filme
In privinta cinematografiei, suntem 100% compatibili – adora filmele noir, si, cu toate ca a vazut probabil mult mai putine decat mine, este receptiv la absolut orice ii propun. Asta a determinat un sir de week-end-uri in care ne uitam impreuna la filme; week-end-ul acesta a fost The Killers, The Trouble with Harry (pe care eu il mai vazusem) si, deoarece el nu-l stia, In the Mood for Love. Nici nu stiu daca mi-as putea aminti cu exactitate de week-end-urile trecute, am vazut sau am revazut multe filme vechi, bune, superbe, fascinante, am admirat impreuna eleganta femeilor din acea vreme, modul in care lumina cadea pe fetele actorilor, expresivitatea lor, atmosfera, totul…
Totusi, pe principiul sanatos ca ar trebui sa am si activitati solitare in afara relatiei, aseara m-am apucat sa ma uit la Dexter. Televizorul din camera a scos fum si si-a dat obstescul sfarsit, nu-mi mai pot irosi putinul timp pe care-l am, seara, cu reality show-uri pe Travel&Living, asa ca m-am gandit sa ma apuc de un serial despre care stiam, din mai multe surse, ca e ok. Nu am vazut decat 3 episoade azi-noapte, insa mi-a captat atentia, deci cel mai probabil voi continua. Si cu True Blood trebuie sa ma aduc la zi…
Tot aseara, am vorbit cu Mihai si cred m-a corupt pentru o noua sedere in Germania, care ar deveni a doua tara pe care am vazut-o de doua ori (si as revedea-o de cel putin 20 de ori, daca as avea ocazia). Planul ar fi sa vad Autumn Ball in Hanovra (I mean…. Qntal! OOMPH! Tanzwut! – si am inteles ca se mai asteapta inca o trupa confirmata) + sa revad Freimarkt-ul, si, sper, sa ma dau in caruselurile acelea imense 
(data trecuta le-am ratat, eram pe fuga spre Berlin).
Luand in calcul si toate evenimentele de pe ‘teren propriu’, de la Experimental Friday incolo, se anunta o toaman frumoasa 
Though nothing can bring back the hour of splendor in the grass, glory in the flower, we will grieve not; rather find strength in what remains behind.
Love is for the very young.
Nu pot crede ca am citit 7 carti luna asta si am inceput si Versetele satanice (care se citesc usor daca treci de primele pagini, sau asa mi-a lasat impresia), am trecut printr-o nunta (si i-am supravietuit :p), am fost la un concert (aici stau bine, cam unu pe luna), mi-am luat bilete la Artmania, am iesit in lume, si am mai vazut si atatea filme. Filmele nu le notez, nu ma consider o cinefila, nu sunt in stare sa retin nici macar actorii din rolurile principale (desi caut informatii legate de distributie pe imdb), le aleg pe criterii strict legate de starea mea de spirit de moment. Nici cartile nu le notez din vreun alt motiv decat ca, dupa atata timp, am inceput sa uit ce am citit si ce nu. Totusi azi am sa va povestesc cate ceva despre filme, desi cunosc cat de cat profilul cititorilor mei permanenti si nu prea cred ca intereseaza Am sa le consemnez alfabetic, asa cum apar pe una din partitiile de pe hard, cu mentiunea ca le salvez foarte haotic, ba mai si umplu hardul cu ele…
Agora are in centru povestea care a dus la distrugerea Bibliotecii din Alexandria (una din variante), precum si pe Hypatia, o femeie de stiinta care se ocupa cu studiul astronomiei si matematicii pana cand crestinii au considerat de cuvinta s-o killereasca. Filmul a provocat ceva controverse, presupun – primii crestinii sunt infatisati intr-o lumina cam urata. Pe mine m-a facut mai degraba sa meditez cu tristete la intoleranta religioase si la natura umana in general. N-o sa-mi expun sentimentele anticrestine pentru ca e mai putin vorba despre asta.
An Education e despre viata boema pe care o adolescenta de 16 ani ajunge sa o duca alaturi de un barbat mult mai in varsta decat ea, poveste care-o face pe tanara in cauza si sa-si puna intrebari cu privire la rolul educatiei. Carey Mulligan face un rol frumusel si, imi sopteste imdb-ul, urmeaza sa joace in My Fair Lady. An Education are farmec, desi se strecoara si cateva note false.
Bright Star, o ecranizare despre povestea de dragoste si tragicul sfarsit al poetului John Keats. M-a emotionat. A nu se intelege ca ma uit numai la drame romantice, a fost doar o conjunctura.
Nu stiam ca s-a ecranizat Dorian Grey recent (in 2009). Poate n-ar fi fost chiar rau, Londra victoriana arata intr-un fel foarte intunecat, insa finalul mi s-a parut un dezastru. Nu mai e nevoie sa spun, nu e fidela cartii.
(moment de nedumerire, ce-o cauta ultimul album Rotting Christ la filme? ))
Shutter Island, l-am vazut in sfarsit, dupa ce am downloadat o gramada de versiuni proaste, dublate in rusa, etc. Mi-a placut foarte mult, desi e cu Leonardo DiCaprio, pentru care am o antipatie de cand l-am vazut in rolul lui Rimbaud aici, cum se iubea homosexual intr-o scena cam explicita. De-atunci mi-e cam greata de dansul. Dar Shutter Island merita vazut.
The Countess, de Bathory adica. Foarte prost. Am o preferinta pentru filmele istorice pentru ca-mi plac costumele, decorurile, da asta a avut dialoguri fortate, personajele ne spuneau ele ce simt in loc sa ne arate…
The Girl with the Dragon Tatoo (puteam sa trisez si sa dau copipeist in suedeza :p) e ecranizarea primului roman din trilogia Millenium de Stieg Larsson. Despre romane stiam, am inteles ca au avut foarte mult succes la publicul larg. Poate am sa-mi arunc si eu un ochi peste ele. Filmul este un thriller/politist bun, am ajuns sa simpatizez cu personajele destul de usor – este vorba de un ziarist ajutat de o hackeritza cu infatisare nonconformista in rezovarea unui caz vechi de 40 de ani, disparitia de pe o insula a unei tinere dintr-o familie influenta si cu un trecut intunecat. De la carti m-as astepta sa fie in genul celor de Agatha Christie, dupa ce am vazut filmul.
Cred ca astea au fost toate, in linii mari. Acum astept sa intru in starea necesara pentru The White Ribbon, care e pe lista. Ma astept sa fie ceva mai serios. Se suparase un comentator de-al meu ca am beshtelit Avataru, ca sa-i treaca si sa mai vorbeasca cu mine ii recomand Home (daca nu l-a vazut deja). Este un documentar extraordinar de frumos filmat despre problemele cu care se confrunta planeta. Mai mult de atat, a fost difuzat gratuit o perioada pe internet de catre producatori, deci nu a urmarit un succes pe piata. Nu e genul de film care sa apara in toate vitrinele, si nu are nevoie de o poveste artificiala ca sa transmita ceva. Pacat insa ca cei care l-au vazut online erau mai preocupati sa se certe intre ei pe comentarii, pe motive extrem de stupide. Sincer, cred ca una din principalele probleme e prostia pura a celor care ne inconjoara – probabil ne va fi mai usor sa gasim o solutie pentru incalzirea globala decat pentru asta.
Ah, un update, filmul e inca pe net.
Si pentru fanii impatimiti ai filmului Avatar (E, stay chill, nu te vizam pe tine), avem o veste buna – in curand, partea a doua:
I see blue ppl
… Promit ca redevin serioasa cu proxima ocazie. Pe cuvant de shoim al patriei
Acum o saptamana am trimis filmuletzul asta prietenilor si colegilor la servici, ne-am distrat, insa cum isteria Avatarului continua si cum nu cred ca am acoperit intreaga plaja de posibilitati, pe principiul de ce sa nu se rada si altul, va prezint Avatarul la Oscar
“Sa facem si partea a doua, ca poate o canta Celine Dion” =))
Have you any idea why a raven is like a writing desk?
Ieri seara luat pe C. sa vedem ce-a facut Burton din Tara Minunilor. Citisem deja destule opinii negative incat sa fiu pregatita pentru ce era mai rau, asa ca am luat o bere ca sa ma ajute in caz de suferinta, mi-am pus ochelarii si m-am asezat confortabil. Alice din film are 19 ani si mama ei ii pregateste o casnicie convenabila pentru toti cei in cauza, mai putin pentru ea. E o fata care nu si-a pierdut fantezia si inclinatia pentru imaginar, asa ca nu e suprinzator ca fuge de la petrecerea de logodna in Wonderland. Pana aici, chiar daca plot-ul se indeparteaza de cel original, mi s-a parut plauzibil.
Wonderland-ul e exact ceea ce asteptam de la Burton. O lume atat de frumoasa, misterioasa, cu acel aer intunecat care ma face sa vreau sa fiu acolo. E o tara a minunilor perfecta (pentru mine. Mie imi plac genul acesta de povesti, mi-a placut si Coraline). In 3D totul arata superb, ciuperci uriase, otravitor de colorate, fum, ruine, copaci fara frunze, cu crengi rasucite, castelul reginei, decorat in rosu…
Singurul lucru care mi se pare total out of place, si din cate vad in film, si Alice gandea la fel – nu inteleg de ce pisica mea (nu de Cheshire) trebuie Alice sa omoare dragoni. Mi se pare o brambureala. Nu o vad pe Alice a lui Lewis Carroll cu niciun chip omorand dragoni (what next, Alba ca Zapada o sa se combine cu unul dintre pitici?). De fapt nu inteleg de unde atractia asta pentru dragoni, dinozauri si zburatoare de tot felul, am vazut ca dau bine pe marile ecrane si trebuie sa le introducem musai in fiecare film? Finalul de asemenea e putin fortat si putin probabil.
Dar… e doar un film. Eu cand ma duc la cinema, mai ales sa vad un film 3D, ma astept sa fiu incantata de partea grafica, nu sa intru in cine stie ce profunzimi psihologice. Pentru asta pot sta acasa si sapa torentii dupa filme-cult. De asemenea, imi displac oamenii care isi fac din filme Mecca si Medina, cum se intampla din pacate destul de des (cu Matrix, Avatar, samd). It’s just entertainment. Asa ca mie Alice nu mi-a displacut, desi nu e un film “mare”.
A… Johnny Depp/The Mad Hatter is as sexy as always :p
Azi am descoperit utilitatea afisajului stradal. Mergeam spre birou, cand imi atrage atentia un panou cat toate zilele, care anunta pentru 5 martie premiera la Alice in Wonderland a lui Burton. Uitasem de asta. Uitasem din acelasi motiv pentru care nu prea am mai scris pe aici, mare lucru mi se pare ca nu e de spus atunci cand totul merge bine.
Aflu de la Meropi ca intr-un top realizat de revista Film Comment al celor mai bune filme din ultimii 10 ani, Mulholland Drive a obtinut primul loc. Dupa o scurta cautare, vad ca de aceeasi parere sunt si Los Angeles Film Critics Association, The Village Voice, indieWIRE si Cahier de Cinema. Daca la primul link am avut reactia de a dori sa-i imbratisez pe toti cei care au votat, acum imi dau seama ca as avea cam multi de imbratisat asa ca ma vad nevoita sa fiu mai rezervata ) Anywayz, e placut sa vezi ca atat de multa lume e de acord cu tine.
We had such potential. Such promise…
Am vazut ieri si alaltaieri seara (in doua parti) 9, pe care il asteptam cu nerabdare deoarece il vazusem pe Tim Burton trecut ca producator (ulterior am vazut pe imdb in trivia ca e facut de Focus Feature, si e al doilea film animat realizat de ei, dupa Coraline).
Este despre o lume distrusa complet in urma unui razboi intre masini si oameni, in care toti locuitorii planetei au pierit, mai putin niste papusi facute din panza si componente metalice, care se ascund de masinile ramase invingatoare. Toate papusile au cate un numar scris pe spate si sunt opera aceluiasi savant care inventase masinile scapate de sub control, intr-o ultima incercare de a insufla o farama de umanitate creatiilor sale. Cea cu numarul 9 ajunge sa inteleaga imaginea de ansamblu si sa le conduca pe celelalte in lupta impotriva ultimei masini diabolice.
Daca nu am parut suficient de clara, asta e pentru ca nici povestea nu este. Ii lipsesc multe puncte de legatura, e superficiala, personajele nu sunt suficient dezvoltate, sunt cliseice, iar finalul e patetic la sensul lui propriu de dictionar, acela de a incerca sa impresioneze cu orice chip. Singurele momente interesante, pentru mine, au fost: lupta papusilor cu o masina intr-o catedrala Notre Dame in ruine, foarte frumos desenata; momentul in care, pe acordurile melodiei “Somewhere Over the Rainbow“, masina cea rea, care se presupunea ca tocmai a fost distrusa, iese dintr-un nor de fum cu ultimele puteri (incepusem sa simpatizez cu ea mai degraba) si felul in care gemenii realizasera o biblioteca improvizata, unde accesul se facea printr-un sistem de parghii si sfori.
Totusi, animatia ca realizare grafica este atat de fascinanta, cu un aer apocaliptic si steampunk, coloristica, detaliile atat de grozave (pana si felul complex in care se misca fibrele din care sunt facute papusile, sugerand mimica fetei) incat nu pot spune ca e o pierdere completa.
Punem si un trailer ca sa convingem cititorii (sper ca mai sunt macar 9 :p) – a fost lansat strategic pe 9 septembrie 2009 in SUA, la noi pe ecrane nu, insa cei interesati pot apela cu incredere pe caile binecunoscute )