Midian

“Geniul si zeita” a ajuns in casa mea printr-o intamplare, i-am facut-o cadou unuia dintre fratii mei pornind de la o gluma, si am ales-o pentru ca era cea mai subtire carte scrisa de Huxley pe care-am gasit-o in librarie. Asta din considerente legate de limita de greutate la bagaj. Pana la urma a ramas cu mine si am citit-o tot pentru ca era cea mai scurta ca intindere din ce ma asteapta in biblioteca. Dupa un Cortazar de 500 de pagini, care m-a epuizat putin, chiar nu ma simteam in stare sa plonjez intr-un alt roman lung.

John Rivers ii povesteste unui prieten despre perioada in care i-a fost asistent lui Henry Maartens, in casa caruia a si locuit. Henry, laureat al premiului Nobel, trecut binisor de a doua tinerete, este sotul lui Katy, “o walkirie superba, blonda”, mariaj incununat de existenta a doi copii, o adolescenta cu aspiratii de poeta, care va trece de la pasiunea pentru E.A. Poe la dorinta de a lasa imaginea unei femme fatale, si un pusti pasionat de trenuri. Katy este zeita, intruparea spiritului feminin. Katy este cea care-l tine pe Henry pe linia de plutire, legatura lui cu viata, ii este sotie, mama, iubita, sora de caritate (fac o paranteza pentru a nota ca nu mi se pare un cuplu neverosimil, putinii barbati provenind din mediul academic pe care i-am cunoscut pareau dispusi sa aprecieze femeile mai mult pentru calitatile lor fizice decat pentru intelect sau sensibilitate…). Nou-venitul in acest tablou, cel care rememoreaza trecutul, este un baiat crispat, stangaci, cu o educatie puritana primita de la o mama sufocanta, care asteapta mariajul pentru a-si incepe viata intima si e convins ca sexul e un act accidental, destinat exclusiv procreerii.

Nu mica ii va fi mirarea, atunci cand Katy pleaca sa-si ingrijeasca mama pe moarte si Henry, ramas in urma, are o criza de gelozie, sa descopere in dormitorul conjugal lucruri pe care o plasau pe femeia adorata in vecinatatea lui Madelaine Le Roy mai degraba decat a Laurei lui Petrarca (ah, daca nici acum nu o sa am rating …). In plus, in acelasi timp, Ruth face o pasiune adolescentina pentru dansul, care se manifesta prin rebeliune, machiaj excesiv si poezie proasta. In cele din urma, Katy, impartita intre datoria intre o mama muribunda si un sot ajuns in aceeasi situatie, care se imbolnaveste din cauza plecarii ei, decide sa se intoarca. Se intoarce ostenita, se vede incapabila sa-si ajute sotul, lipsita de vitalitate, se intampla si inevitabilul – in cele din urma mama ei moare, iar urmatorul pas este sa aibe o aventura cu John Rivers.

John se trezeste naucit, ros de vinovatie, cu toate convingerile zdruncinate, cu toata moralitatea cu care fusese inoculat, naruita, prins intre remuscari si pasiune. Mai rau, micuta Ruth ghiceste, dintr-un instinct feminin, si se transforma intr-o femeie geloasa, acuzatoare. Rezultatul va las sa-l cititi singuri (ca iar voi fi acuzata de spoiler masiv).

“Geniul si zeita” e scrisa bine si se citeste usor, nu e memorabila dar nici nu mi-a displacut, legatura dintre cei doi soti e interesanta si bine descrisa, asa ca nu veti pierde nimic (nici macar foarte mult timp) daca alegeti s-o cititi. Pentru mine a fost ca un popas, odihnitoare. Inainte sa ma arunc la o scriitura de mai mare intindere, am sa mai fac un scurt ocol pentru ca, datorita lui Cortazar, am descoperit ceva deosebit de interesant (dar sa nu anticipez).