Archive for May 2009

… de ieri de la radio.

Un singur zambet pal imi lumina din cand in cand fata, era zambetul unui copil caruia dupa ce i s-au luat toate jucariile, a descoperit sotronul. Zambetul unui joc care imi imbujora obrajii si ma facea sa alerg cu parul in vant – insa pur si simplu nu ai putut suporta sa ma stii vesela macar pentru un minut. Am ghicit otrava ascunsa in faptele tale, insa nu am vrut sa cred ca ai putea avea atata perfidie. Am crezut ca intrevad motivele care te animau, naiva in fata faptului ca poate exista rautate pura, care nu are nevoie de un alibi. Am vrut sa cred pana in ultimul moment ca nu este asa, am sperat ca te vei trezi, ca vezi ce faci, ca vezi ca e nedrept sa-i rapesti cuiva ceva, cand tie nu iti trebuie. Mi-am lasat visele executate nemilos. Un singur calcul ti-ai facut, cred, gresit – pot fi doborata, tarata in praf, dar am sa ma ridic mereu. Poti sa ma arunci intr-un adanc pe care sa-l fereci cu o mie de lacate, pentru ca am sa gasesc mijlocul de a iesi de acolo. Ma poti rani, mortal – o sa ramana o cicatrice doar.

E valabil si de aceasta data. De obicei impart iertarea generos, fara sa astept sa imi fie ceruta. Pentru tine am sa fac o exceptie, si daca am sa-ti beau sangele, cu atat mai bine, o sa racoreasca in arsita verii, fiindca e atat de rece incat cuburile de gheata ar fi un adaos inutil. Fereste-te.

I’m not for you , you’re not for me
I’ll kill you first
You wait and see
You devil undercover
You’re not a prince , you’re not a friend
You’re just a child
And in the end you’re one more selfish lover

Do I need you? / Yes and no
Do I want you? / Maybe so
You’re getting warm, you’re getting warm , you’re getting warmer oh
Did you plan this all along?
Did you care if it was wrong?
Who’s getting warmer now, that I’m gone

Scriam candva – nu mai stiu daca aici sau il alta parte, in orice caz sunt sigura ca am si spus-o cel putin unei persoane, ca detest sa fiu taken for granted. Adica nu-mi place cand oameni, in special cei dragi, isi imagineaza ca voi fi aici pentru ei orice ar face si oricum s-ar purta, oricat de multa indiferenta sau rautate ar arata fata de mine, pentru ca mai devreme sau mai tarziu eu o sa-i iert. Pentru ca tin la ei prea mult. Urasc asta, si mi s-a intamplat nu o data…

Insa  zilele astea mi-am dat seama ca si eu procedez uneori asa, fara sa vreau. Adica imi imaginez ca e de la sine inteles sa primesc ceva de la cineva – eu stiu, atentie, timp liber, satisfacerea unor mici capricii. Probabil fac asta fara sa constientizez. Si in cele din urma, ca si cand mi s-ar deschide ochii, vad pe cineva de langa mine, cineva care a fost tot timpul aici si pe care m-am putut baza fara rezerve. And I get that warm and fuzzy feeling :)

E un rand de scaune pitite in spate, in autobuzele noi. Pe unul dintre ele, o fata cu pleoapele verde-inchis. Dupa cateva statii, urca un barbat imbracat intr-un mod excentric – altfel, ar fi fost frumos, mainile ii tradau inclinatia spre pasiune, insa blugii si conversele erau asortate cu o camasa, vesta si o esarfa stridenta de un albastru electric. Pentru scaunele din fata, drumul spre iesire era barat de un grup de adolescenti. Dupa alte cateva statii, o fata incearca sa se ridice si sa-si croiasca un drum spre usa. Fusta – o fusta scurta, de blugi, cealalta eroina era imbracat sport – i se agata de marginea scaunului si ameninta sa se ridice. O trage disperata. Ajunsa in sfarsit la usa, mai are de asteptat doar un minut pana sa o coboare.

Barbatul cu esarfa albastra ii studiaza picioarele. E atat de absorbit de aceasta ocupatie, incat nu remarca altceva, privirea lui ii e pierduta in dorinta. Nu observa ca fata cu pleoapele verzi il priveste pe el – si cand isi da seama, surprinde, pentru o secunda o licarire verde, jucaus-ironica in ochii ei. Ca atunci cand surprinzi un copil furand fructe de pe tarabe. Apoi, binecrescuta, ea isi intoarce pleoapele verzi spre fereastra.

 
 

Cismigiul s-a facut nespus de frumos – bine, intotdeauna a fost sic. Am lucrat 3 ani in vecinatatea-i si treceam in fiecare dimineata prin parc, in drum spre birouri. Ieri seara insa avea maci mari, rosu-aprins. N-am vazut niciodata maci plantati intr-un parc la noi, desi sunt flori salbatice ii dadeau un aer nespus de elegant.  O sa trebuiasca sa ne multumim cu descrierile – nu mai am aparat foto momentan, afara doar daca gasesc vreun sponsor care sa-mi ia un Canon. M-am indreptat spre locul unde erau pasarile – in drum, am vazut multi tineri stand pe iarba, unii cantau la chitara. Si la locurile de joaca pentru copii unde m-am pozat cu Alexandra, era amenajata o sesiune de face-painting pentru cei mici, un baiat devenea floare, si o fetita cu rochie alba de in, o mare in care era un delfin. Incredibil cum unele locuri capata o asociere afectiva cu intamplari mai mult sau mai putin placute din trecut, ne-am putea trasa adevarate harti emotionale…

Sunt mult mai multe pasari in Cismigiu decat in anii trecuti, lebede albe, lebede negre, si tot soiul de ratuste, mari si mici, si inca o specie care nu stiu ce ar putea fi. Ratele erau ca cele pe care le-am fotografiat in Bürgerpark – mi se pare o idee splendida sa ingrijesti cateva pasari sau animale intr-un parc.

Ca sa treaca timpul, m-am dus in Humanitas – de fapt intai alaturi, unde s-a deschis o librarie in exclusivitate dedicata cartilor in  limba engleza, Anthony Frost. E stilata si atmosfera e placuta, bine, si preturile sunt pe masura. La Humanitas au tinut si ei deschis toata noaptea, si au oferit reduceri. Au si campania aceea cu 3 carti la pretul a doua, si din cartile incluse mi se parea ca aveam ce alege, insa deja mi-am comandat prea multe luna asta si imi doresc sa le si citesc, nu doar sa le am. Acum citesc Idiotul, am mai citit Dostoievski desigur insa niciodata nu m-a captivat ca acum. Ma intreb care sa fie cauza, are Idiotul mai mult vino-incoace decat Crima si pedeapsa sau Demonii / sunt eu schimbata fata de perioada cand citeam cele antementionate. In facultate. Divaghez – in facultate aveam insomnii atacuri de panica si citeam inspaimantator. In sesiuni imi imparteam numarul de cursuri pe zile si intre cursuri citeam romane :) ) Evident trisam, pana la urma timpul acordat romanelor il depasea pe cel pentru invatat, eram innebunita dupa Hemingway si Thomas Mann, iar in una din ultimele sesiuni am citit Doctor Faustus si am facut o pasiune pentru un coleg de an, caruia ii spuneam in secret Adrian. Good old days.

Sa revin. De ce asteptam intr-o librarie sa treaca timpul – trebuia sa ma intalnesc cu Alexandra, sa mergem la muzee. Am inceput cu Muzeul National de Arta, pe care l-am mai vazut o singura data (cu C, cand aveau Rembrandt). Nu vreau sa fiu carcotasa, insa nu-mi place cum se poarta personalul de acolo. Nici cu vizitatorii nu mi-e rusine, o fata a atins un tablou ca pentru a-l verifica, vai, mi s-a parut atat de mitocanesc gestul. Tablourile erau impartite pe zone geografice, scoala italiana, germana, olandeza, etc si abordau mai ales teme religioase. De fapt le abordau atat de mult incat mi se acrise :) ) Altfel, e o observatie la indemana, insa si legat la ochi puteai ghici originea pictorilor fiindca personajele imprumutau izbitor fizionomia locala – fecioara Maria era o blonda cu obrajii bucalati in Olanda, o bruna in Spania, si totul a culminat intr-un hohot de ras, din partea mea, cand am descoperit o Cleopatra blonda, in haine de epoca. Preferatul meu a fost Flori intr-o grota – slabiciunea mea pentru germani nu se dezminte, si tabloul are un aer misterios, oare de ce asemenea flori intr-un loc atat de intunecat. Cum scria pe placuta Frankfurt pe Main, i-am propus Alexandrei sa mergem intr-o zi acolo sa cautam grota. Scoala preferata, as zice ca cea franceza, pentru rafinament – as fi murit sa fi trait in epoca aceea si sa port rochiile acelea… Am admirat si cateva sculpturi de Rodin, si una de Camile Claudel (note to self, sa-i dau niste filme Alexandrei). Dintre pictorii mari, un Rembrandt pe care cred ca l-am mai vazut si data trecuta, si un Monet – Camille/ rochia verde, la care am admirat mai degraba nuantele de negru. Partea de poezie insemna niste panouri cu poezii printate si in acelasi timp recitate dintr-un casetofon, pe care le descopereai din loc in loc.

Cand am iesit deja cozile erau infinite. Ne-am dus la Muzeul Enescu – care de fapt fusese ideea de la inceput. Urma sa cante corul Nihil sine deo, si marturisesc ca probabil aveam o grimasa pe fata sau macar un pic de nerabdare in comportament, insa simteam ca voi face implozie daca mai aud ceva religios. Din fericire, era vorba doar de nume, fiindca s-au interpretate melodii populare romanesti, La oglinda a lui Cosbuc, Somnoroase pasarele, si spre sfarsit muzica ruseasca si evreiasca. Totul a fost mai incantator decat ma asteptam, cu exceptia aerului, care nu exista, deci nu l-am respirat…

Am luat autobul acela special, spre MNAC. Deasupra Palatului Parlamentului se roteau pasari amenintator, nu le-am inteles comportamentul sau, de fapt, vederea mea proasta m-a impiedicat sa-mi dau seama daca erau pasari sau proiectii sau altceva. Spre miezul noptii, la MNAC si nu numai era arhiplin, ar fi trebuit sa stam prea mult, nu-mi place gloata, nu-mi plac oamenii care vorbesc mult, prost si fara rost. Se poate vizita si in alte conditii, ceea ce am sa fac daca imi permite timpul. Doua din expozitii aveau un titlu interesant, The fragility of being si Shedevil on tour, dar n-as vrea sa judec o carte dupa coperta…

prep1

Luna asta am fost predispusa la achizitii de carte pe internet. Abia astept sa-mi ploua cu hartiute in cutia postala. O sa-mi fac confetti din ele…
Ultima comanda a fost pentru Prep de Curtis Sittenfeld. It is said to be despre un Holden Caulfield feminin – desi eu credeam ca aceasta este adolescenta care a fost Sylvia Plath. Sper sa nu fie cine stie ce sirop, sau ma transform intr-un Chapman si o sa pornesc in cautare de victime – si probabil nu va trebui sa ma deranjez prea departe…

A btw… au existat voci contrariate de delectarea mea vis-a-vis de Happy Birthday. Yup, fantaziez sa va toc marunt. La propriu.

“Uneori ma simt de parca as sta pe un mal, stii, si privesc cum trec vapoarele. Si as vrea sa fac ceva ca sa le opresc, dar ce? Nu e ca si cand as putea sa fac un lasou si sa le prind si sa trag si ele sa incetineasca, precum in filme”, i-am zis IoanEi, si am zambit neputincioasa.

And now it struck me… unde scrie ca eu trebuie sa stau pe mal? :D

Aveam o fotografie in minte, insa aparatul a luat acelasi drum cu proprietarul sau. Vorbeam cu Deni acum cateva saptamani. Ii povesteam o conversatie dureroasa, fara sa-i ascund ca am fost nespus de nuda, brutal de sincera. “I think she wants to be you“, a fost replica ei – am notat-o absenta pe un biletel si am purtat-o cu mine in romanul pe care il citeam atunci.

“I think she wants to be me”…

Am fi ipocriti daca ne-am crede imuni la influente. Influentele sunt alturi de noi de la primii pasi, de la ce invatam in familie, apoi la scoala, la copiii cu care batem mingea. E normal sa fie asa, probabil o facem si in dorinta, inconstienta, de a fi acceptati. Pe de alta parte, e normal sa ne vedem unici, sa vrem sa nu mai fie nimeni ca noi… De la zilele in care ne mandrim copilareste ca nimeni nu are masinuta “ca a mea”, pana mai tarziu.

Spun asta, pentru ca inteleg. Inteleg rational, si totusi nu poate sa nu ma irite, sa ma vad proiectata in alte minti, sa vad ca altii fac lucruri despre care eu tocmai am vorbit… Crede ca ea vrea sa fie in locul meu. Am ras amar. Oricine ar vrea sa fie in locul meu, sincer, nu poate decat sa-mi starneasca compatimirea – probabil e un caz clinic. Asa cum ma amuza cand uneori cineva de langa mine imi zice ca sunt nevrotica, cu scopul de a ma face sa ma simt prost probabil, cand eu deja am recunoscut de mult asta. Vesti proaste pentru lipsa voastra acuta de personalitate , nu aveti cum sa fiti eu.

Ah, si asta nu e decat prima parte. Pe langa grupul meu de fane, mai exista unul. Cei care trebuie neaparat sa ma anunte ca nu sunt ok asa cum sunt, ca trebuie sa ma schimb. Cei care ma critica mereu, care imi spun mereu ca nu este bine ceea ce fac. I think she wants to be you vs I think she wants you to be different… :) ) Asta in rezumat, fugitiv, in fata unei cafele, atata timp cat nu ma pozitionez emotional fata de niciuna din aceste doua atitudini, detasata – eu cred ca sunt bine asa cum sunt. O voce firava, inecata de dezaprobare cel mai adesea, obosita de asa-zisele confirmari, uneori.

Intre extreme, exista clipe in care ma iubesc :)

2008_1119alexasirazvan9mai0229-small

2008_1119alexasirazvan9mai0233-small

2008_1119alexasirazvan9mai0266-small

Poze facute de Razvan. Am petrecut o dupa-amiaza placuta in parc alaturi de el, Alex si Ioana. S-a incalzit considerabil, si am vazut primii trandafiri infloriti.
 
La masinute sunt un dezastru ambulant, m-am invartit minute bune in jurul propriei axe, ciocnind pe toata lumea. Bine ca nu am carnet… :) )