Trebuia sa ma fi facut magician. Cred ca am un talent nativ pentru asta, in special cand e vorba sa ma iluzionez. De pilda, zilele astea m-am iluzionat ca traiesc pentru mine. Ca se poate, de fapt – ca putem sa traim pentru noi. Cand de fapt traim pentru altii. Cand, de fapt… majoritatea timpului facem ce se asteapta de la noi. Mai mult sau mai putin legat de ce spuneam mai devreme, imi pare foarte, foarte rau – insa eu nu sunt o planta de presat si de pus intr-un ierbar. Nu mi-ar sta bine lipita de o pagina, cu niste etichete lipite in juru-mi – aici e radacina, aici sunt frunzele… Stiu ca cei mai multi asa sunt, insa din pacate nu-mi sta in fire. Si-atunci, nu ramane de facut decat sa opun rezistenta – insa nici asta nu merge la infinit.
Imi pare rau, copii, dar eu am obosit.