Skip to content

colectiv, dupa 5 luni

In fiecare luna suntem acolo, in fiecare zi de 30. Doar ca nu ajungem niciodata la ora anuntata pentru vreun eveniment oficial, in parte pentru ca D e foarte ocupat, in parte pentru ca, dupa ce am fost acostati de presa prima data, vrem sa evitam pe toata lumea. Oricum, nu intelege nimeni ce simtim, iar cand incerc sa exprim ce simt mi se pare ca spun rauri de tampenii.

In seara asta, ma gandeam la fete, venim cu flori, cu martisoare pentru fete care au murit, pentru care nu am facut gestul acesta cat erau in viata si acum e prea tarziu. Toti s-au dus. Imi pare rau ca nu am dat o floare fetei care lucra la bar, sau femeii care facea curatenie, sau o ciocolata, baiatului de la paza. Erau oameni care erau alaturi de noi, care ne ajutau in felul lor sa traim pentru cateva ore asa cum ne doream. Acum e tardiv.

Uneori incerc sa fac ceva frumos pentru lumea care a ramas aici, dar de cele mai multe ori sunt captiva in cotidian, si de foarte putine ori pot spune ca imi iese.

Am intalnit doua persoane pe care le cunosteam, le-am salutat scurt, doar. Am incercat sa pun candela in locurile care s-au amenajat special pentru lumanari, unde sunt si portretele lor, pentru ca mi se parea cam nepotrivit sa o las pe asfalt. M-am uitat la ei, din poze, la fiecare dintre ei, si mi s-a parut ca au ceva in comun, si ei intre ei, si ei cu mine, acea indarjire, acea hotarare puternica, de neinfrant. Vad acel sentiment reflectat in ochii unora dintre cei care vin la concerte. Nu ai tuturor, si aici sunt unii care sunt degeaba. Unii insa au acea traire.

Ma uit pe inregistrarile video si imi amintesc de fiecare concert in care am fost in acel club. Imi lipseste locul acela, imi lipseste perioada aceea. Trec pe langa chioscul unde ne adunam, in apropiere de club, sa bem alcool tare pe trotuar, trecand sticla de la unul la altul. Acum locul e pustiu. Trec pe langa locul de unde chemam taxiul, acum sunt cruci si flori. Nu ajung niciodata mai departe, acolo unde e o curte unde ieseam cu amicii care fumau, la o tigara, pe unde imi cautam prietena sau ma salutam cu baietii din vreo trupa. Nu am mai ajuns in Colectiv niciodata, iar acum sunt flacari si fum acolo. Si prea multi oameni trecuti dincolo.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *