Skip to content

public reading – personal aftermath

Imediat dupa lectura publica, am decis in mintea mea sa merg cu un pas mai departe si sa citesc in public ceva scris de mine. Niciodata nu am crezut ca sunt suficient de buna pentru ca lumea sa asculte ce scriu. Vreau sa spun, intreaga lume, oricine, orice strain, nu doar prietenii apropiati. Tocmai le spusesem fetelor ca nu sunt pregatita. Ce mi-a schimbat decizia?

Am fost emotionata, dar bunicica in Carturesti. Cel mai ciudat lucru a fost ca ma simteam impartita in doua, o parte care citea si un observator care asculta cu foarte multa atentie. Observator care eram tot eu… Cel mai frumos lucru a fost o femeie in varsta care a venit la mine dupa lectura, m-a pus sa repet titlul cartii din care tocmai citise, iar dupa cinci minute s-a intors cu cartea lui Karen Blixen la mine, ca sa-mi spuna ca si-a cumparat-o, si sa ma roage sa i-o semnez ca sa isi aminteasca de mine.

Dar nu toate astea m-au facut sa merg mai departe, de fapt a fost D.

D. incerca sa ma priveasca atunci cand nu eram atenta, dar eram aproape tot timpul atenta la el si il surprindeam privindu-ma.

– Mi-a placut foarte mult de tine joi.

– Da? De ce?

– Te uitai la mine… de parca iti placea de mine.

– Erai atat de fragila 🙂

Da!“, am exclamat in mintea mea. Ai vazut cine sunt.

Da, te-a vazut. Nu ti-e teama?

Nu, pentru ca era dezarmat. Nu era inarmat. Nu avea sa foloseasca ceea ce vazuse sau ce auzise ca o arma impotriva mea. Nu avea nici o parere sau o judecata de valoare despre ceea ce facusem. Isi daduse seama ce incercam sa fac. Voiam sa gasesc o cale sa ma cunoasca, fara sa trebuiasca sa vorbesc, sa ii spun ceva despre mine, nu imi mai doream sa fac asta. Voiam sa inventez o alta metoda, si reusisem. Il facusem sa ma vada, si am primit un zambet in schimb, nimic altceva.

O sa fac asta“, mi-am promis atunci si acolo,  “o sa creez mereu spatiul acela, si o sa te las sa ma vezi.”

 

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *