Insa atunci cand vine toamna si-i da un sut in fund verii perfide, fapt care se petrece aproape in fiecare an pe la jumatatea lui septembrie, ti se pare ca reintalnesti un vechi prieten de care ti-a fost dor. Se instaleaza asa cum prietenul tau cel vechi s-ar aseza in scaunul tau preferat si si-ar scoate pipa si si-ar aprinde-o si apoi ti-ar umple dupa-amiaza cu povestiri despre locurile pe unde a fost si despre lucrurile pe care le-a facut de cand v-ati vazut ultima oara.
Si ramane asa toata luna octombrie si, uneori, destul de rar, chiar si in noiembrie. Zile in sir, cerurile sunt senine, colorate intr-un albastru-intens, iar norii care navigheaza pe ele, intotdeauna de la vest la est, sunt niste corabii calme si albe cu panze cenusii. Apoi vantul incepe sa bata si nu se mai potoleste.Te grabeste cand mergi si sub talpi iti trosnesc frunzele cazute in gramezi nebune si pestrite. Vantul acesta iti provoaca o durere mai puternica si mai adanca decat durerea reumatica. Poate ca atinge ceva vechi din sufletul omenesc, o coarda a memoriei rasei umane care spune Migreaza sau mori – migreaza sau mori. Chiar si acasa la tine, la adapostul zidurilor, simti cum vantul loveste lemnaria si ferestrele si-si trimite furia descarnata printre stresini si, mai devreme sau mai tarziu, tot va trebui sa lasi la o parte ce faceai, ca sa iesi din casa sa vezi ce s-a intamplat. Si stai, in miezul zilei, pe terasa sau in gradinita din fata casei si urmaresti norii care alearga pe deasupra pasunii lui Griffen si apoi in sus pe Schoolyard Hill, lumina si intuneric, de parca zeii si-ar inchide si deschide obloanele. Vezi crizantema aurie, cea mai tenace si mai periculoasa si mai frumoasa planta din toata flora din New England, cum se apleaca pana la pamant in fata vantului, ca o congregatie mare si tacuta. Si daca nu trec masini si nici avioane si daca nici un unchi nu s-a aventurat in padurea din vestul orasului la vanatoare de prepelite si fazani; daca unicul sunet este ritmul monoton al inimii tale, atunci nu mai poti deslusi si un altul – sunetul vietii care se pregateste sa-si incheie ciclul, in asteptarea primei zapezi de iarna care sa duca la bun sfarsit ultimele ritualuri.