Midian

Cu siguranta ieri nu a fost una din zilele mele bune.  N-am sa insir motivele.  Cert e ca m-am purtat nepotrivit cu fata de cineva foarte drag. Am facut dintr-o discutie minora o situatie tip eu-am-dreptate-si-tu-nu.  Si era ceva care chiar nu ma interesa. Nu stiu ce mi-a venit, adica stiu dar nu are rost sa dau detalii. Din fericire, persoana respectiva e prea matura/toleranta fata de mine incat sa se supere. Mai tarziu, insa, mi-a sugerat sa analizez daca am o natura agresiva sau nu. Desi pare ca resping ce spun cei din jur cu usurinta si am o incapatanare copilareasca, de obicei asemenea remarci prind radacini adanci in mintea mea.  Am sa ma gandesc la asta mult timp inca, pana atunci insa…

… ma stiu incapabila de rautate gratuita si voita, intentionata. Daca fac cuiva un rau, e de obicei in necunostinta de cauza / gafa. Am putine exemple in minte in care am fost rautacioasa fata de cineva gratuit si deliberat, si era vorba de chestiuni minore. Daca fac cuiva un rau sau supar /dezamagesc pe cineva si aflu, regret nespus de mult si fac tot posibilul sa-mi repar greseala. Remuscarile pe care le incerc, desi nu le etalez, sunt sigura ca sunt mai adanci decat orice repros care mi s-ar putea aduce.

… imi cunosc si sunt dureros de constienta de propria-mi sensibilitate, in acelasi timp am un simt al dreptatii care m-a adus de doua ori in aula Facultatii de Drept, perceput in mod profund personal. Din aceste motive, pentru ca ma stiu sensibila, si pentru ca stiu ca pot avea atitudine de copil parasit asteptand sa vina sa-l ia cineva de mana sau de animalut ranit, care nu raspunde la rautate… pentru ca stiu ca mult timp nu raspundeam in niciun fel agresiunilor, asteptand sa-mi ia cineva apararea, … pentru ca am invatat intr-un sfarsit ca asta niciodata nu se intampla, … din toate aceste motive, da, sunt agresiva cand cineva ma raneste profund, adanc, si cu buna stiinta. Sau cand simt ca e pe cale sa o faca. Sunt propriul meu cavaler invesmantat in alb. As trece prin foc si apa ca sa ma apar. Pot s-o fac sustinandu-mi cauza, sau pot s-o fac tacand – tacerea e mai rece decat orice lama ascutita. Pot sa fiu cat de rece dura e nevoie. Gresit, eu nu sunt niciodata rece, temperamentul ma impiedica chiar si atunci cand e spre binele meu, in spatele racelii pe care o afisez uneori se ascund flacari.

… sunt gata sa iert orice greseala fata de mine, daca persoana respectiva o recunoaste si o regreta, tocmai pentru ca stiu cat de adanci pot fi parerile de rau. Nu vreau sa fiu cinica, insa experienta de viata ma face sa cred ca asta niciodata / extrem de rar se intampla (am adaugat “extrem de rar” cu ultimul dram de optimism pe care-l mai posed).

… aceeasi experienta de viata m-a adus intr-un punct in care sa apreciez bunavointa, bunatatea celor din jur mai mult decat orice alte calitati pe care le pretuiam in trecut.  Sunt dispusa la concesii fata de asemenea persoane, pentru ca stiu cat de rare sunt E mai usor sa fii distructiv, orgolios, egoist, rau, sa faci lucruri negative, sa dai dovada de indiferenta, decat de altruism.

… daca as pierde aprecierea / i-as face vreun rau persoanei despre care vorbeam in prima parte, nu mi-as ierta-o in veci

Probabil sunt mai multe de atat, dar la asta m-am gandit astazi…