… un dragon care se invarte pe langa ramasitele a ceea ce am fost, si linge pofticios un schelet albastrui, metalic.
Ma gandeam la acea straveche superstitie potrivit careia daca stii numele unui lucru, il stapanesti. Ma intreb daca exista pe undeva, printr-o carte veche si prafuita, mentionat si reversul. Un demon caruia daca ii pronunti numele, daca ii admiti existenta, te absoarbe complet, te lasa pustiit si instrainat.
Niciodata nu o sa ma mai las amagita sa-i spun pe nume.
Pot sa ma ascund dupa colt, desi ii simt respiratia fierbinte in ceafa.
Nu ma deconspirati.
ai o perspectiva nepermis de sumbra, draga mea.
dragostea e un fel de apa care adapa pana si scheletul lins de un dragon care se invarteste in loc. si care da viata unor vai ale mortii…si care da suflare si mireasma si readuce moartea la viata. spune ca nu-i asa…spune ca nu-i asa.
demonul exista, dar nu numele trebuie sa i-l spui, ci e suficient sa-i deschizi usa. si sa-i spui: pofteste. ca in filmele proaste cu vampiri.
shhh….nu te desconspiram.
sumbra, poate, dar poti spune cu mana pe inima ca e nerealista?
ti-e frica, he? dar ai aflat ceva esential,
care poate fi schimbat:)))
nu imi este frica
Misto blog…
multumesc frumos pentru aprecieri
pe langa faptul ca la fostul sediu unde lucram era campionat de zuma, da, blogul este f viu,desi vrea sa dea o aparenta de aproape mort…viu
mai degraba mi-e frica sa fiu f vie
Nu prea am inteles nimic..
lasa, nu te obosi
Coool..