Archive for September 2010
In dimineata asta am gasit la chioscul de ziare prima parte din volumul I al trilogiei Millenium. Se vinde impreuna cu Gazeta Sporturilor, in fiecare joi. Sunt atat de bucuroasa ca voi putea citi seria aceasta, si ca o voi lua la un pret accesibil mie! Am vazut ecranizarea primei carti si eram foarte curioasa cu privire la carte, dar chiar si la reduceri mi se parea prea scumpa. Nu am sa o incep acum pentru ca sunt inca la primul volum din ‘Manastirea din Parma’, insa e urmatoarea pe lista de lecturi.
Foarte dragut a fost faptul ca mi-au dat cartea insotita de o fasie de plastic galben, pe care scria ‘Crime scene, do not pass’. 
Astazi este ziua celei mai frumoase fiinte, fizic si sufleteste, pe care am avut norocul sa o cunosc. Angel. Loiala, fermecatoare, amuzanta, echilibrata, generoasa, puternica. Mi-a reamintit de ce exista vorba aceea, ca prietenii adevarati sunt pe viata.
La multi ani, Angel.
Saptamana asta am fost in doua ipostaze – de a fi voluntar si de a avea nevoie de serviciile unui voluntar. Am sa incep cu a doua.
Am lucrat la Guns N’Roses. Ne-au fost repartizati sa ne ajute 2 voluntari intr-un loc, si 2 in alt loc. Cei care erau in echipa cu mine s-au purtat in felul urmator: una din fete mi-a cerut voie, de cum a venit, sa plece un minut. Dusa a fost, nu am mai vazut-o pana aproape de jumatatea concertului, dupa ce m-am plans coordonatorului ei. Cealalta era o zvarluga, a muncit cu adevarat foarte mult si fara sa faca fitze. Coincidenta sau nu, Alina o chema 
. Cele doua persoane din celalalt punct de lucru au plecat pur si simplu si mi l-au lasat pe E cu ochii in soare. Tot pe la jumatatea concertului, ca pierdusem trecerea timpului la cat de prinsa eram, a venit un baiat la mine si mi-a zis: Sunt voluntar. Nu mi-a zis nimeni sa vin aici, dar va pot ajuta cu ceva? Am multumit in gand cerurilor si i-am dat ceva de facut, explicandu-i si cum ar trebui procedat, si nu m-a dezamagit, dimpotriva, mi-a usurat foarte mult munca.
Sincer, inteleg ca nu e criza si ca multi isi doresc sa isi vada trupa preferata si nu au bani, insa as prefera sa nu se mai ofere voluntari la evenimente ca sa-si satisfaca aceasta nevoie. Voluntariatul nu inseamna sa-ti dea cineva o invitatie moca, voluntariat inseamna ca esti acolo ca sa ajuti oriunde e nevoie de tine, fara sa faci nazuri. Nu e un trend. Imi pare rau ca toti teribilistii nu inteleg asta, uite ca marti chiar aveam nevoie de cineva sa ne ajute si multi ne-au dezamagit. Asta e, trecem peste.
Azi m-am trezit la 6:00 ca sa ajung la 8:30 la intalnirea cu colegii mei de grupa – am intarziat, e drept, cred ca ar trebui sa faca cineva un Let’s do it, RATB. Am facut curat pana pe la ora 14:00 pe marginea soselei de centura. Nu va povestesc tot ce am gasit pe acolo, va garantez ca v-ati pierde apetitul, eu insami am ajuns aproape la punctul de a vomita. Nu am terminat tot ce era de facut, desi am strans in jur de 75 de saci (echipa noastra). Nu pun la socoteala canapelele, covoarele putrezite si alte ‘bunatati’ pe care le-am gasit pe marginea drumului. Daca exista nostalgici cu gandul la ‘the grass was greener’ a lui Pink Floyd, sa stiti ca nu mai este verde deoarece creste direct din plastic.
Unii soferi de tir ne-au salutat, cativa au facut misto (unul ne-a trimis ”la munca” – ?!?), majoritatea nu au avut nici o reactie. Sper sa-si aminteasca de noi data viitoare cand vor mai avea reflexul de a arunca sticla goala de suc pe fereastra. Spun doar ca sper, nu cred ca o vor face. Cateva fetite de tigani l-au intrebat pe tatal lor ce facem acolo. Imi pare rau ca nu se da niciun fel de test inainte de a permite unor oameni sa aiba copii, pe care nu-i invata decat uratul. In continuare, nu urasc tiganii. Si nici nu i-as omori, deporta etc
Nu cred ca am schimbat lumea, nu cred ca am curatat acel colt de Romanie pentru ca era prea murdar pentru puterile noastre, nu ma intereseaza sa mi se spuna ca sunt admirabila, pentru ca stiu deja ca sunt, si nu pentru ziua de azi. Pur si simplu am simtit nevoia sa fiu acolo, si sa dau ceva, dupa puterile mele. Curatenie cu adevarat s-ar putea face, cred eu, daca ar exista niste programe in care sa fie implicata toata lumea, in special cei care stau acasa degeaba. Ar fi frumos daca somerii, de exemplu, in masura posibilitatilor, ar face ceva sa dea ceva societatii, nu doar sa primeasca. Nu cred ca asta se va intampla prea curand, acestia sunt prea ocupati sa stea pe margine, eventual sa se antreneze pentru sportul nostru national, datul cu parerea.
Pentru toate lucrurile din jurul nostru care nu ne plac, nu ne convin, ne deranjeaza, nu sunt de vina doar altii, vecinii, guvernul, uniunea europeana, sau vreo conspiratie mondiala. Suntem de vina si noi, ca nu facem ceva ca sa schimbam acel lucru. Oamenii care erau in jurul meu azi aveau sub 30 de ani. So there is still hope… cel putin pentru viitorul indepartat Asta ca sa incerc sa inchei intr-o nota optimista, desi nu simt pesimism in acest moment.
A – majoritatea colegilor mei de echipa mi-au fost si colegi la Scoala de Arta. Am intalnit oameni foarte frumosi sufleteste acolo. Chiar daca nu o sa iasa cine stie ce mare fotografa din mine, a fost un castig sa-i cunosc.
Imi place foarte mult last.fm. Am descoperit o gramada de formatii noi acolo. Sunt indragostita de sistemul lor de recomandari de trupe similare cu ceea ce asculta un utilizator. Azi vorbeam cu Ihrielle (nu pot sa zic ca vorbeam cu kirb, cum ar fi sa vorbesc cu pisici) despre o noua jucarie de-a lor, care-ti permite sa verifici daca asculti muzica potrivita cu varsta si sexul tau. Dupa ei, la 30 de ani ar trebui sa ascult jazz, soft rock sau fusion ) Mi-am facut chart-ul personal, ma plaseaza pe la 24 de anisori (asa cum si arat, de altfel), si ascult muzica girly, dar nu foarte girly. Singura muzica mai age-appropriate pe care o ascult ar fi cea a lui Joachim Witt. Dar nu sunt barbat ).
Acum ascult foarte mult Therion. Sunt innebunita dupa noul lor album, mi se pare foarte reusit. Abia astept sa-i revad in Bucuresti – pentru a treia oara, yay. Cred ca voi merge la concertul lor si de data asta.
Anyways, daca asta e o leapsa, nu stiu cui as putea-o da pentru ca lumea din blogrollul meu nu prea are last.fm. Daca mai are timp sa-l faca Doulfe ar fi interesant, cred ca pe ea ar arata-o mai matura decat pe mine. Si darky stiu ca asculta muzica trendy, dar nici despre ea nu stiu daca are vreme de asa ceva. Damn, suntem toti prea ocupati.
E o senzatie pe care o am de un timp si nu imi place deloc – si anume, lipsa de energie. Nu sunt obosita fizic, n-as avea de ce, ca nu muncesc la camp, insa simt o sfarseala interioara. E teribil sa simti ca ti-ai dori sa faci lucruri, dar sa nu ai tragere de inima sa le faci, si pana la urma sa ramana nefacute, in stadiul de pierdere sau de regret. Cred ca asa arata batranetea, speram sa apara mai incolo.
Singurul lucru pe care as putea sa-l fac oricand ar fi sa citesc, asa ca am reusit sa termin si “Toate numele”, Actiunea incepe in Arhiva generala a starii civile a unui oras nenumit – un spatiu desuet, kafka-esc, cu functionari bine ierarhizati, preocupati doar sa-si faca treaba, depersonalizati. Am citit postfata dupa ce am terminat romanul, mi se pare util, releva multe sensuri, insa citind “Toate numele” mie asta mi-a inspirat cel mai mult, ideea de depersonalizare versus individualizare. Sau identitate. Ei bine, in acest univers functionaresc il intalnim pe Jose, un functionar care colectioneaza celebritati. Mai precis, date, informatii despre celebritati de aceeasi nationalitate cu a sa – si, cum Jose locuieste intr-o ultima relicva a unor vermuri apuse, o casa care are legatura directa cu Arhivele (cum locuiau cu multi ani in urma toti functionarii, ca sa nu intarzie la munca), ii vine ideea de a profita de aceasta pozitionare. Pentru ca inca detine cheia care face legatura cu Arhiva, se angajeaza intr-un joc inocent al explorarilor nocturne, cautand datele personale ale celebritatilor pe care le studiaza, pentru a lamuri orice neclaritati.
In urma unei asemenea incursiuni, se intoarce din greseala acasa cu o fisa in plus, fisa unei femei necunoscute, obisnuite, catusi de putin celebra, si intreg romanul e de fapt cautarea ei. Sub diverse pretexte profesionale mai mult sau mai putin bine insailate, Jose o cauta in apartamentul unde figura in registre ultima data, sta de vorba cu nasa ei, ajunge chiar sa sparga scoala generala unde femeia invatase, ca sa sustraga fisele ei scolare… Desigur toate aceste aventuri ii pun in pericol slujba, sefii sunt cu ochii pe el, insa dintr-o data cautarea devine fara subiect intrucat femeia moare – se sinucide. Jose ii cauta mormantul – poate acesta e cel mai straniu si morbid fragment, cu cimitirul nedelimitat de viata cotidiana, care, pe masura ce oamenii se nasc si inevitabil mor din ce in ce mai multi, se mareste si el si ajunge sa se confunde cu orasul. La mormantul femeii, Jose intalneste un cioban (diavolul, da) care schimba numerele de pe mormant inainte ca acestea sa fie marcate cu o piatra funerara cu numele decedatului, astfel incat in sectorul sinucigasilor nimeni nu e sub numele care trebuie. “Daca e adevarat, asa cum am convingerea, ca oamenii se sinucid pentru ca nu vor sa fie gasiti, cei de aici au scapat definitiv de a mai fi deranjati.”
Asa ca lui Jose i se imputineaza posibilitatile de a o “gasi” pe femeie, colegii ei de munca si parintii sunt cu atat mai putin capabili sa-i ofere o explicatie pentru suicid, cu totii afirma doar ca era o fire trista si discreta. Dupa o incursiune in apartamentul femeii, pe Jose il asteapta acasa seful lui, care aflase de preocuparile-i extraprofesionale nu tocmai laudabile. Totusi nu-i face probleme si nici nu-l concediaza, dimpotriva, ii ofera o solutie, mai bine zis o modalitate de incheiere a intregii povesti. Nu am sa detaliez, si asa practic am povestit cartea si nu vreau sa stric cheful oricui de a o citi )
Acum, “Intoarcerea din rai” a lui Eliade va insemna o intoarcere a mea la literatura romana. Tbh, am citit o multime de carti de Eliade prin liceu si primii ani de studentie, asa ca nu-mi mai amintesc exact daca “Intoarcerea din rai” am mai citit-o sau nu. Pe atunci nu tineam evidenta lecturilor, din pacate. Dar si daca o recitesc e perfect in regula.
Pe scurt, astazi m-am inscris in proiectul Let’s Do It, Romania, la indemnurile dragei mele colege de la Scoala de Arta, Oana. In paranteza fie spus, am o mare admiratie pentru atiudinea generala pe care o are Oana in viata.
Ce voiam sa va spun: daca sunteti din Bucuresti, daca credeti ca e mai bine sa actionezi in loc sa te vaiti in legatura cu tot ce se intampla in juru-ti, daca sunteti liberi pe 25 septembrie, inscrieti-va pana pe 20 in echipa Oanei. Pentru detalii, va las si adresa ei: oanapunctcalteaarondgmailpunctcom. O tastati voi, ca nu are rost s-o invadeze spamul.
Un sfat prietenesc, nu te inscrie daca ai probleme cu mine personal si crezi ca iti trece frustrarea sicanand-o pe Oana, iti garantez ca nu vei rezolva nici problema cu mine, nici nu ma vei indeparta de Oana. Stiu ca am hateri care pur si simplu nu-si pot vedea de ciorba lor, am sa-ti spun ce mi-a comunicat o doamna in varsta la nunta Alexandrei (reactie la rochia mea mini si decoltata) – o sa arzi in iad!
Bine, toti o sa ajungem acolo, dar intre timp ne putem distra unpic .
Am terminat de citit “Un oarecare Lucas”, a treia carte al carei autor e Cortazar si pe care o lecturez anul acesta. Este o colectie de proza scurta si foarte scurta, care descrie diverse intamplari, unele cu o turnura neasteptata, altele stranii, altele usor amuzante, sau surprinzand momente absolut obisnuite privite prin ochi mai putin obisnuiti. Pe coperta editiei Polirom e un detaliu din Gradina placerilor de Bosch, ceea ce mi se pare cum nu se poate mai nimerit.
Preferate mele sunt: Amor 77, pe care am transcris-o aici; Copilotul care doarme, o povestioara macabra despre morti transportati clandestin cu masina pana in Buenos Aires; Un colt de rai, o fantezie onirica despre un loc unde oamenii au in sange pestisori de aur; Dialog de ruptura, care e o colectie de propozitii ne-duse pana la capat. Ma mai emotioneaza: Un vanator de apusuri si Glumim noi, glumim, dar sase s-au dus, unde Cortazar ii aminteste pe marii oameni ai zilelor sale, incepand cu Cocteau, care au murit, facandu-l sa se simta constient de propria-i conditie efemera.
I-am citit lui E cateva povestiri – sunt foarte scurte – cu voce tare. A fost amuzant, initial mi-era greu sa deschid gura, simteam trac, apoi am inceput sa citesc cu o voce egala, fara prea multe inflexiuni. Si lui i-a placut Copilotul care doarme.
As vrea sa citesc numai Cortazar, dar nu mai am carti de el momentan. Imi doresc foarte mult sa citesc romanul scris de el, Sotron, dar pe site-ul editurii vad ca e epuizat, altfel l-as fi comandat la orice cost…
Deocamdata mi-e somn, teribil de somn – ieri seara am fost la concertul The Wailers, am ajuns sa dorm foarte tarziu – si m-am apucat de Toate numele de Saramago.
Vai, ce bine ca Kribul lui Angel mi-a dat o leapsa de la ultimul unicorn, nu de alta dar musteam o postare de azi-dimineata si era genul acela serios si solemn, asta daca nu era incalcit si oniric. De ieri seara pana azi am citit si primele 30 de pagini din “Un oarecare Lucas” de Cortazar (am facut asta in metrou + pe strada asteptand pe cineva, asta pentru ca se intreaba lumea cand am vreme de citit :p). Dar mai bine il aman pe Cortazar pe blog pana cand il termin de lecturat.
Deci, interviu cu invitatul nostru special, aflat in exclusivitate in platourile speciale:
I. Daca ati avea o super-putere care ar fi si la ce anume ati folosi-o in primul si in primul rand! pe bune!!!
As zbura! Asta ar fi o super-putere care mi-ar fi foarte utila. Fie as zbura in ajutorul celor care sunt in nevoie, fie as zbura departe daca ceva nu mi-ar conveni.
II. Cel mai prost film vizionat lately.
Aaaaa… nusht. In ultima vreme am vazut Dexter si nu pot spune ca a fost prost deloc, dimpotriva. Hai sa zicem ca din seria de filme vechi vizionate in ultimele luni, Mr & Mrs Smith nu prea m-a dat pe spate.
III. Peste ce zi a săptămanii aţi sări daca s-ar putea?
As sari peste vineri ca sa ajung mai repede in week-end .
IV. Intre o ora de somn in plus dimineata / o masa in plus pe zi / 100 de lei in plus la salariu ce ati alege?
Banii. Eu si asa nu prea mananc, nu prea dorm…
V. Cum ati prefera sa muriti: a) in somn; b) making love ; c) inconjurat de stranepoti ; d) singur la malul marii…
Daca e vorba de preferinte, as prefera varianta c. As prefera sa mor in patul meu, inconjurata de familie, dupa o viata – de acum incolo – foarte comuna. Somehow I doubt that…
VI. Animalul de casa preferat si numele cel mai potrivit pt el!
Pisica. Am avut o pisica neagra, o chema Kathy. Daca as mai putea avea pisici, pisici negre mi-as lua.
VII. Credeti ca orice om are un pret sau unii oameni chiar nu pot fi cumparati?!? sincer!
Unii oameni nu pot fi cumparati, pentru ca au o valoare uriasa .
VIII. Când eraţi copii aţi avut prieteni imaginari pe baza unor persoane pe care le cunoşteaţi?
Mmm… cand eram copil nu, nu aveam prieteni imaginari, insa ma tem ca am capatat meteahna asta acum. Am prieteni imaginari bazati pe persoane pe care le intalnesc in mijloacele de transport in comun, sau in drumurile mele zilnice. Nu stiu cat de mult mi-am sifonat imaginea marturisind asta, dar nah.
IX. Dacă peste noapte aţi constata că aveţi cu douăzeci de ani în plus, ce aţi zice şi, bineînţeles, face?
Pai as fi aproape de varsta de pensionare, m-as pregati sa ma retrag intr-un tinut unde televiziunea e doar un mit, baricadata de infinit de multe carti.
Si o dam mai departe catre blogul lui Doulfe daca tot o hartuiesc cu commuri in ultima vreme. Si lui Fluffy daca mai e pe receptie.
Pies, pregatesc niste modificari si schimbari. You’ll see.
In timp ce citeam ieri “Sotia calatorului in timp”, mi-a trecut prin minte ca poate cartile ne aleg pe noi, nu noi pe ele. Asta-mi suna atat de patetic, incat ma gandeam sa pitesc acest gand foarte bine, de parca ar fi intrucatva jenant s-o spun cu voce tare. Si totusi de foarte multe ori mi s-a intamplat sa regasesc cate ceva din prezentul meu in lectura curenta. Aproape de fiecare data cand am citit o carte buna, mai exact. Asta e cu atat mai sf cu cat am luat “Sotia calatorului in timp” acum din biblioteca pentru ca mi-o imaginam ca pe-o lectura usoara. De fapt, mai voiam sa citesc un Cortazar, dar m-am gandit ca e mai “greu”. Da, probabil nu era o lectura mai grea, doar ca nu era oportuna.
Revelatia asta m-a lovit exact in timpul fragmentului in care Clare si cu Henry, personajele din roman, erau la un concert Violent Femmes si dansau. Henry era un fan al muzicii punk. Eu, nu. Insa modul in care Clare si cu Henry percep muzica e la fel cu al meu. Probabil spun iar lucruri traznite, dar am impresia ca muzica trebuie traita. Si literatura la fel.
In fine, poate ar fi fost mai clar daca transcriam fragmentul, insa nu e momentul. Ma lovesc de o foarte mare oboseala acum.
Altfel “Sotia calatorului in timp” reuseste sa nu fie groaznic de siropoasa si romantioasa, desi avea toate premisele sa fie asa. Sau poate anticipez, mai am cateva pagini pana o termin – n-o deveni cheesy in ultimele 10 pagini ).