“Uneori ma simt de parca as sta pe un mal, stii, si privesc cum trec vapoarele. Si as vrea sa fac ceva ca sa le opresc, dar ce? Nu e ca si cand as putea sa fac un lasou si sa le prind si sa trag si ele sa incetineasca, precum in filme”, i-am zis IoanEi, si am zambit neputincioasa.
And now it struck me… unde scrie ca eu trebuie sa stau pe mal? 
aceiasi viziune o aveam si eu. se facea ca ajungeam pe peronul unei gari fix cand trenul pleca. am alergat o perioada dupa el pana am transpirat tot dar cand mi-am dat seama ca nu pot sa-l prind, m-am oprit. trenul s-a pierdut in zare cu fumul locomotivei cu tot. de atunci nu numai ca trenu’ n-a mai trecut prin nicio halta dar am capatat si sentimentul ca si daca as ajunge intr-o utopica data viitoare mai devreme in gara, tot nu l-as prinde pentru ca mi-ar fi imposibil psihic sa ma vad in el. pentru ca ne-am nascut sa privim de pe mal sau peron. cine e in avantaj este o discutie care inca se joaca!
singurul lucru constructiv la care ma pot gandi e ca vreau sa ies din scenariul asta
dit: abia dupa ce ti-am citit commentu de 3 ori mi-am dat seama ce lucru profund ai zis
damit…