revelatii
Am descoperit fericirea intr-un apartament debransat de la energie electrica, in mijlocul unei discutii despre Madame Bovary. Probabil era cea mai improbabila si mai spectaculoasa locatie unde se putea ascunde 
When in doubt, do something else.
Am scris doua posturi furioase saptamana trecuta pe care le-am sters. The thing is, imi pare rau ca am devenit atat de impaciuitoare si ca am inceput sa am tendinta sa le spun celor din jur sa aplaneze conflictele, sa rezolve problemele si sa traiasca in armonie. Cu unii chiar nu poti trai in armonie, fiindca nu te lasa sa traiesti. Vai, as livra cateva tigai in cap in unele directii, cu cea mai mare placere…
Maine merg la Mozart Rocks cu E – the one and only, cu care ma tem ca am a Henry Miller – Anais Nin type of relationship. Adica, mi-ar fi imposibil sa scriu despre asta. Probabil nici nu conteaza.
Mi-am luat o rochie delicioasa cu dantele roz pentru nunta sorei mele. Arat foarte romantic intr-un fel britanic in ea )
Ieri seara trebuia sa ajung la Opereta. Eram asteptata, asa ca am decis sa iau un taxi. Taximetristul era un mosuletz bonom si simpatic. M-a intrebat, de cum m-am suit in masina, ce muzica imi place. Cum nu puteam sa ii raspund ca imi place muzica aia despre care eu si cu Alex nu cadem de acord daca e post-punk sau darkwave, am zis sa o iau mai simplu si sa-i spun ca-mi place rockul. Avea un mp3 player conectat la masina pe care cineva, poate un nepot sau o nepoata, ii pusese foldere cu mai multe genuri de muzica. Din pacate nu stia foarte bine sa umble cu el asa ca i-a trebuit ceva sa gaseasca folderul cu metale, insa in cele din urma a reusit. Eu eram extrem de stresata. Nu intarziasem, dar, cum spuneam, eram asteptata. Destest sa intarzii sau cineva sa intarzie cand trebuie sa ne intalnim. Detest sa astept pe cineva sau ceva, sau sa stiu ca cineva ma asteapta. Detest e putin spus, imi provoaca o nervozitate dusa la extrem. Daca cineva imi acorda timpul lui/ei, mi se pare suficient de mult si mi se pare lipsit de respect sa i-l irosesc.
Revenind insa la taxi, soferul meu a butonat pana cand a dat de melodia Be Quick or Be Dead. Asta dupa ce mi-a remarcat agitatia si mi-a zis ca da, nu trebuie sa lasi pe cineva sa te astepte, pentru ca in timpul in care te asteapta ar putea sa-ti inventarieze defectele, vorba de duh care m-a amuzat. Am recunoscut melodia si i-am spus-o – m-a rugat sa ii scriu numele pe o foaie de hartie pe care isi nota constiincios melodiile mai interesante. Mi-a zis sa ma uit in josul paginii, unde erau cerinte de la alti clienti. Am regasit nume precum Nightwish sau Rammstein. I-am spus ca si mie imi plac Nightwish . M-am gandit ca cineva in urma mea se va sui in acel taxi, candva, si batranul ii va pune sa asculte melodia celor de la Maiden. Si apoi ii va spune cum se numeste, si il sau o va pune sa adauge ceva in plus pe acea foaie de hartie pe care o poarta la el. Pentru a nu stiu cata oara in ultimul timp, am avut constiinta unei legaturi greu de sesizat la prima vedere, dar care ne uneste pe toti. Cred ca voiam sa ii spun ei ceva, pentru ca m-a frapat faptul ca a zis ca viata ei nu va ajunge nicaieri. Nu cred ca exista un scenariu de succes sau un drum de parcurs, care sa te duca undeva. Poate doar sa ne dam seama de lucrurile care sunt importante, de ceea ce ne defineste, sau ceea ce ne uneste. Contam. Suntem importanti cu totii, si suntem, intr-un fel de care putini sunt constienti, legati prin fire invizibile. Suntem in aceeasi barca. Doar ca unii dorm, iar altii vaslesc. Sau ii definesc traseul.
Nu stiu ce sa fac cu blogul asta, cateodata imi vine sa-l inchid. Sau sa-l las in plata cui l-o vrea. Nu mai am ce istorisiri triste sa va spun, ma simt extraordinar de bine, aproape senzorial. Absolut totul e o mica incantare, de la inceputul de dimineata racoroasa, la ciocolata care ma asteapta la birou. Daca m-as gandi pentru o secunda mai profund, aproape as ajunge la periculoasa concluzie ca ma iubesc. Si toate astea nu intereseaza pe nimeni, decat pe mine. Stiu insa ca aveam un grup de fani care-mi prevesteau un sfarsit funest, asa ca poate scriu ca sa-i linistesc. Nu ca as fi crezut vreodata ca standardele lor limitate se vor aplica in cazul meu. Insa, cu totul si cu totul intamplator (este ceva intamplator?), nu o sa mor nici singura si nici nefericita. Rasul meu e sincer. Infernul pe care vi l-ati cladit, e o chestiune de alegere personala. E-adevarat, m-ati folosit ca sa adaugati o caramida in plus la baza lui, insa am plecat de-acolo.
N-am sa ma mai intorc niciodata.
Niste atitudini observate in juru-mi, precum si lectura unor e-mailuri de acum cinci ani si rememorarea unor momente trecute ma fac sa-mi spun, desi cred in oameni, ca unii nu au invatat nimic niciodata si nici nu o vor face. Ceea ce m-a condus la intrebarea imediat urmatoare, cum o fi sa treci prin viata ca gasca prin apa? Probabil destul de usor, din cate-mi amintesc gasca nici macar nu-si uda penele cand trece prin apa.
Nu merita sa fiu posomorata, doar de trecut la capitolul “de evitat”.
Ceaiul pe care il beau in dimineata aceasta se numeste “strawberry sunrise” .
Incepi dimineata cu o ninsoare care se asterne lin, tramvaiul e aglomerat, dar nu face nimic – o batranica se scuza si iti face loc cat sa stai pe scara, pentru prima data toate mijloacele de transport in comun functioneaza ca dupa ceas si colegii de birou iti zambesc cu foarte multa bunavointa. Te simti ca si cand ultimii 10 ani au fost un cosmar din care tocmai te-ai trezit, sau ca si cand urmatorii 10 ani vor fi un vis frumos.
04.01, 9:30. Pornesc catre prima zi de munca din anul 2010. Ninge timid. Ramurile si acoperisurile si varfurile gardurilor sunt coplesite de zapada. Sunt mici si e ca intr-o poveste. Unii fulgi mi se lipesc de zona din jurul gurii si ii simt, mici si reci. E ca intr-un balet fara cusur. Pana si fumul furnalelor din zona industriala unde lucrez se contureaza, alb si gros, pe cerul cenusiu. Totul e perfect, totul se leaga, totul are sens.
17:45, 29.12. Pornim spre Viseul de Sus (eu si little Angel). La Brasov ne reunim cu un grup de oameni pe care nu ii cunosteam (chiar pe niciunul). Temerile legate de nesociabilitatea mea in stare bruta se dizolva incet in timp ce jucam un whist mic si vizionez si eu, in sfarsit, Inglorious Basterds. Ele se spulbera complet cand ajung intr-o casa incredibila, unde aveam sa radem, glumim, jucam carti si remi, punem pariuri pe shot-uri de techilla, umflam si apoi sa spargem baloane colorate, dansam pana la epuizare (sau macar eu, ca nu aveam antrenament), si, desigur, fetele aveau sa sara in aer 
.
04.01, 10.30. Revad melodii vechi si i le recomand lui Angel. Azi oricum am rememorat trecutul mai mult decat o fac de obicei. Nimic nu este intamplator. Umbrele au trecut, acum pot fi un zambet.
Pe Pamant, avem doar arsita Ecuatorului sau inghetul implacabil de la Poli.Intre acestea, clima temperata inseamna de fapt o succesiune de caldura si frig. Iarna este – aproape – la fel de foarte frig, vara, din ce in ce mai insuportabil de cald. Daca as fi Dumnezeu, as face cel putin doua zone in care sa fie o primavara si o toamna eterne, ma gandeam candva. Daca ar fi sa aleg, as face primavara nesfarsita in Japonia, si oamenii ar zambi mereu florilor de cires pururi inflorite si ar purta kimono-uri de culori deschise. As pune o toamna neintrerupta in Scandinavia si as reflecta melancolia locuitorilor ei in galbenul frunzelor si in cetzuri.
Dincolo de utopii, probabil ca a fi temperat inseamna sa accepti si sa recunosti succesiunea anotimpurilor si a starilor, si sa te pregatesti pentru ele. Sa-ti pregatesti un ceai cald si un foc cald, acum, ca vine iarna As vrea sa existe o caldura blanda neintrerupta, insa din pacate nici macar in natura nu este posibila.