Cunoasteti conceptia falsa si nefasta, dupa care omul reprezinta o unitate durabila. De asemenea, cunoasteti ca omul se compune dintr-o multime de suflete, din foarte multe euri. Divizarea aparentei unitati a persoanei in aceste numeroase figuri este considerata o sminteala, iar stiinta a inventat pentru fenomenul acesta denumirea de schizofrenie. Stiinta are dreptate in aceasta privinta in masura in care, fireste, nicio pluralitate nu poate fi tinuta in frau fara o anumita interventie diriguitoare, fara o anumita ordine si sistematizare, s, dimpotriva, nu are dreptate atunci cand crede ca nu ar fi posibila decat o ordine unica, obligatorie pe viata, a acelor subeuri. Eroarea aceasta a stiintei are unele urmari neplacute, valoarea ei constand exclusiv in faptul ca invatatorii si educatorii aflati in slujba statului reusesc sa-si simplifice munca, fiind scutiti de a gandi si de a experimenta. Din aceasta eroare decurge faptulca multi oameni sunt socotiti drept “normali”, ba chiar valorosi din punct de vedere social, cand ei, in fond sunt nebuni incurabili, si invers, unii oameni, care sunt niste genii, sunt priviti drept nebuni. De aceea, noi completam lacunara invatatura stiintifica despre suflete cu notiunea careia ii spunem arta modelarii. Aratam, astfel, celui caruia i-a fost dat sa traiasca momentul dezmembrarii eului sau ca poate sa-si reaseze bucatile oricand, in orice ordine prefera, obtinand astfel o diversitate infinita a jocului vietii. Asemeni scriitorului care creeaza o drama cu o mana de personaje, tot astfel si noi construim, fara incetare, din figurile eului nostru dezmembrat, grupuri noi, cu jocuri si conflicte noi, cu situatii vesnic noi. Priviti!
As spune despre “Lupul de stepa” ca a fost o lectura oportuna ca moment, este o poveste interesanta despre natura umana, amaruie dar cu o nota optimista. Mi-a placut si m-a intrigat in mod deosebit momentul in care Harry observa pentru prima data intrarea in teatrul magic, pe care o descopera intr-un zid vechi de piatra. Am urmarit infrigurata toata aventura lui in misteriosul teatru, in care ajunge dintr-un bal mascat, in urma unei invitatii desprinse parca dintr-un film suprarealist (In noaptea aceasta de la ora patru. Teatru magic. – Numai pentru nebuni – Intrarea se plateste cu mintile. Nu e permisa oricui. Hermina este in iad.). Parca aduce cu Silencio un pic.
Alte pasaje, care cred ca ar avea sensuri mult imbogatite si mult mai incitante pentru cineva care are cunostinte de psihologie mai temeinice decat mine, au fost visul lui Harry despre Goethe, cat si un mic amanunt pe care nu stiam de unde sa-l iau si care m-a pus putin pe ganduri. Prietena lui Harry, Hermina, este echivalentul feminin al lui Hermann, care fusese prietenul din copilarie a lui Harry (Hermina si Hermann semanau fizic chiar). Asta imi suna cunoscut de undeva, pana cand mi-am amintit ca exact la fel statea situatia cu Hans Castorp si Clavdia Chauchat, care de asemenea semana cu un prieten din copilarie al eroului (si chiar intrebunita aceleasi expresii, partea aceea cu “sa nu uiti sa-mi inapoiezi creionul” mi s-a parut cel mai genial lucru din Muntele vrajit). Similitudinea aceasta dintre o iubita / un prieten din copilarie, mergand pana la asemanari fizice, mi se pare foarte demna de atentie, repet, daca as stii cum s-o privesc.
Ceea ce in ochii mei a fost oarecum fortat este ideea ca un om precum Haller, un intelectual retras si insingurat, ar putea fi atras de o demimondena pogorata direct din viata de noapte a orasului. E foarte greu de alaturat, in mintea mea, aceste doua categorii de oameni si de inteles o asemenea preferinta, mi se pare o nota falsa. Dar poate ma insel, nu am cunoscut astfel de intelectuali, si in final prea putin importa 
.
midian, tocmai am terminat si noi aceasta carte. nu prea ne-a placut. cat despre atractia lupului fata de o demimondena, sa stii ca toti barbatii gandesc cu penisul.
in afara de mine, inutil sa precizez, dar o fac totusi
e, hai, nu simplificam prea mult lucrurile?
In perioada cand a fost scris romanul, intelectualii se cam indragosteau de astfel de personaje. Un exemplu bun in acest sens este Nietzsche . Acum , o astfel de combinatie ar suna muult mai fals decat atunci.
Ideea iubitei (ului) care seamana cu prietenul (a) din tinerete este destul de interesanta, dar pare a se aplica mai mult barbatilor.
Din pacate nu am impartasit o astfel de experienta, dar cred ca ea se trage de undeva din visul androginului .
jd, stiu ca o sa para fortzat si caraghios, poate, ce spun, insa in muntele vrajit am avut impresia ca prietenul din copilarie al lui castorp a fost de la bun inceput o prietena si ca el si-a creat o amintire falsa
Sau poate e invers,
cunoscand orientarea sexuala ambigua a lui T M, asa cum este ea revelata in Moarte la Venetia, poate Claudia Cauchat este un biat mai efeminat . 
Serios vorbind eu cred ca sunt momente in viata fiecaruia cand avem nostalgia androginului. Uneori toti ne dorim sa fim fiinte asexuate.
poate te intalnesti cu fata din parc sa discutati despre romanul asta. una dintre cartile ei preferate de altfel.
cu mine mai vorbesti cand o sa-l citesti pe Tolstoi :p
Nu vrei sa stii cat de greu mi-a fost sa citesc cartea asta. Aveam impresia c-o s-o urasc, avand in vedere ca pe Hesse l-am cunoscut prin lecturi mult mai … “light”. Dar am fost asa convinsa ca Hesse TREBUIE sa-mi placa orice ar fi… incat am ajuns sa iubesc (si) cartea asta
.
Iar referitor la cuplul “fortat”… sincer, eu si acum am impresia ca peste tot sunt astfel de combinatii. Daca stai sa te gandesti si la Hesse, in perioada romanului era casatorit cu o tipa mult mai tanara ca el, Ruth parca, ce pare-mi-se ca nu avea cine stie ce calitati intelectuale. Total diferita fata de prima sotie a lui Hesse, Maria (Maria!). [da, de regula scobesc in sufletul oamenilor
]
Ca la intelectualii cu sarm si mult ego nu cred ca se aplica 
As avea si o explicatie pentru acest tip de atractii (nu, nu tinerete, frumusete etc), dar la ora asta nu prea articulez nimic inteligent, asa ca voi reveni, daca nu uit. Si apropo, e valabil la intelectuali de genul Harry/Hermann Hesse care tind sa se izoleze si sa duca astfel de lupte interioare. Din astia ai cunoscut?
P.S. off-topic: Am luat de la bibli o carte despre basme islandeze si asa ma uit cu jind la ea
tulai doamne, ce compuneri fac la 3 noaptea. Macar de-ar fi coerente
interesante discutii, daca am timp zilele astea o sa incerc sa ma revad si eu cartea. pana artunci:
1. nu uita ca pe de o parte, in general pe vremea aia femeile nu prea aveau acces la educatie si pe de alta parte romanticosii de genul asta (sau Hans Castorp) se indragosteau uneori de o imagine care uneori era destul de diferita de ceea ce era in realitate obiectul adoratiei lor.
2. hesse- mitul androginului = da.
mann era mai vesel asa uneori, deci discutia e alta.
lui gabriel i-am raspuns la el pe blog
lui doulfe o sa-i spun ca nu mi se pare ca spune prostii deloc. si cu privire la intrebarea ei, daca am cunoscut exact acest gen de oameni, o sa-i raspund ca nu. am cunoscut un singur barbat foarte intelectual, insa nu era insingurat. de fapt nici nu stiu daca conteaza pentru mine ca un barbat sa fie chiar asa de intelectual, desi ideal ar fi sa nu toarne numai prostii cum deschide gura
citadinule, da
desigur ca totul trebuie privit in context…
ceea ce mi s-a parut interesant in acest roman a fost ideea ca o revelatie nu te “rezolva” , ci poate deveni sursa unor mari necazuri. Astfel “revelatul”, care nu a ajuns la “eliberare”, va fi permanent urmarit de “dara de lumina” , nemultumit ca nu inca este ceea ce ar trebui sa fie si prin urmare, incapabil de a impartasii bucuriile oamenilor obisnuiti . Desigur uneori va reusi sa reactualizeze aceea legatura, reactualizare care ii va face viata suportabila, sursa de trairi mult mai intense decat tot ceea ce traieste “burghezul” , dar niciodata aceasta reactualizare nu va mai avea fortza si intensitatea celei dintai si in niciun caz nu va fi suficienta pt a deveni un jivanmukta.
Toti suntem tentati sa credem ca revelatia este sfarsitul drumului si odata ce il vom simti pe Dumnezeu , problema s-a rezolvat. Din pacate nu este asa si acest lucru ni-l spune si Dostoievski in finalul romanului Crima si pedeapsa cand ne atrage atentia ca pe Raskolnikov il asteapta, in ciuda revelatiei , ani de mare lupta .
Mi-au mai placut si paginile despre caracterul sinucigas al lupului de stepa. Aici mi s-a parut ca viziunea lui Hesse se intalneste cu cea a lui Camus.
@Child, este mult mai usor sa intalnesti intelectuali decat lupi de stepa.
dap, ii gasesc la fantana de la universitate
Good. I won’t be reading Hesse during this lifetime. Mă oboşeşte până şi fragmentul citat aici.
nu mi se pare greoi hesse
N-am zis ca e greoi, pur si simplu mi se pare obositor şi n-am răbdare să-l citesc. Dacă aş avea sobă pe lemne sau şemineu, ar ajunge cu siguranţă în lada de lemne pentru foc, iar de acolo în atmosferă şi-n cenuşar.
gusturi si gusturi, eu l-as fi ars mai degraba pe muntele vrajit, cred ca mi-ar fi tinut si mai mult de cald, ca are mai multe pagini
Hermina poate fi dublul autorului (Hermann), si dupa cum ai vazut are capacitatea de a-si schimba, cel putin aparent, sexul. In spaniola hermina inseamna sora si hermano- frate. Dar poate veni si de la Hermaphrodithos fiul-fica lui Hermes si al Afroditei. Hermes care este mesagerul zeilor, cel pe care-l invoca toti ezoteristi. Nici Hermes insusi nu poate fi exclus de aici.
Ceea ce m-a frapat pe mine a fost ca unul dintre oamenii impuscati de ei, in macelul acela halucinant de sfarsit de modernitate, avea in buzunar o carte de vizita pe care era scrisa mantra hindusa: Tat Twam Asi (acesta esti tu), formula de renuntare la sine, conditie necesara iluminarii si pe care o intalnim fara exceptie in toate traditiile.
Dupa care partenerul sau de macel ii spune ca” in definitiv nu are importanta cum se numesc oamenii pe care-i omoram. ”
Si asta vine dupa ce pentru a patrunde in teatrul absurd , Harry este nevoit sa renunte la propria personalitate si implicit la lupul de stepa , privindu-se intr-o oglinda pe care o tinea in mana . Aici mi-a placut remarca :mai bine o oglinjoara in mana decat doua pe perete. E clar ca aceasta operatiune nu se putea face in afara sinelui.
Oricum cartea este plina de sugestii ezoterice, care necesita pt dezbatere cel putin o seara de vin la bufet. Intrun comment nu se prea poate face asta.
f interesant, din pacate am trecut mai superficial prin pasajul cu impuscaturile pentru ca detest violenta