Archive for October 2009

E genul de vreme care ma face sa-mi doresc sa stau inchisa intr-o camera calduroasa, cu o carte in brate.

Uneori ma simt ca o insula parasita.

Toamna asta cred ca am batut aproape tot Bucurestiul pe jos. Sau jumatate macar.

Daca as putea sa opresc desfasurarea actiunii pentru o secunda, cred ca as lua pe oricare dintre personajele din jurul meu, fie ele principale sau secundare, si le-as scutura bine. Probabil as si tipa la ele, de asemenea, probabil le-as intreba daca vad ce fac sau cand au de gand sa deschida ochii. Pentru ca daca as scrie pe o hartie faptele, asa cum au fost ele, in ultimele cateva luni, ma astept sa vina cineva de sus si sa spuna – hai, a fost o gluma – nu pot crede ca ai crezut ca totul e pe bune. A fost o gluma practica. Si totusi nimeni nu se opreste si nimeni nu ma opreste. Daca ar fi o carte as arunca-o si as zice ca autorul fabuleaza nepermis, dar e real. Pe scurt, totul e nebunesc si neverosimil.

In ultima saptamana am dormit prost – si nu stiu de ce am stat treaza pana tarziu, ca nu aveam niciun motiv particular. Nu cred ca am facut nimic notabil – am senzatia ca ma irosesc elegant. Totul a culminat cu dimineata de azi, cand m-am trezit cu greu la 9 fara 10. Ma trezisem dar adormisem la loc si aveam un vis despre un peisaj de toamna in culori nespus de frumoase, copaci cu frunze galbene si rosii, insa era si un copac care facea crizanteme albe si alaturarea celor 3 culori m-a facut sa spun ca e ca si cand ar fi vara, toamna si iarna in acelasi timp. In seara asta, am ajuns nu stiu cum in Mall si-mi era o pofta dementa de gogosi. Serios, citind i se pare cuiva ca toate astea sunt pe bune, insomnii, vise de toamna, Mall si gogosi in acelasi paragraf? Eu as zice ca inventez daca nu as stii mai bine… Anywayz, cautam gogosi si ma gandeam ca lumea a luat-o razna, si in cele din urma am gasit o toneta in alta parte. Ultima gogoasa cu fructe de padure am luat-o eu, si faptul ca ea era ultima dar mai erau foarte multe cu ciocolata sau vanilie contrazice My Blueberry Nights. Pe care l-am vazut intr-una din noptile trecute si pentru care il iert pe Kar Wai Wong pentru In the Mood for Love.

Dupa trei gogosi, chiar si fara sirop (imi pare rau ca nu aveau si cu sirop) eram extrem de lipicioasa – nu face nimic, mi-am zis. Oricum ma simt si sufleteste asa, oarecum imbacsita moral. Daca stau sa ma gandesc mai bine, cred ca sunt cel putin 3 oameni pe care ii mint. Si nu ii mint spunandu-le ca afara e senin cand de fapt ploua, nici macar nu ii mint ascunzandu-le treburi. Ar trebui sa ii adun pe toti o data la un loc si sa le spun: stimabililor, am zahar pe degete (acum imbacsesc tastatura), si va mint pe toti – sa nu aveti incredere in mine cand zambesc, ca sunt sigura pe mine, cand va ironizez, cand sunt glaciala, cand am zahar pudra pe pulover si pe buze. Va mint si cand tac si sa fiti susceptibili cand par incurcata – gata, v-am pus in garda. De fapt, sunt obosita. As vrea sa fiu frumoasa adormita si sa pot dormi vreo suta de ani, asa. Si cand vine printul, sa-i spun: well dear, foarte rau ca m-ai trezit pentru ca mie mi-e somn. Sicriul de clestar era intr-adevar comod, iar tu nu esti printul potrivit, care erau sansele sa fii?

Sunt in In the Mood for Love de cateva sezoane. Trebuie sa fiu eleganta, sa ies pe o ploaie nesfarsita la restaurant, sa ma intorc acasa cu aceeasi lipsa de expresie, sa nu spun niciodata nimic si sa nu se intample nimic. E un fel de aici e locul unde nu s-a intamplat nimic, si toti au trait nefericiti pana la adanci batranete. As vrea sa fiu macar pentru o secunda in blueberry nights. Probabil ar insemna ca ar trebui sa plec. Daca am ajuns la distante, sa va spun si despre a-ti lua ramas bun? Pentru ca cred ca e singura varianta. Sunt niste expresii in vocabular, nu pleca, am nevoie de tine, imi vei lipsi, mi-e dor de tine. Eu am nevoie de tine. Este posibil ca tu sa nu ai nevoie de mine, este posibil chiar sa te agasez, si chiar daca nu te agasez, este posibil ca maine sa nu mai am eu nevoie de tine. Sau excluzand ipotezele, pana la urma si ce… Distanta e doar o coordonata sufleteasca, nu una geografica. Sunt cu cineva in aceeasi cladire si parca ar fi in alta dimensiune. Sunt langa cineva si parca ar fi in Alaska. Mi-e dor de el. O informatie la fel de prozaica precum cursul oficial al BNR.

Ma duc sa dorm, noapte buna.

…albul este nimicul de la inceput, negrul este nimicul de la sfarsit.

And I’ll bury my soul in a scrapbook…

Ea se indrepta catre casa seara tarziu. Orasul e luminat discret, ca o cina cu lumanari, si ea gaseste ca e fermecator. Daca ar fi sa numeasca un lucru trist, ar fi statia de autobuz de la Universitate. Ii aminteste de multe despartiri nedorite si despartirile sunt dureroase.

Ea se trezeste cu un seniment nelamurit si cu o amnezie partiala. Franturi dintr-o melodie i se deruleaza in minte si intr-un tarziu si-o aminteste. Telefonul suna brutal si o trage spre realitate. Ea se gandeste ca e gresit sa etichetezi realitatea ca fiind brutala si reveriile, de o frumusete ideala. Unicul atribut al realitatii este ca exista, si asta nu e nici bine, nici rau. Este acolo si te poti baza pe ea. Ea se pregateste, ca in fiecare zi, sa traiasca realitatea fara sa se mai intrebe daca o doreste sau nu. Pentru ea, a devenit o a doua natura pe care a dus-o spre perfectiune.

You did not notice the ancient shifting sand that pulls you down into an everlasting sham, you will never be able to fight, never be able to hide, run for a fall, you’d better run.

… and i don’t know why

M-am inscris la Arte, sectia fotografie. Azi am primul curs. Inca am emotii, dar sunt multumita, asta e ceea ce imi doresc si mi-am propus de mult sa fac. Sunt bucuroasa ca ma intorc la scoala, ca o sa am cursuri si teme, o sa ma ajute sa ma disciplinez. Ca nota personala, e bine sa ajung sa constat ca din cand in cand si perseverenta sau ambitia dau rezultate. Viziunea asta fatalista pe care o am uneori nu duce la nimic bun.

Altfel, s-au intamplat multe, dar nu am timp sa reflectez acum :) .