Archive for February 2010
Niste atitudini observate in juru-mi, precum si lectura unor e-mailuri de acum cinci ani si rememorarea unor momente trecute ma fac sa-mi spun, desi cred in oameni, ca unii nu au invatat nimic niciodata si nici nu o vor face. Ceea ce m-a condus la intrebarea imediat urmatoare, cum o fi sa treci prin viata ca gasca prin apa? Probabil destul de usor, din cate-mi amintesc gasca nici macar nu-si uda penele cand trece prin apa.
Nu merita sa fiu posomorata, doar de trecut la capitolul “de evitat”.
Timpul nu era in trepte, ci in cercuri.
Am apasat nervoasa butonul din dreptul usilor autobuzului, si am coborat in pustietate. Singura solutie era sa ma intorc pe jos. Seara inghitise bulevardul si cladirile se iteau pe margini, amenintatoare. Priveam dunga neintrerupta, de culoare galben-inchis, trasata pe mijlocul trotuarului, si ma gandeam la cararea de caramida galbena a lui Dorothy. Ceva straniu si nedefinit, ca umbra unei stafii, parea a se prefigura dincolo de ferestrele incadrate de gratii ale unei case cu destinatie imposibil de ghicit. Un paznic a croncanit amenintator. Nu am parasit nici o clipa cararea galbena, eram convinsa ca magia ei ma va apara. Copacii erau de hartie creponata, luminata slab. Eram convinsa ca toamna vor cadea din ei origami pentru copii cuminti.
Un zid solid, cenusiu, era inceputul reintrarii in realitate. Prezenta lui ma ocrotea, asa ca am parasit cararea galbena si am inaintat cu un pas mai sigur. Ajunsa din nou in statie, am vazut, ironic, apropiindu-se acelasi autobuz pe care il luasem prima data. M-am gandit cum ar fi sa nu mai ajung niciodata la destinatie, ci sa urc din nou in acelasi autobuz care nu ma ducea unde trebuie, sa cobor dupa o statie, sa ma reintorc pe jos, si tot asa, la nesfarsit. Eram urmarita de cercuri, si am impresia ca ele ma pot oricand inghiti.
Am lasat autobuzul sa plece si l-am luat pe urmatorul. Am ales ce trebuia. Am ajuns in locul unde trebuia sa fiu, intr-o lume frumoasa si buna. Vrajile pot fi rupte.
Alice pressed against the wall
So she can see the door
In case the laughing strangers crawl and
Crush the petals on the floor
Alice in her party dress
She thanks you kindly
So serene
She needs you like she needs her tranqs
To tell her that the world is clean
To promise her a definition
Tell her where the rain will fall
Tell her where the sun shines bright
And tell her she can have it all
Today
Isi mangaie gatul in fata oglinzii, coborand palmele usor, pana la inceputul sanilor. Imi sta inca foarte bine in verde. De ce nu-si inchipuie nimeni ca sunt o hamadryada, ca sunt si eu o planta vie?…
On February 19th, 2009 the former Sentenced guitarist Miika Tenkula passed away. He was only 34 years old.
Farewell, my friend, you will be missed.
Aseara mi-am facut un drum prin Diverta si am luat biletele la Umbra et Imago. Dat fiind specificul evenimentului (ce elegant ma exprim 
), m-as fi asteptat sa imi ceara un act de identitate. Nu pot decat sa trag concluzia ca ori am imbatranit si nu mai pot fi confundata cu o fata sub 18 ani, ori puteam sa trimit si un copil de doi ani sa cumpere bilete la un show BDSM, bonus niscaiva casete pentru adulti, la oferta. A nu se intelege ca m-am interesat ce casete pentru adulti au in Diverta la oferta 
)
Ieri seara am iesit in oras cu Angel si Adele, in scopul de a ne zbantzui, alcoliza, si alte activitati age appropriate. Coborand din autobuz, mi-am dat seama ca sunt neobisnuit de multi tineri in oras. Era insa ceva mai mult de atat. Afectiunea li se citea in priviri si parea sa-i reduca la un numitor comun.
Bunaoara pe trotuar, o fata striga la iubitul ei, pe un ton ascutit:
- Tu ai adus trecutul in discutie!
- “E clar ca dragostea ii uneste pe oameni si ii face mai buni”, mi-am spus eu, si am inceput sa meditez cu intelepciune asupra acestui sentiment. Cand deodata, mi-am amintit – urma sa vina acea zi a anului.
Odata ajunsa Angel, i-am zis:
- Tu stii ca maine e acea zi a anului? (evident ca stia, avand in vedere dragostea ce ne-o purtam) Ce ne facem daca mergem in bar si dam de mult roz?
- Nicio problema, spuse Angel, mai inteleapta ca mine. Vom intreba bodyguardul si, daca e ceva, nu mergem acolo.
Discutia avea sa se poarte in felul urmator. Foarte sigura pe mine, ca intotdeauna, m-am indreptat spre bodyguard si l-am intrebat:
- Nu va suparati – inauntru sunt baloane?
- … nu.
- Trandafiri? Inimioare? Ciocolata? Dansatoare in costume de baie, care ies din torturi?
- Nu. Doar ca nu mai avem locuri la masa pentru ca toate au fost rezervate.
Am cazut de acord ca daca ne putem lipsi de baloane, putem trai si cu acest mic inconvenient.
Astazi totusi e momentul de varf, m-am gandit sa ma baricadez in casa, am apa si provizii care sper sa-mi ajunga o zi 
Am destule defecte, dar nu sunt, sper, ale ratiunii. Pentru firea mea, nu pun mana in foc. Este, cred, prea putin ingaduitoare; sigur, prea putin pentru a conveni celorlati. Nu pot uita prostiile si pacatele oamenilor atat de repede precum ar trebui, si nici ofensele pe care mi le aduc. Nu ma las impresionat de orice incercare ce s-ar face de a ma emotiona. Buna mea parere o data pierduta, este pierduta pentru vecie.
Feelin’ blue – I am reading “Pride and Prejudice” for the thousandth time, and watching the movie for a half a thousand. I know no better remedy .
Ceaiul pe care il beau in dimineata aceasta se numeste “strawberry sunrise” .