Midian

Desi imi luasem o marja de o ora si jumatate, a trebuit sa sufar de nerabdare in statii si in tramvaie desprinse parca dintr-un tablou decadent, pline cu tigani, cersetori, mirosind puternic a spital. O singura prezenta mi-a atras atentia, o fata tunsa scurt, care citea un roman in limba rusa, cu caractere chirilice. Privind-o, mi-a venit din nou in minte Lena din “Nunta in cer” (dar n-am sa va mai obosesc cu citatul). Am ajuns intr-un final, cam cand incepea sesiunea de autografe. La timp sa trag cateva cadre. Am stat la o coada de dimensiuni impresionante, insa civilizata si care a inaintat neasteptate de repede. M-am gasit cu Raul chiar cand coboram din tramvai, cu Meropi, acolo si cu cateva prietene de-ale ei, tare simpatice.

Salman Rushdie mi-a parut foarte de treaba, semna oricate carti i se dadeau, ba chiar niste poze impartite de cei de la editura, daca era rugat. Eu am deschis cartea (venisem cu “Versetele satanice”) la o pagina unde era un motto de Daniel Defoe din “Istoria diavolului”, si Rushdie m-a intrebat daca vreau sa semneze acolo sau pe prima pagina, si eu i-am zis acolo, “if… it… is… ok… with… you…” – eram extrem de emotionata. Nu am sa incep acum sa citesc “Versetele satanice” pentru ca ar fi inadmisibil din partea mea – nu am terminat “Cartea neagra” nici pe departe, ba chiar am abandonat-o oarecum pentru ca alaltaieri mi-a venit pofta sa recitesc “Dracula”.

Pe deasupra, nu am vizitat decat standurile a doua edituri, dar am fost tentata sa-mi cumpar niste carti pentru copii superb ilustrate de la Nemira, pentru copilul din mine, si la Humanitas am cazut in ispita, luandu-mi “Atlasul norilor” de Mitchell, ultimul exemplar din raft, motiv pentru care ma simt inca prost fata de prietenii mei. La Humanitas si Nemira aveau o multime de carti la 10 lei, si nici nu vreau sa-mi imaginez cat as cheltui si cate carti mi-as lua daca am sa revin la Gaudeamus. Deci, un nu hotarat unei noi vizite )

Ah – nu vreau sa se creada ca pozez in die-hard fan a lui Rushdie, nu am citit decat “Pamantul de sub talpile ei” (stiu si melodia U2, sunt fermecata de ea), care mi-a placut mult-mult. A fost romanul de suflet al unei perioade, pentru mine . Din descrierile citite pe Internet, si “Seducatoarea din Florenta”, ultimul lui roman, pare tentant. Insa am preferat sa iau autograf pe “Versete” pentru ca mi se pare reprezentativa pentru el si pentru ca m-a impresionat povestea condamnarii lui pentru acest roman. Poate de asta am si tinut neaparat sa il vad in persoana. Regret ca nu am putut fi prezenta mai degraba ieri, la conferinta de la Odeon, dar toata povestea cu biletele de intrare era prea complicata pentru programul meu.

PPS: Multumesc Cerului ca m-a povatuit sa-mi iau kit-ul cu obiectiv 55-200. Cu 18-55 nu ar fi iesit absolut nimic. Si-asa inghesuiala… dar sa nu imi caut scuze. Bine ca au iesit pozele cu fetele mele