Skip to content

Jurnalul unei adolescente mioape

Imi pierd o lentila de contact zilele trecute si nu am nici o pereche de rezerva (da, port lentile de contact din cochetarie). Plec de acasa grabita, fara ochelari, trec pe la centrul optic din cartier, unde mi-au fost prescrise, dar nu au dioptria mea. Port dioptrie mare. Mi-au spus ca in timp o sa dea inapoi miopia, la mine s-a agravat.

Ma duc la serviciu, imi comand un set online, sun sa ma asigur ca le au pe stoc. Sunt disponibile, nu imi pot garanta ca vor ajunge la mine maine (de fapt nu au ajuns nici pana acum, port o pereche veche de ochelari in timp ce scriu)…

Seara, ma duc direct in centru sa ne dam cadourile de Craciun mai devreme. Razvi zicea azi ca e frumos ca sunt din Bucuresti si am trait aici tot  timpul. Nu e intotdeauna frumos, de sarbatori toti prietenii mei pleaca acasa, iar eu ma simt singura fara ei. Nu vad decat daca imi var obiectul pe care il privesc sub nas. Ma descurc sa merg pe strada, disting insa doar siluete sterse, nu imi dau seama daca pleaca sau vin.

Urc pe scarile rulante, la Universitate, spre TNB. Cand scarile sunt aproape de capat, vad oamenii asteptand sau trecand, vad o silueta imbracata in negru – doar atat deslusesc, culoarea imbracamintii – si stiu ca e D, ma apropii de el, mai sta o clipa si apoi se indreapta si el spre mine, cand ajunge langa mine stiu, nu doar simt ca e D. Pe el am sa il recunosc intotdeauna.

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *