Archive for May 2010
TSC reusesc sa ma surprinda – si credeam ca nu mai e posibil asa ceva. Cum spunea un comment, this reminds me of happiness. Ce soundtrack frumos pentru a incepe o saptamana… 
Dupa ce mi-a spus ca ar trebui sa ma gandesc, in primul rand si cel mai mult, la mine, i-am promis ca voi medita la spusele-i. M-am asezat pe scaun si am inceput sa reflectez. Dupa fix 2 minute de gandit strict doar la mine si la persoana mea, am sarit ca un arc – mi-am dat seama ca vine weekendul si nimeni nu va fi aici. Asa ca m-am dus sa mai pun de mancare la pesti.
My oh my oh my…
Vin Clan of Xymox in Romania la toamna!!!
Doru, varul meu, a spus joi, la scoala, ca viata incepe cu adevarat la 30 de ani. Toti cei din jurul nostru care aveau varsta sub 30 de ani l-au privit circumspect. Eu i-am raspuns ca in privinta asta, trebuie sa recunosc, are dreptate. Desigur, daca eram in aceeasi categorie cu colegii mei din punctul de vedere al anilor impliniti, daca eram mai tanara, as fi trecut cu aceeasi usurinta peste afirmatia lui. Abia dupa ce am implinit 30 de ani – la scurt timp dupa – am avut aceasta revelatie. Mi s-a parut foarte frumoasa concluzia asta, de ieri seara insa ma gandesc daca doar frumoasa este. Pot sa-mi dau multe exemple de sintagme pe care, daca le pun dupa “acum am inceput cu adevarat sa…”, sensul sa ramana unul autentic. Si nu toate sunt pozitive.
N-am sa dezvolt acum – sunt pe fuga. Ies in oras, la un joc de carti .
Acum am doua plicuri de ceai la birou, unul se numeste Sunset, celalalt, Moonlight.
In timp ce astept concertul AC/DC de duminica, imi aduc aminte cat de dezamagita am fost anul trecut, tot cam pe vremea asta, ca nu au venit in Romania. O copilarie, bineinteles, avand in vedere ca ii voi vedea cat de curand, si ca va fi o experienta minunata din toate punctele de vedere. Scriu postul acesta pe post de memento – nu exista niciun lucru dupa care sa fi plans sau sa-mi fi parut rau ca l-am pierdut, si pe care sa nu-l primesc inapoi la o valoare, la o intensitate infinit mai mare. Nu exista nici un regret. Am cei mai frumosi oameni in jurul meu, cele mai frumoase experiente, cele mai largi perspective. Tot ce am pierdut sau mi s-a parut ca am pierdut, sunt doar niste umbre palide.
Ce ma amuza e ca, odata cu noul val de cresteri TVA, reduceri salariale sau ce pisici mici s-a stabilit in cele din urma, ca nu urmaresc acest mijloc de spalare a creierului care e televizorul, toata lumea e revoltata. Scrie furibund pe bloguri, pe forumuri, lasa linkuri sau creeaza grupuri pe facebook. Pe twitter nu sunt, dar n-am motive sa cred ca nu se intampla acelasi lucru…
Zau, atata indignare si spirit revolutionar, manifestat din spatele monitorului si, de cele mai multe ori, la umbra anonimatului, nu poate decat sa ma induioseze.
Slava cerurilor serene ca in ’89 nu exista internet. Altfel sunt sigura ca, in loc sa existe o revolutie, primeam un e-mail de genul “Congrats! Your cause Opriti realegerea lui Ceausescu la al XV-lea congres has just reached 100,000 members”.
Azi stateam la un ceai in centrul vechi, intr-una din terasele care ocupa aproape in totalitate locul destinat pietonilor. Dintre cei care se straduiau sa treaca printre mese, disting un cuplu inedit. Un baiat si o fata care se tineau de mana. In cealalta mana, dansul tinea o legatura mare de leustean. Ii arat lui Angel cuplul, si o-ntreb, cum ar fi sa fi venit baiatu’ la intalnire cu leustean in loc de flori. Poate mai are ea un cartof acasa, si iese o ciorba.
Am facut speculatii si despre ce altceva s-ar putea aduce la intalniri (patrunjel, marar, o legatura de morcovi, o tzelina), si seara am plecat acasa impacata cu mine insami. Romantismul era in siguranta.