Archive for March 2009
O zi inceputa la patru fara ceva, si cu o stare cumplita. Tot drumul am stat sub spectrul temerii ca voi pierde avionul, in timp ce meditam daca sa-mi pierd sau nu cunostinta. Nu s-a intamplat nimic rau, m-am suit in autobuz, am pus castile pe urechi si am scris in carnetel I’m in love with my lust, burning angel wings to dust. Calatoria cu avionul a fost extrem de placuta, excluzand nenumarate mici stangacii. In expres, ajunsa acasa, am avut niste neplaceri cu controlul, desi imi luasem bilet. Am fost amenintata cu o amenda care ar urma sa-mi vina acasa, insa nu mi s-au luat datele personale, si dupa ce le-am povestit alor mei mi-au zis ca sunt copil sa ma supar dintr-atat. Totusi pe moment intamplarea m-a iritat – adaugata la oboseala si starea de rau care mi-a adus in minte refrenul de la Comme j’ai mal , ma tem ca nu am fost in totalitate eu insami.
La o cafea, au aparut si Ioana, Alex si intr-un tarziu my beloved Alaxandra. Ca de obicei, a fost nevoita sa ma culeaga si sa ma duca acasa 
Momentan invat sa folosesc Picassa pentru ca am vrut sa prezint pozele de calatorie intr-un mod mai dragut. Am facut o selectie, insa sunt in stare bruta – banuiesc ca se mai puteau edita. In linii mari sunt multumita de ele, avand in vedere ca am un compact destul de slabut. Presupun ca merita sa merg la curs in toamna Ah, cu mine exista o singura poza – la sfarsit, la piciorul Turnului Eiffel, pe care bineinteles ca nu am facut-o eu, ci Alexandra.
Deci, Parisul s-a incheiat. Spuneam ceva si de o concluzie… aceasta este:
… you fill in the blanks 
In vis, cimitirul era inghetat, acoperit cu o pojghita fina de gheata. Ma grabeam sa ies insa era prea tarziu. Respiratia mea se transforma intr-un fior rece.
M-am trezit si era frig. Mi-am facut cafea, am asteptat-o pe Alexandra si am pornit spre Pere Lachaise. Este locul unde as fi putut sta o saptamana cel putin fara sa ma satur. Este superb. Este intunecat. Ma facea sa ma simt complet in largul meu…
Pe Jim Morrison l-am gasit usor. Avea orhidee proaspete si o ceata de tineri veniti sa il vada. Fara sa ii cautam, am dat peste mormantul lui Compte si un monument dedicat lui Heloise si Abelard, indragostiti legendari. A fost o intalnire intamplatoare emotionanta. Am ajuns si la crematoriu, apoi in columbariu (sper ca nu reinventez cuvinte). Pe urma, penduland intre a o cauta pe Edit Piaf si Oscar Wilde. Wilde a fost mai usor – uitasem povestea cu pupicii… Mormantul lui Edith era mai retras, discret, si impodobit cu un trandafir rosu. Ah, la un moment dat o statuie ascunsa in spatele unei pietre de mormant m-a speriat enorm. Era o femeie intinsa pe un cavou. Mechante…
Ultimul mormant cautat a fost cel al lui Apollinaire. Daca nu am impresii, cineva scrisese despre el ca are o piatra funerara care aduce a falus – aceasta analogie ne-a fost fatala… daca cineva poate sa-si imagineze doua femei facand tot felul de glume impudice si chicotind in spatele tuturor cavourilor… Mai intai am dat de mormantul unui spiritist – eu am remarcat ca e un semn ca trebuie sa ma preocupe mai mult latura spirituala a vietii decat cea fizica :p – apoi l-am gasit si pe Apollinaire, in cele din urma…
Am mancat la Mac apoi ziua mea gothica a continuat la Notre Dame. Incantarea mea a fost dincolo de cuvinte, neumbrita decat de faptul ca am ajuns prea tarziu pentru a urca sus. Vitraliile, statuile, lumanarile sunt o splendoare.
In cel din urma am vazut Turnul Eiffel – numai de jos, desigur. In drum spre el, am aflat ca Denisa a cautat ce am scris in caietul de la muzeul erotic si a gasit ce am scris acolo. Motiv pentru care o s-o torturez cand o sa mai pun mana pe ea :p Reintorcandu-ma la Eiffel, acolo am mancat o vata de zahar foarte buna. In drum spre casa, ne-am oprit la Chatelet, un complex comercial de unde mi-am luat cercei cu trandafiri. Si Alexandra are la fel… Pe-acolo erau multe-multe poze cu cupluri celebre din filme, sarutandu-se, si KFC-ul de unde am luat de mancare…
Acum stau pe podea, ma chinui cu laptopul si, printr-o intamplare pe care nu mi-o explic, idul meu vechi de mess si-a revenit. Din pacate, maine ma intorc – chiar asa de repede. Am sa revin maine cu poze + incheierea. Mi se pare ca s-a scris deja, insa nu ma mai grabesc. Laissez faire, laissez passer…
Nu am ajuns la Versailles, evident. Lucrurile nu merg niciodata cand exista un plan… Ne-am dus la muzeul de ieri – cel al imigrarii – insa nu am avut timp sa vedem si acvariul. Si asa am fost pe fuga. Dupa muzeu, ne-am intalnit cu Cris (nu e chiar asa de fioros precum credeam) si cu Denisa. Am baut o cafea, a doua pentru acea dimineata…
Am vizitat apoi muzeul erotismului. Singurul lucru care m-a incitat oarecum a fost partea despre prostituate. Ma intreb daca asta e de natura sa ma ingrijoreze… :p Am spus cateva prostioare, insa nu cred ca au egalat replica mea data Danielei. `Te rog sa imi spui Ana-Maria…` Duh, smart one…
La etajul cu sexul ingerilor, in caietul in care semneaza vizitatorii, am scris ceva ce nu le-am dat voie fetelor sa vada, si nu vreau sa spun vreodata cuiva ce anume.
Era sa am un moment alb inainte de muzeu, insa nu vad cum ar putea fi cineva suparat sau absent in prezenta Denisei. E o fata adorabila, cu o personalitate deosebita. As vrea sa fiu ca ea cand ma fac mare…
Dupa muzeu, am luat-o spre Buttes de Chaumont. Am baut o bere inainte, prima pe aici, de fapt cred ca prima sau a doua dupa o luna. Ne-am plimbat putin prin parc, am urcat sa admiram privelistea de sus… Am luat-o spre casa si apoi spre gara, aparent nu suficient de repede insa. Daniela a pierdut trenul si urmatorul pe care l-a gasit e maine dimineata. `E usor cand pierzi doar bani`, a spus. Just…
Maine habar nu am ce fac, ceea ce ma face sa ma simt relaxata.
Pozele nici nu le-am scos inca… Probabil voi face un post cu ele de acasa.
Intro: detest cu pasiune tastatura frantuzeasca…
Ieri am stat in Baneasa de la 2 la 4 si jumatate, cand am decolat in sfarsit… Am stat la fereastra, pentru prima data de cand am aparat. Am pozat nori, am ascultat Nightwish si am incercat sa-mi temperez nerabdarea.
Alex si Denisa ma asteptau – am avut intarziere… Ne-am dus cu masina pana la gara, de unde am luat-o pe Daniela. Ieri seara, tarziu, ne indreptam spre apartamentul lui Alex, situat intr-o zona care mi-a parut boema. Am reusit sa mancam si ne-am bagat in pat. Am avut tot felul de discutii cu Daniela, pana noaptea tarziu. Inca rad din senin, amintindu-mi-le.
De dim, am facut cumparaturi, apoi am plecat cu destinatia Clichy. Inainte de asta, am facut o scurta plimbare prin Bois de Vincennes, unde ne-a prins o ploaie care a inclus si bucatele de apa inghetata. Ne-am adapostit intr-o shaormerie unde am papat.
Vremea era urata, insa am reusit sa ajungem la Clichy. Place du Clichy, mai exact. Miller a avut zile linistite acolo, iar eu il iubesc pe Miller. Am baut o cafea in Le Petit Poucet – degetelul, se traduce. Era una din cafenelele unde se ducea. Mi-a placut, un loc shic, cu personaje cu un aer pitoresc.
Ne-am continuat promenada in Montmartre, unde am colindat magazinele de suveniruri. Cred ca am luat cate ceva pentru toate persoanele pe care le iubesc. Mai sunt doar cateva… Am vizitat Sacre Coeur, unde am fost miscata de slujba de seara – un cor de calugarite cantau foarte frumos… Ne-am plimbat pe strazi pana am reusit sa ne ratacim, a inceput sa ploua – pentru a cata oara? Intr-un final, cand oricum mainile imi inghetasera de tot, am gasit o statie de metrou chiar langa Moulin Rouge. The one. Imi place sa cred ca asta e un semn, daca exista prevestiri…
Ajunsa acasa, nu m-am putut loga pe mess, nu stiu de ce. Impreuna cu Alex, am incercat sa-mi recuperez parola, uitand ca the alternate mail era un cont de hotmail pe care nu l-am folosit de secole. Probabil a fost desfiintat. Smart girl. Anywayz, asta nu ma intristeaza prea tare: Probabil o sa renunt la acel cont, mi-am facut altul si o sa adaug persoanele carora le mai tin minte idul…
Acum Alex si Daniela gatesc pui si inca niste chestii ale caror denumire nu am retinut-o, eu ma tem sa nu provoc si alte dezastre asa ca am ramas la laptop si am admirat pozele facute – superbe – pe care nu pot sa le impartasesc, intrucat abia daca stiu sa folosesc tastatura, daramite sa redimensionez poze. Maine mergem la Versailles, cred…
Si iata ca am ajuns intr-o realitate. Alta. Nu prea m-am dumirit inca de ce si cum, insa o pauza de aici e binevenita. Ca de obicei, incerc o senzatie de usurare la gandul ca las totul si pe toti in urma, chiar si numai pentru cateva zile.
… Nu chiar pe toti. Probabil Ala e singura exceptie. Aseara, cand o conduceam la metrou, a spus ceva ironic. Nu-i sta in fire, stiam ca a spus-o ca sa ma faca pe mine sa ma simt mai bine. Era sa izbucnesc din nou in lacrimi, insa m-am oprit. Daca as putea sa aleg ceva, as fi ales sa vina cu mine. Numai ca nimeni nu m-a intrebat daca pot alege ceva.
Mi-a luat cateva zile sa imi fac bagajele si inca am senzatia ca voi uita ceva esential. Evident, nu am terminat. Am luat prea multa imbracaminte cu siguranta. Mami ma ajuta sa calc. Fusta. Nu am mai purtat fusta de nu mai tin minte cand asta toamna. Ascult Over the Hills and Far Away pe repeat. Imi vine sa chicotesc. Weet-weet si Esk ma vor astepta la aeroport. Nu le pot fi indeajuns de recunoscatoare…
Recitesc ce am scris. Sunt agitata si telegrafica. Am emotii. Diseara o sa ajung in capitala aceea cu un turn in centru Orasul invesmantat in dantela neagra. Ma-ntreb ce o sa gasesc la fiecare colt de strada, un mister, o aventura, o ghilotina?
(Din nou) un cosmar groaznic, dupa o seara in care abia am reusit sa ma prabusesc in pat, toata anxietatea se concentrase intr-o forma palpabila in stomac si ma chinuia ingrozitor. Asta dupa o dimineata in care am fost dureros de constienta de posibilitatile pe care le-am ratat, de faptul ca puteam sa fiu in alta parte si acea alta parte se contureaza ca un univers paralel care-si arunca tentaculele in cel in care sunt, anuland tot ceea ce incerc sa fac. Toata vinovatia si acuzatiile s-au adunat in acel vis, personificarea lor era cumplit de exacta, cadavrul meu era pus la zid si impuscat pentru a nu stiu cata oara.
Azi, o alta dimineata, aceleasi lucru, aceleasi ratari, acelas refuz.
(Din nou) imi dau seama ca lacrimile mele nu servesc nimanui si mie cel mai putin, zambeste, mergi inainte, zambeste, mergi inainte, zambeste, mergi inainte…
Suntem singuri de tot aici si suntem morti.
Maybe your mind is playing tricks
You sense, and suddenly eyes fix
On dancing shadows from behind.
Acum cativa ani trebuia sa predau niste acte la ultimul etaj al unei cladiri vechi, lugubre, cu un lift intr-o cusca metalica sinistra, si cand am intrat inauntru – surpriza – nu mergea curentul si interiorul nu era luminat. Am o groaza bine-cunoscuta de singuratate pe intuneric, si de singuratate in general; oricat am analizat origini, implicatii si cauze nu ma ajuta cu nimic. De fapt, scriu intrucat am ramas singura acasa si simt aceeasi teama insuportabila, paralizanta, fara vreo cauza rationala. Oricum, la momentul acela nu aveam nicio solutie decat sa urc, sau sa ma intorc cu hartogaraia in brate si sa recunosc ca mi-e teama de intuneric, oricat ar fi sunat de absurd.
Nu stiu de ce, am inceput sa urc scarile una cate una si sa fredonez “Fear of the Dark”.
Sometimes when you’re scared to take a look
At the corner of the room
You’ve sensed that something’s watching you.
Am ajuns la ultimul etaj – al patrulea -, am rezolvat treaba cu care fusesem trimisa, am reluat versurile pe drumul inapoi si am plonjat usurata in lumina de afara. Nu stiu de unde mi-a venit solutia asta, insa, paradoxal, a functionat – de parca recunoasterea unei probleme ar fi insemnat si solutionarea ei.
Dupa ce am ascultat melodia de 3 ori in seara asta, simt cum incep, incet, sa ma relaxez When I’m walking a dark road, I am a man who walks alone…
Tarja va concerta la Bucuresti, Sala Palatului, pe 22 iunie. Cum o ador, am sa fiu acolo cat de aproape de scena se va putea, si la o eventuala sesiune de autografe, de data aceasta, fiindca sunt sigura ca voi gasi intelegere. Nu pot fi mai incantata si mai entuziasmata de atat, destinul e bun, ingeri exista. She walked alone every single day, beside me
Moonspell interpretand Love Will Tear Us Apart. De exceptie. Cel mai bun lucru pe saptamana in curs…
latter edit: personajul care mi-a dat aceasta melodie este un imposibil, un uracios, si nu am sa mai vorbesc cu dansul… :p
Fingers meant to entwine, eyes meant to see you, but forced to turn to these walls of another age…
… no means of escape…
You are still the same, as though I left you only yesterday.
- What has become of you all this time?
- Nothing, since I am still the same.
You are still the same, but you hardly seem to remember.
Remember…
Didn’t we meet at Marienbad last year?
… Remember.
A fost un vis, o parere? Mi-am imaginat? Aminteste-ti…