— Eu, zise el, simt uneori ceva ciudat pentru dumneata. Mai ales cînd stai aşa lingă mine, ca acum, mi se pare că am undeva sub coastele din stînga o coardă nevăzută, strîns legată şi straşnic înnodată de una asemănătoare aşezată în aceeaşi parte a delicatei dumitale făpturi. Iar dacă un braţ de mare răscolit de furtuni şi două sute de mile de pămînt vor ajunge să ne despartă, mă tem că această coardă comună să nu se rupă şi am un fel de presimţire că atunci aş sîngera înăuntrul meu. Cît despre dumneata, ai să mă uiţi.