revelatii

rainbow-00411

Bineinteles ca exista finaluri fericite… Daca nu cred in asta, atunci sunt chiar degeaba.

Intamplator (sau nu :p), mi-am amintit de asta (voiam sa dau niste citate dintr-un roman, data viitoare :p)

Nefericirea mea a luat o pauza :D

Ieri seara ma uitam la Jane Eyre (ecranizarea din ’96). La un moment dat, e scena in care i se taie parul colegei ei in scoala, pentru ca era ondulat si buclele erau socotite prilej de frivolitate. In film, Jane e solidara cu prietena ei si li se taie parul amandurora, si seara invatatoarea lor vine sa le consoleze, spunandu-le ca parul le va creste si chiar daca le va fi taiat din nou, le va creste de fiecare data, mai frumos.

In momentul acela m-am gandit ca si eu sunt intr-un fel exact asa, adica oricat de ranita as fi, pana la urma ma voi reface la fel ca inainte Nu stiam daca sa fiu multumita sau sa deplang aceasta descoperire, pentru ca imi dadeam seama ca invat putin, daca nu nimic, din propriile greseli, cu atat mai adevarat cu cat ma grabesc sa alerg in intampinarea altora, similare, cu prea putina prudenta pentru buclele mele. Chiar daca acum au crescut la loc… :)

Niciodata nu am iubit Parisul. Totusi, ieri, in timp ce soarele apunea luminos, incandescent, m-a apucat un dor nespus sa-l vad, sa inteleg libertatea pe care Miller o simtea aici, sa vad daca o pot gusta eu insami. Mi-as fi facut bagajele in acea secunda – apoi, m-am oprit pentru ca am avut revelatia ca intr-o zi voi fi in Paris, si-i voi cutreriera in voie strazile.

Am scris asta pe data de 28 martie 2008. Deci, ieri era 27 martie 2008.

Departure time: Fri 27 Mar 2009 16:20 arrival time: Fri 27 Mar 2009 18:30

Destin… :)

Nu ma pot hotari sa-mi fac niciun plan. Abia azi mi-am luat biletul – mai erau doar doua ramase. Nu-mi doresc decat sa fiu acolo. N-am nevoie de nimic altceva, nu-mi trebuie o falsa romanta, nu-mi trebuie o poveste de dragoste de fatada. La Paris, prima data vreau sa fiu singura.

Enfer ou paradis
Apprends-moi l’interdit

latterz: M nu m-a mai sunat de sambata. Ar trebui sa-mi fie relativ indiferent, insa ma supara putin. Ma supara putin si faptul ca nu mi-e indiferent. Nimic nu ar trebui sa-mi fie mai indiferent. Totusi, de ce nu m-a mai sunat?…

Asta e monstrul meu verde :)

In Cismigiu nu au inflorit ghioceii. In rondurile din fata numai erau plantate niste panselute cam anemice. Lumea hranea porumbeii si gugustiucii pe alei, adica lucrurile erau mai mult sau mai putin neschimbate, cum le lasasem :)

skating-001

Era prima data cand mergeam pe patine (de orice fel) si mi-era extrem de teama sa nu-mi rup un piciorus. Prima tura am facut-o lipita de balustrada de pe margine. Dupa 2-3 ture reusisem sa merg fara sa ma tin permanent, desi aveam nevoie de un punct de sprijin din cand in cand. De asemenea, pot merge tinuta de mana :) . Secretul e sa patinezi, alternativ, cu fiecare picior, vreme de 2-3 secunde, insa eu aveam tendinta de a-mi folosi mai mult piciorul drept, si alunecam.  Iar daca aluneci, ideea e sa te apleci in fata. Altfel, poti cadea pe spate foarte usor, ceea ce, din cate am vazut in jurul meu, nu poate fi deloc placut.

Am facut si niste poze pe patinuar, cu oameni mari si omuleti :)

skating-012_mic

skating-017_mic

Celor mici banuiesc ca le venea mai usor, invatau mai repede. Eu simt ca mi-ar mai trebui inca cel putin 2-3 sesiuni de practica. Ca orice lucru nou, e placut. Iti da un sentiment de frica amestecata cu deliciu.

Dupa patinaj, am baut un pahar de vin fiert (era unul mic, da, Alaxandra? :D ), si am fost la Mac. Mi-am luat portia de junk food pe luna asta. Pe urma ne-am fatait in oras, prin magazine si pe langa niste tarabe de anticari. Langa biserica mea preferata, Baratia, s-a instalat un panou publicitar imens, care presupun ca tine de noul Cocor. Niste imagini colorate puternic in rosu contrastau cu cladirea veche a bisericii, dandu-mi o senzatie apocaliptica.

skating-037_mic

Si in momentul in care se difuza un spot despre o organizatie de protectie a drepturilor omului efectul cromatic era interesant:

skating-034_mic

As fi foarte multumita de ultimele doua poze pe care le-am facut, daca firele alea de curent nu mi-ar fi intrat in cadru. Insa erau imposibil de ocolit. Daca as sti un photoshop, le-as scoate.