Midian

E un rand de scaune pitite in spate, in autobuzele noi. Pe unul dintre ele, o fata cu pleoapele verde-inchis. Dupa cateva statii, urca un barbat imbracat intr-un mod excentric – altfel, ar fi fost frumos, mainile ii tradau inclinatia spre pasiune, insa blugii si conversele erau asortate cu o camasa, vesta si o esarfa stridenta de un albastru electric. Pentru scaunele din fata, drumul spre iesire era barat de un grup de adolescenti. Dupa alte cateva statii, o fata incearca sa se ridice si sa-si croiasca un drum spre usa. Fusta – o fusta scurta, de blugi, cealalta eroina era imbracat sport – i se agata de marginea scaunului si ameninta sa se ridice. O trage disperata. Ajunsa in sfarsit la usa, mai are de asteptat doar un minut pana sa o coboare.

Barbatul cu esarfa albastra ii studiaza picioarele. E atat de absorbit de aceasta ocupatie, incat nu remarca altceva, privirea lui ii e pierduta in dorinta. Nu observa ca fata cu pleoapele verzi il priveste pe el – si cand isi da seama, surprinde, pentru o secunda o licarire verde, jucaus-ironica in ochii ei. Ca atunci cand surprinzi un copil furand fructe de pe tarabe. Apoi, binecrescuta, ea isi intoarce pleoapele verzi spre fereastra.

Cismigiul s-a facut nespus de frumos – bine, intotdeauna a fost sic. Am lucrat 3 ani in vecinatatea-i si treceam in fiecare dimineata prin parc, in drum spre birouri. Ieri seara insa avea maci mari, rosu-aprins. N-am vazut niciodata maci plantati intr-un parc la noi, desi sunt flori salbatice ii dadeau un aer nespus de elegant.  O sa trebuiasca sa ne multumim cu descrierile – nu mai am aparat foto momentan, afara doar daca gasesc vreun sponsor care sa-mi ia un Canon. M-am indreptat spre locul unde erau pasarile – in drum, am vazut multi tineri stand pe iarba, unii cantau la chitara. Si la locurile de joaca pentru copii unde m-am pozat cu Alexandra, era amenajata o sesiune de face-painting pentru cei mici, un baiat devenea floare, si o fetita cu rochie alba de in, o mare in care era un delfin. Incredibil cum unele locuri capata o asociere afectiva cu intamplari mai mult sau mai putin placute din trecut, ne-am putea trasa adevarate harti emotionale…

Sunt mult mai multe pasari in Cismigiu decat in anii trecuti, lebede albe, lebede negre, si tot soiul de ratuste, mari si mici, si inca o specie care nu stiu ce ar putea fi. Ratele erau ca cele pe care le-am fotografiat in Bürgerpark – mi se pare o idee splendida sa ingrijesti cateva pasari sau animale intr-un parc.

Ca sa treaca timpul, m-am dus in Humanitas – de fapt intai alaturi, unde s-a deschis o librarie in exclusivitate dedicata cartilor in  limba engleza, Anthony Frost. E stilata si atmosfera e placuta, bine, si preturile sunt pe masura. La Humanitas au tinut si ei deschis toata noaptea, si au oferit reduceri. Au si campania aceea cu 3 carti la pretul a doua, si din cartile incluse mi se parea ca aveam ce alege, insa deja mi-am comandat prea multe luna asta si imi doresc sa le si citesc, nu doar sa le am. Acum citesc Idiotul, am mai citit Dostoievski desigur insa niciodata nu m-a captivat ca acum. Ma intreb care sa fie cauza, are Idiotul mai mult vino-incoace decat Crima si pedeapsa sau Demonii / sunt eu schimbata fata de perioada cand citeam cele antementionate. In facultate. Divaghez – in facultate aveam insomnii atacuri de panica si citeam inspaimantator. In sesiuni imi imparteam numarul de cursuri pe zile si intre cursuri citeam romane ) Evident trisam, pana la urma timpul acordat romanelor il depasea pe cel pentru invatat, eram innebunita dupa Hemingway si Thomas Mann, iar in una din ultimele sesiuni am citit Doctor Faustus si am facut o pasiune pentru un coleg de an, caruia ii spuneam in secret Adrian. Good old days.

Sa revin. De ce asteptam intr-o librarie sa treaca timpul – trebuia sa ma intalnesc cu Alexandra, sa mergem la muzee. Am inceput cu Muzeul National de Arta, pe care l-am mai vazut o singura data (cu C, cand aveau Rembrandt). Nu vreau sa fiu carcotasa, insa nu-mi place cum se poarta personalul de acolo. Nici cu vizitatorii nu mi-e rusine, o fata a atins un tablou ca pentru a-l verifica, vai, mi s-a parut atat de mitocanesc gestul. Tablourile erau impartite pe zone geografice, scoala italiana, germana, olandeza, etc si abordau mai ales teme religioase. De fapt le abordau atat de mult incat mi se acrise ) Altfel, e o observatie la indemana, insa si legat la ochi puteai ghici originea pictorilor fiindca personajele imprumutau izbitor fizionomia locala – fecioara Maria era o blonda cu obrajii bucalati in Olanda, o bruna in Spania, si totul a culminat intr-un hohot de ras, din partea mea, cand am descoperit o Cleopatra blonda, in haine de epoca. Preferatul meu a fost Flori intr-o grota – slabiciunea mea pentru germani nu se dezminte, si tabloul are un aer misterios, oare de ce asemenea flori intr-un loc atat de intunecat. Cum scria pe placuta Frankfurt pe Main, i-am propus Alexandrei sa mergem intr-o zi acolo sa cautam grota. Scoala preferata, as zice ca cea franceza, pentru rafinament – as fi murit sa fi trait in epoca aceea si sa port rochiile acelea… Am admirat si cateva sculpturi de Rodin, si una de Camile Claudel (note to self, sa-i dau niste filme Alexandrei). Dintre pictorii mari, un Rembrandt pe care cred ca l-am mai vazut si data trecuta, si un Monet – Camille/ rochia verde, la care am admirat mai degraba nuantele de negru. Partea de poezie insemna niste panouri cu poezii printate si in acelasi timp recitate dintr-un casetofon, pe care le descopereai din loc in loc.

Cand am iesit deja cozile erau infinite. Ne-am dus la Muzeul Enescu – care de fapt fusese ideea de la inceput. Urma sa cante corul Nihil sine deo, si marturisesc ca probabil aveam o grimasa pe fata sau macar un pic de nerabdare in comportament, insa simteam ca voi face implozie daca mai aud ceva religios. Din fericire, era vorba doar de nume, fiindca s-au interpretate melodii populare romanesti, La oglinda a lui Cosbuc, Somnoroase pasarele, si spre sfarsit muzica ruseasca si evreiasca. Totul a fost mai incantator decat ma asteptam, cu exceptia aerului, care nu exista, deci nu l-am respirat…

Am luat autobul acela special, spre MNAC. Deasupra Palatului Parlamentului se roteau pasari amenintator, nu le-am inteles comportamentul sau, de fapt, vederea mea proasta m-a impiedicat sa-mi dau seama daca erau pasari sau proiectii sau altceva. Spre miezul noptii, la MNAC si nu numai era arhiplin, ar fi trebuit sa stam prea mult, nu-mi place gloata, nu-mi plac oamenii care vorbesc mult, prost si fara rost. Se poate vizita si in alte conditii, ceea ce am sa fac daca imi permite timpul. Doua din expozitii aveau un titlu interesant, The fragility of being si Shedevil on tour, dar n-as vrea sa judec o carte dupa coperta…