E amuzant cat de banale par unele lucruri si cat farmec dezvaluie atunci cand le privesti mai indeaproape. Am plecat in Cimpina ieri dimineata ca sa vizitam castelul Iuliei Hasdeu, despre care stiam destul de putine. Ideea de castel si destinul tragic ale unei fete tinere, moarta timpuriu, se impleteau in imaginatia mea, dand un rezultat care ma atragea. Incolo, Cimpina imi sugera ceva rural. Little did she know…
Asa incat ieri dimineata ne suiam, pe fuga, in tren – eu si Angel, that is. Am ajuns si ne-am orientat mai bine decat as fi sperat sau decat as fi facut-o singura – un microbuz ne-a luat de la gara si ne-a depus gratios la o distanta foarte mica de castel. Cladirea era mai mica decat mi-o inchipuiam, cu niste simboluri pe poarta centrala pe care le-am pozat in detaliu pentru ca i-ar face deliciul lui C (un ochi incadrat intr-un triunghi cu varful indreptat in sus, expresia “Epur si muove”…) Am intrat si am primit un ghid audio care mi s-a parut sensibil si bine pus la punct – rand pe rand, camerele ne dezvaluiau lucrurile Iuliei, tablouri care o infatiseaza, papusa ei, caietele de scoala, jurnalul… Am privit episodul cu brusca preocupare catre spiritism a lui Hasdeu cu mai multa intelegere si delicatete decat ne-a fost relatat in scoala, cand profesoara, usor jenata si destul de pripit, ne-a lasat sa intelegem ca omul o luase razna si cam atat. Am aflat – lucru pe care nu il stiam – ca si Hugo a pierdut o fiica in mod tragic, inecata, si ca a recurs la acelasi mod de a incerca sa se impace cu pierderea ei. La plecare, eu si Angel ne-am luat fiecare cate o insigna cu portretul ei pe care scrie “Voi invinge prin mine insami”.
Nu departe de castel se afla casa memoriala a lui Nicolae Grigorescu, pe care si Mihai ne-o recomandase. Acolo nu am putut face poze, ci doar ne-am plimbat prin atelierul de lucru al pictorului, prin camerele lui si, in final, am vazut o expozitie de fotografie la etaj (pe care o recomand, desi nu am retinut numele autorului). Mi-au placut extrem de mult doua tablouri, cu flori de maces si flori de mar, foarte plastice, aproape vii. Din nou, despre Grigorescu nu stiam decat foarte putin, aproape nimic, spre rusinea mea (cred ca am mai admirat tablouri de-ale lui la Muzeul de arta de pe Calea Victoriei). De pilda, nu stiam ca a avut dificultati de vedere (i-am vazut ochelarii), nici ca a fost amic cu Caragiale, sau ca a vizitat Venetia. Biblioteca dezvaluia gustul pentru clasicii literaturii franceze. Nu in ultimul rand, un portret din tinerete il infatiseaza ca pe un barbat frumos (stiu, iertati frivolitatea).
Am ratacit apoi pe strazile Cimpinei, cu case frumusele si strazi foarte tacute. Poate pentru ca era ceata si gri. Ni s-a facut foame si nu dadeam de niciun magazin – ne plimbam de colo-colo fara a cunoaste orasul deloc. Intr-un final turla unei biserici mi-a atras atentia si ne-am indreptat intr-acolo – am facut cateva poze cu o biserica ortodoxa si una catolica, avandu-l pe sfantul Anton ca protector, si am gasit apoi destul de repede pizza, ceea ce era si cazul pentru ca incepusem sa vedem cate o supa delicioasa in bietele oratanii din fiecare curte intalnita
).
L-am reintalnit apoi pe Mihai, care, coincidenta, locuia vizavi de noi. Ne-a facut un tur scurt de oras apoi ne-am dus intr-un bar rock care arata intr-un mare fel. Sper sa-l revad plin si cu niste trupe pe scena
Iesirea noastra se termina, amuzant, in metroul bucurestean, pe care l-am luat amandoua intr-o directie complet alandala. A trebuit sa cobor la capat la Dristor si de acolo sa ma intorc acasa. E a doua oara cand ma sui gresit in metrou, sper sa nu devina o obisnuinta.
Acum cateva saptamani imi spuneam, cu tristete, ca oamenii sunt insule de singuratate care traiesc lucruri imposibil de impartasit cu adevarat. Dupa ce am cunoscut-o pe Angel, vorba noastra preferata a devenit “nu exista coincidente”. Am devenit mult mai constienta de legaturile subtile si invizibile care ne unesc pe unii dintre noi, si de cat de pretioase sunt. Si e grozav sa te plimbi la tine acasa
.
Next stop: Targoviste?
clar. si endstation.eden
http://www.youtube.com/watch?v=_yTNQ0mUnHM
felicitari fetele! eu cand am vrut sa vizitez castelul Iuliei H era inchis sau ma rog, era o petrecere “privata” acolo si nu am putut intra. In schimb Campina imi este fooooarte cunoscuta!
Tot in Campina mai puteti vedea si fotografia palatul Cantacuzino (ma rog, ruinele lui caci n-a fost niciodata terminat).
In rest, pe aci pe aproape v-as recomanda Palatul Stirbei cu tot acea capela neo-bizantina din interiorul domeniului. Acum cat nu-l darama astia cu birourile de sticla si fier.
Mda am facut armata la Campina, chiar in unitatea de langa casa lui Hasdeu. Ba mai mult geamurile dormitorului dadeau in curtea casei , dar ca un bou nu m-am dus sa o vizitez.
e foarte frumos la campina, am gasit un bar unde se facea karaoke pe rock. chiar mi-ar fi placut sa mergem sa facem si noi asta
am un amic acolo.
pnm, ma intristeaza sa ma uit peste posturile mele de acum un an
Dah si mie mi-a placut Campina. E un oras cu multe case in stil brancovenesc si care se vede, dupa cladiri, ca a fost un oras de oameni avuti. Din nefericire nu am putut deloc sa o savurez pt ca in aceea perioada mi se nascuse fetita si profitam de orice moment liber pt a fugi acasa.