Midian

Am fost invitata weekend-ul acesta la Ploiesti si am intrat in trepidatie – abia asteptam sa ajung mai repede la gara. Intotdeauna Ploiestiul mi s-a parut un oras romantic. Asta poate pentru ca de mica treceam cu autocarul prin centru si vedeam casele vechi, acoperite de vita de vie. Mi se pare hilara propozitia asta, Ploiestiul e romantic, insa eu asa cred. E orasul in care as trai o aventura si prin care mi-ar placea sa ma plimb cu cineva de mana, pe aleile cu castani.

In gara, grupuri mari de backpackeri trantiti impertinent si nonsalat pe pavaj, cu cate o cutie de bere desfacuta, alaturi. Am facut cateva cumparaturi in graba si am alergat la tren. Tren care se indrepta spre Iasi – am nimerit intr-un compartiment cu doua preafrumoase studente la ASE, care se duceau in Focsani. I-am trimis un sms lui C, spunandu-i ca ocazia vietii lui de a-si gasi o stapana dominatoare cu dulshie accent moldovean a trecut si nu se va mai intoarce, dupa care mi-am deschis romanul. Virginia Woolf mi se pare o lectura dificila, insa sunt exact in starea necesara pentru “Spre far”.

Ajunsa in gara, am pornit cu Elia la plimbare prin oras. Am facut multe poze (duh! ) si spre seara am stat intr-un local foarte dragut si linistit. Un local unde se asculta muzica jazz, cu o terasa frumoasa si verde, cu lampioane improvizate din lampi cu gaz vechi. Mi s-a parut ca am avut intru totu dreptate cand am intuit aerul intim al acestui oras, inainte de a-l fi cunoscut.

Spre casa, am stat cu castile pe urechi, ascultand obsesiv Spiritual Front. Ma gandeam din nou ca versul “No voices can make my naked body shiver” e perfect. Daca cineva mi-ar spune no voices can make my naked body shiver, nu as putea sa-mi doresc mai mult. E ca si cum cineva mi-ar da voie sa il indragesc, pentru ca e liber

Trackback URI | Comments RSS