Archive for September 2009
Am fost invitata weekend-ul acesta la Ploiesti si am intrat in trepidatie – abia asteptam sa ajung mai repede la gara. Intotdeauna Ploiestiul mi s-a parut un oras romantic. Asta poate pentru ca de mica treceam cu autocarul prin centru si vedeam casele vechi, acoperite de vita de vie. Mi se pare hilara propozitia asta, Ploiestiul e romantic, insa eu asa cred. E orasul in care as trai o aventura si prin care mi-ar placea sa ma plimb cu cineva de mana, pe aleile cu castani.
In gara, grupuri mari de backpackeri trantiti impertinent si nonsalat pe pavaj, cu cate o cutie de bere desfacuta, alaturi. Am facut cateva cumparaturi in graba si am alergat la tren. Tren care se indrepta spre Iasi – am nimerit intr-un compartiment cu doua preafrumoase studente la ASE, care se duceau in Focsani. I-am trimis un sms lui C, spunandu-i ca ocazia vietii lui de a-si gasi o stapana dominatoare cu dulshie accent moldovean a trecut si nu se va mai intoarce, dupa care mi-am deschis romanul. Virginia Woolf mi se pare o lectura dificila, insa sunt exact in starea necesara pentru “Spre far”.
Ajunsa in gara, am pornit cu Elia la plimbare prin oras. Am facut multe poze (duh! 
) si spre seara am stat intr-un local foarte dragut si linistit. Un local unde se asculta muzica jazz, cu o terasa frumoasa si verde, cu lampioane improvizate din lampi cu gaz vechi. Mi s-a parut ca am avut intru totu dreptate cand am intuit aerul intim al acestui oras, inainte de a-l fi cunoscut.
Spre casa, am stat cu castile pe urechi, ascultand obsesiv Spiritual Front. Ma gandeam din nou ca versul “No voices can make my naked body shiver” e perfect. Daca cineva mi-ar spune no voices can make my naked body shiver, nu as putea sa-mi doresc mai mult. E ca si cum cineva mi-ar da voie sa il indragesc, pentru ca e liber 
Sometimes, repressing my deepest true feelings leaves me with nothing but some twisted kind of masochistic pleasure.
Zilele astea mi s-a facut dor sa am un stilou. Cand eram mica, scriam cu unul, trebuia sa il umplu cu cerneala cu grija, era mai pretios daca avea penita “de aur”. Pe masura ce am crescut, pixul a devenit din ce in ce mai sic in ochii celor din jur si stiloul, din ce in ce mai desuet. In cele din urma l-am abandonat cu totul.
Nu numai eu, dar si cei din jur au trecut au trecut de la stilou la pix apoi la tastatura. Iar la tastatura, de la email la cateva semne lasate intr-o fereastra de chat. Ma gandesc cu duiosie la inaintasele mele care scriau. Probabil scriau biletele in ascuns, la lumina lumanarilor, agitate si cu grija sa nu dezvaluie prea mult sau mai putin. Probabil rupeau cate un colt de hartie pe furis si il umpleau cu un scris ascutit, care le trada zbuciumul, si le pasau destinatarului cu multa grija, la momentul potrivit. Sau in cele din urma scriau pe o coala de hartie glasata logodnicilor, sub privirile ingaduitoare ale celor din jur, cuvinte cuminti.
E cineva pe deviantart care posteaza cate o coala alba pe zi. E un mod de a explica un blocaj si si-a propus sa faca asta pana ajunge la un numar, nu mai stiu care, poate 1.000 sau 100.000. Nu stiu daca e barbat sau femeie, insa uneori incerc sa mi-l/o inchipui, in centrul unei camere nemobilate, inconjurat/a de foi albe. Foi albe care se imprastie in aer ca niste frunze deposedate de culoare. Minciuni albe. Lucruri nespuse. O persoana care sta infasurata ca intr-un cocon, la care nu patrunde nici o raza din lumina de afara. Nu exista pentru ea afara. Bandaje albe la incheieturi si la ochi. Un ecran de cinematograf in pauza dintre proiectii.
Nimic.
Melodia postata ieri pe pagina festivalului Cybermental este un mix dupa Lux Aeterna a lui Clint Mansell, realizat intr-o maniera rhythmic noise, care suna extraordinar. Pasajele noise se imbina perfect cu bucatile “clasice”.
Cybermental va avea loc pe 30 septembrie in Suburbia si pe 1-2 octombrie in Silver Church. Line-up-ul de anul acesta cuprinde nume precum kIEw, 13th Monkey, Soman sau Cycler. Persoana din spatele acestor manifestari are un newsletter prin care trimite zilnic cate o melodie din sfera industrial/noise sau altele adiacente (din acest newsletter stiu de L’Ame Immortelle dintr-o perioada in care nu stiu daca altcineva din Romania mai asculta L’Ame Immortelle, ca sa dau un exemplu mai apropiat de sufletul meu), si acest newsletter e un proiect care dureaza deja de 6 ani. Acum 3 ani, realiza party-uri de industrial saptamanal, in El Comandante. Sunt abonata la newsletterul AKM de prin 2004 (cred…) si a fost un prilej grozav sa descopar formatii bune.
Needless to say, recomand prezenta la Cybermental. Sunt sigura ca o sa fie din ce in ce mai frumos.
Azi am vorbit cu un coleg de serviciu despre blogul meu (fara ca el sa-l fi citit). El era de parere ca in a-ti face un blog exista un soi de aroganta si de egocentrism, sa crezi ca lumea e interesata sa afle ceea ce faci / ceea ce gandesti tu (toata lumea, cel putin ipotetic).
N-as putea sa imi dau nici macar mie insami contraargumente acum. Poate ca are pe undeva dreptate. Singura motivatie mai adanca pe care mi-o pot da pentru este ca mi-a facut placere sau m-a ajutat sa intalnesc, inclusiv in mediul virtual, persoane cu aceleasi gusturi, preocupari, sau acelasi mod de gandire.
Asa. Daca intereseaza pe cineva, azi – si maine – a fost ziua mea onomastica. Azi am primit Skittles . De cand m-am intors in concediu, m-am enervat masiv de cel putin 3-4 ori, din care majoritatea enervarilor dateaza azi. Ma uit dimineata la toamna venita prea devreme si la frunzele aramii si imi spun ca dam vina pe oras pentru ca ne este mai comod. De vina suntem noi. Realizez acum de ce, la inceputul anului, imi spuneam ca imi doresc sa calatoresc mai mult. Din unele puncte de vedere, sa plec a fost ca si cum m-as fi dat cu un pas inapoi si mi s-ar fi limpezit niste lucruri. Uneori parca nu mai sunt eu, parca s-a rupt ceva. Insa nu stiu daca claritatea imi e de vreun folos.
Enfin… vom vedea…
Bestia feroce mi-a atacat obiectivul… )
M-am intors, dupa cateva zile petrecute intr-o lunga drumetie pana la cascada Sipot, plus la vanatoare de fluturi cu obiectivele cele noi. Sunt dupa o noapte nedormita, autocarul pleaca la 4:30-5:00 dimineata, in jur de 8:00 ajunge in Bucuresti – timp petrecut cu folos in compania unor manele old-school made by Costi Ionita. In timpul zilei nu am putut recupera somnul, se spargeau pereti (in weekend, in mijlocul amiezii, evident), bubuituri acompaniate de manele de noua generatie.
Ma pregatesc de festivalul berii care a invins poezia, revederea cu amicii, Guano Apes, alte poze…