Midian

Si dupa ce fac tot ceea ce fac, se scoala, se spala, isi dau cu talc, se parfumeaza, se piaptana, se imbraca, si asa, treptat, redevin ceea ce nu sunt.

As putea sa inserez trimiterile la parerile lui Gabriel Garcia Marquez sau Llosa cu privire la Cortazar, sau sa mentionez, in treacat, ca Blow-up este o ecranizare dupa una din povestirile sale. Nu am s-o fac, pentru ca pentru asta oricine poate folosi functia search pe google, si in plus imi repugna apelul la autoritate. Adevarul e si eu eram ignoranta in asemenea amanunte, pana cand am inceput sa ma impiedic peste tot, pe site-urile sau blogurile pe care le accesam, de ‘Bestiar’. Si, printr-una din acele coincidente care nu sunt coincidente niciodata, l-am gasit in biblioteca fratelui meu – tocmai il cumparase – si l-am citit pe nerasuflate, la inceputul acestui an.

Daca mi-e ingaduit sa exprim o parere foarte personala (si-mi este, macar pe blogul meu personal), exista lucruri care conteaza foarte mult si lucruri care nu conteaza deloc. Exista lucruri pe care le traiesti cu adevarat, intense, care te fac sa te simti trist la gandul ca se vor termina, si lucruri de rutina, cuminti si anoste, pe care le faci pentru ca trebuie sa le faci, sau le spui pentru ca trebuie sa le spui. N-am sa detaliez – particularizand, exista carti pe care le punem pe rafturi, le etichetam si despre care spunem lucruri plate si general acceptate, care s-au mai spus si care se vor mai spune, si carti care traiesc si pe care le traiesti, carti care palpita. Probabil si aceasta incadrare are un sistem de referinta subiectiv: unora li se pare o aventura sa traverseze strada, in timp ce altii fac sporturi extreme la fiecare sfarsit de saptamana; unii poate exulta citind-o pe Hortensia Papadat Bengescu, pe mine m-a captivat total Cortazar, de la primele cuvinte.

Cortazar isi incepe povestirile intr-un cadru familiar, pentru ca un element fantastic sa se insinueze ca facand parte din normal. Nimeni nu pare sa considere neobisnuit sau excentric macar faptul ca un tigru se plimba nestingherit prin casa Funes – nici macar mama Isabelei, cand o trimite sa-si petreaca vara acolo. Pana la urma, fantasticul are o aparenta de familiar, asta e un lucru care imi place; in locul spaimei fara chip pe care mi-o provoaca uneori suprarealismul, cartile lui Cortazar dau impresia de joc. Autorul ridica pe alocuri valul si-ti ingaduie sa privesti – sau sa intuiesti macar – resorturile din spatele povestii, alteori lasa totul nelamurit. Poate de asta una din povestirile mele preferate din volumul ‘Idolul Cicladelor’ este ‘Fazele lui Severo’, unde o familie pare adunata ca pentru un priveghi, insa te lovesti de bizanterii la tot pasul – cea mai fascinanta si care repugna in acelasi timp este cea in care moliile invadeaza camera lui Severo si ii napadesc fata, formand o masca mortuara (aici m-am gandit la moliile tale, Ihrielle draga – se pare ca ne urmaresc).

Si-ntr-un final, dupa ce imi parea rau ca Bestiar s-a terminat asa curand, am descoperit ca s-au tradus suficient de multe volume, ba chiar un roman, Sotron, asa ca am privilegiul de a putea reveni la Cortazar si cu alte ocazii.