- Morning…
Aveam capul varat sub patura in intregime, nu-mi iesea afara decat un ochi, intr-un colt si o suvita foarte blonda. Am incercat sa inlatur patura, mare greseala. Lumina imi zgaria retina. Mi-au trebuit mai mult de 10 minute sa ma obisnuiesc…
Eram foarte aproape de Sibiu, mon amour. Am luat o cafea la o statie de bezina de unde se vedeau casele si turnurile bisericilor, prin ceata, ca in Lord of the Rings. Iubesc Sibiul. Intamplarile nefericite de anul trecut nu au putut sa ma faca sa il iubesc mai putin. Imaginati-va o dimineata frumoasa-frumoasa, senina, cu doar cateva gene de nori. Soseaua o lua in sus si parea ca se sfarseste in cer. Dealurile line, neasteptat de curat. Un loc nespus de bland. Si-apoi, am ajuns in oras…
Primul loc in care duc o persoana careia ii arat eu Sibiul este, desigur, biserica evanghelica. Este cea mai frumoasa biserica pe care am vazut-o in Romania, construita in stil gotic, cu o cripta in stanga in care sunt placi funerare vechi, din anii 1600-1700, si unde ocazional sunt si expozitii de fotografie (in prezent nu era niciuna, dar am vazut doua in anii trecuti, una avand ca tema Holocaustul, cealalta, biserici din intreaga lume). Orga este cea mai mare din partea asta a Europei, si momentan cred ca acea parte e in renovare, insa am avut norocul de a fi acolo cand se canta la orga, sentimentul este unic. Ieri, intr-o camera alaturata probabil se dadeau lectii de pian, pentru ca o bucata se repeta pe diferite registre, nu stiu daca am identificat-o corect insa posibil sa fi fost din Fantoma de la Opera. Nu as putea totusi sa dau o explicatie rationala, de ce… insa e un loc care ma face sa ma simt bine, in largul meu, si oarecum fermecata. Si peste toate astea, mai e turnul, inalt de peste 70 de metri, in care am putut urca de fiecare data cand am fost acolo, un urcus fascinant – incepe cu o scara ingusta, de piatra, in spirala, continuand cu o serie de scari din metal, unde nu ma pot uita niciodata in jos – as ameti – unde am vazut porumbei stand pe cuibul lor si clocind oua. Ajungi la mecanismul ceasului din turn, la clopote – care daca se intampla sa bata cand esti acolo, nu se poate sa nu-ti sara inima, apoi sus, de unde se poate vedea o priveliste incomparabila a intregului oras, cu muntii – inca inzapeziti – in departare.
Am stat sprijinita de fereastra o vreme, respirand incet. Dedesubt, stradutele intortocheate se insoteau cu casele care au ochi. Mi-am zambit.
Am coborat in Piata Mare. Copiii se jucau la fantana sau alergau sa prinda porumbeii. Am facut presupuneri despre ce vor fi acei copii cand vor fi mari. Un baietel in verde era foarte dadacit de mama lui, si eu am spus ca daca as avea un copil – nu voi avea probabil, dar putem presupune inca – l-as lasa sa faca absolut tot ce vrea, atata timp cat nu e in pericol. L-as lasa sa se ude in fantana, sa stea pe jos, sa alerge, nu l-as plictisi niciodata cu “iti murdaresti hainele”, “nu e voie”, “nu e frumos”. Are timp sa invete toata viata despre reguli, nu e nevoie sa-i fie intunecati primii ani 
Pe urma am cautat turnurile din zidul de aparare – anul trecut erau deschise spre vizitare, se renovase zidul, insa am gasit totul incuiat de data asta. Nu am mai intalnit tinerii care venisera sa lucreze la Casa Breslelor – doar un stalp in care se batusera monede marca trecerea lor, in varful caruia era o sculptura cu un gargui.
Am mai vizitat, pe fuga, Fagarasul si Brasovul. In Fagaras am mers la cetate – in cea mai mare parte e inchisa publicului, muzeul e modest si nu merita osteneala. In Fagaras am reusit sa ma infurii teribil… pe o institutie culturala sta scris mare, cu vopsea neagra: “Isus vine”, si intalnisem aceasta informatie de maxima importanta si pe zidurile din Deva…
OK, acum am sa fiu nesuferita, insa nu vad cum as putea sa fiu altfel. Cat de tamp, indoctrinat si lipsit de intelect trebuie sa fii pentru a mazgali niste cladiri care au rezistat timpului, vreme de sute de ani, care semnifica ceva, cu aceasta ineptie? Ar trebui sa scrie in decalog ca asa ceva nu e permis, altfel chiar nu ii duce capu’? Si unde vine Isus? E confirmat? S-au pus biletele in vanzare pe ticketpoint.ro? 
Pana si cei mai liberali prieteni ai mei imi spun ca sunt prea vehementa – cum sa nu dispretuiesc o religie care predica binele numai in teorie, insa ale carei rezultate le vad manifestandu-se la modul cocalaresc?
Bine ca oboseala acumulata in calatoria asta m-a scutit de obligatia de a merge la biserica pentru ca “asa trebuie”, fiindca chiar nu aveam nicio tragere de inima… Nu vad de ce trebuie sa prepetuez niste traditii moarte, desacralizate, de ce sa fac parte dintr-o gloata care se imbulzeste, se calca in picioare, risca sa-si aprinda parul si hainele de la lumanari, – toate astea in numele a ce? Toate astea se presupun ca imi asigura un loc caldut intr-o existenta viitoare, si va mirati ca spun ca prefer iadul… zau, nu e nevoie decat de un minim de intelect pentru concluzia asta…
Revenind la Brasov – unde am fost ca sa vizitez Biserica Neagra – era ticsit de turisti. Am auzit mai multa limba spaniola vorbita decat romana… Biserica Neagra era intr-un proces de dezintegrare, si inchisa vizitatorilor. Nu este deschisa, teoretic, decat intre orele 10:30 si 15:00 (desi as zice ca o biserica ar trebui deschisa permanent macar pentru cei care vor sa se roage – whatever…)
Am ascultat aproape tot drumul Pink Floyd, lucru care m-a facut, a doua zi, mult mai tacuta. Aveam impresia, din nou, ca ar trebui sa spun ceva. Numai ca altcineva o spunea mai bine in locul meu…
How I wish, how I wish you were here.
We’re just two lost souls
Swimming in a fish bowl,
Year after year,
Running over the same old ground. What have we found?
The same old fears.
Wish you were here.
Sfarsit