Midian

You should do whatever I want, imi spune Ange, vrand sa zica altceva, de fapt. Ce act ratat delicios, suficient de posesiv si indraznet, fara sa devina, insa, suparator. Genul de fraza de care m-as indragosti definitiv, as rapi-o si as duce-o pe o insula pustie.

Aseara nu puteam adormi si butonam televizorul. Din una, din alta, am dat peste cele de mai jos si am zis sa le impartasesc si celor 9 cititori ai mei, ca am vazut ca le plac reclamele:

Cele de mai sus m-au convins definitiv ca in mintea celor mai multora nu mai exista de mult neuroni, s-au reintors in supa primordiala. N-am silicoane, asta e. Ma duc sa-mi iau push-up-urile si sa ma sui in autobuz. In locul tau mi-as pazi prietenul. Fii pe faza! )

- Boni, spune-mi ceva fierbinte!
- Fier de calcat…

Sa zicem ca mergeti intr-un club bucurestean, nu dau nume, si vedeti doua personaje de sex masculin care fac urmatoarele:

- desi sunt ei doi singur singurei intr-un grup cu multe fete, nu danseaza cu ele decat obligati;
- dar danseaza impreuna cocotati pe mese pe melodia aia jenanta cu mmmbop;
- de asemenea stiu pe de rost versurile melodiei why I’m so YMCA si isi misca funduletul ritmic la auzul acesteia;
- sau, cand danseaza, se apleaca unul peste celalalt lasciv;
- si intr-un final se duc impreuna la baie, tinandu-se de mana.

Ce ati crede despre aceste persoane?

Raspunsul corect va fi premiat cu o croaziera pe Dambovita, in compania mea :p

Duminica aveam o invitatie la teatru. Aproape sa nu o onorez, caci am nimerit cu greu intrarea la Teatrul Foarte Mic, era intuneric si o ploaie care se transforma, incet, in ninsoare. I-am spus domnisoarei de la intrare numele meu, pentru a lua invitatiile, insa era prea tarziu pentru a mai intra in sala, asa ca am urcat la etaj, pe langa reflectoare.

Nu stiu daca am caderea sa judec o piesa de teatru moderna, pentru ca cunosc prea putine. Totusi exact asta mi-am propus, sa incerc sa descriu ce am vazut pe scena si ce semnificatie atribui eu, chiar daca nu e cea “potrivita”. Actorii din piesa pareau prinsi intr-o lupta surda sau in niste mecanisme ale absurdului. Cele mai graitoare mi s-au parut cea in care unul dintre actori dezbraca o femeie de vreo sase perechi de chiloti, pe rand (atat de multe sa fie prejudecatile de care trebuie sa ne “dezbracam”?…); momentul de un maxim suprarealism cand actorii mananca cestile de ceai si stradania zadarnica a fetei cu ceainicul, de a umple toate cestile de pe masa… alunecand si apoi ridicandu-se inutil, pentru ca apoi sa cada din nou (de cate ori nu ne simtim asa sau nu suntem pusi in astfel de situatii ).

Totul mi-a devenit clar cand fetita a urcat pe scena si a deschis valiza unde era un petic de iarba, pe care a inceput sa mearga cu picioarele goale. Iar in scena urmatoare, a dezvaluit un alt crampei de iarba ascuns sub masa, si toate personajele, indiferent de inclestarea lor surda de pana atunci, de hainele de care trebuiau sa se dezbrace, de obsesiile repetitive in care erau prinse, si-au lipit obrajii de iarba. Am inteles ca fetita era Inocenta si gestul ei, de a pasi desculta prin iarba, pleda pentru bucuriile simple.

Nu stiu daca sa va recomand piesa aceasta de teatru (ar trebui sa o fac macar dintr-un argument usor de expus, coloana sonora de exceptie). Probabil ati rezona in alt mod fata de ea, insa probabil aceasta este farmecul suprarealismului.

In seara asta imi pierdeam timpul la televizor – sa ma scuz spunand ca am avut o zi cam urata si voiam o activitate relaxanta – si intamplator in pauzele publicitare se difuzau multe reclame la cafea. Pe una nu o mai vazusem pana acum, era cu o duduie care lingea lasciv o lingurita scoasa din ceasca de cafea. Sau poate nu am fost destul de plastica, nu doar o lingea lasciv ci o baga pe toata in gura si o scotea incetisor. Nu inteleg de ce toate spoturile trebuie sa asocieze cafeaua cu amorul. Mie imi place cafeaua. Foarte mult. Dimineata, primul lucru pe care il fac e sa beau o cafea, la serviciu, daca ma infurii beau o cafea, si mai ales cand ies in oras, am inlocuit alcoolul cu cafea. Imi place irish coffee. Si asta are conotatii, dar macar ies cu barbati care cel mult au auzit vag de Cartarescu (damn ce fortat suna “barbati”. In fine…). Oricum, eu ies cu persoane de sex opus, in general. Macar ca sa le fac viata mai amara :p… In timp ce ma uitam la reclama cu lingura, ma intrebam ingrozita cum o sa mai comand eu o cafea in compania unui barbat, de acum inainte. Nu o s-o mai pot face. O sa am in minte imaginea unei lingurite supte. O sa dau comanda chelnaritei cu o voce timorata. Sau el o sa ma intrebe daca vreau sa beau o cafea si o sa se trezeasca cu o palma dupa ceafa.

Cred ca ma apuc din nou de baut. Alcool… )

Si o alta reclama la cafea interesanta e cea de la Jacobs.

Fratele meu cel mic mi-a deschis ochii – ca e vorba de doi homosexuali. Deci e asa: barbatul numaru 1 vine la apartament cu un buchet de trandafiri, femeia se repede asupra lui (a buchetului fireste) si ii multumeste barbatului numaru 2 pentru flori crezand ca i le-a comandat, barbatu numaru 2 o ia in brate si il priveste incurcat pe barbatul numaru 1, acesta ridica neputincios din umeri si ii face cu mana. Un fel de ne vedem mai incolo. Deci e clar – barbatul numaru 1 si barbatu numaru 2 au o relatie amoroasa ilicita iar sotia barbatului numaru 2 nu stie.

Doua motive sa nu mai beau cafea deja.

E genul de vreme care ma face sa-mi doresc sa stau inchisa intr-o camera calduroasa, cu o carte in brate.

Uneori ma simt ca o insula parasita.

Toamna asta cred ca am batut aproape tot Bucurestiul pe jos. Sau jumatate macar.

…albul este nimicul de la inceput, negrul este nimicul de la sfarsit.

You did not notice the ancient shifting sand that pulls you down into an everlasting sham, you will never be able to fight, never be able to hide, run for a fall, you’d better run.