prima parte a somnului este o stare care cred ca seamana cu ceea ce cred ateii despre moarte. Adica adorm ca un bustean si nu imi amintesc nimic. Dupa care ma trezesc – uneori privesc ceasul si ajung la concluzia ca mai e lung drum pana dimineata – si ma intorc inapoi la somn, la niste vise pe langa care literatura fantasy seamana cu niste compuneri ale unor scolari din clasa a 4-a. As putea sa lansez un sondaj, daca ma gandesc mai bine: preferati sa va povestesc data viitoare despre nepotelul meu in varsta de o luna, sau despre visul meu cu decoruri decadente si cu personaje 99% trecute in lumea de dincolo? )
the leaves are falling all around and it’s hard to believe in some sort of meaning in a world that’s turning round and round, and everybody’s leaving, everybody’s kneeling…
Un an a trecut deja, parca nici nu l-am simtit trecand, parca as vrea sa pot alege un moment in care sa ma pot intoarce, in care sa pot ramane, pe care sa-l pot ingheta, si parca, desi n-as fi crezut, acesta ar fi. Ce nostalgie ma cuprinde cand realizez ca sunt clipe de care nici nu-mi dau seama cat de pretioase sunt, si ce repede se duc…
Dar mai e putin, foarte putin, si se implineste fix un an, si poate exista un efect de ecou, poate va fi putin la fel.