Numai de vreo trei sau patru ori, in tineretea mea am intrezarit Insulele Fericirii – apoi s-au pierdut in ceturi, crize economice, razboaie reci, vanturi salbatice si maree potrivnice… si le-am confundat cu maturitatea. Presupunand ca reprezentau o coordonata fixa a calatoriei mele prin viata, am scapat din vedere sa le notez coordonatele: latitudinea, longitudinea, amplasamentul. Tanar si prost ca noaptea. Ce n-as fi dat acum sa am o harta imuabila a inefabilului etern constant? Sa am eu, daca se poate spune asa, un atlas al norilor.