uite, facem in felul urmator – tu iti pastrezi ascunsa identitatea, eu nu insist. insa la primul semn ca ma superi, am sa iau masuri

intelege-ma, nu sunt exagerata, e o masura de protectie.

Die linden Lüfte sind erwacht,
Sie säuseln und wehen Tag und Nacht,
Sie schaffen an allen Enden.
O frischer Duft, o neuer Klang!
Nun, armes Herze, sei nicht bang!
Nun muß sich alles, alles wenden.

Die Welt wird schöner mit jedem Tag,
Man weiß nicht, was noch werden mag,
Das Blühen will nicht enden;
Es blüht das fernste, tiefste Tal:
Nun, armes Herz, vergiß der Qual!
Nun muß sich alles, alles wenden.

hesse a exprimat perfect doua lucruri, pentru mine. unu, iubesc muzica pentru asocierile pe care le prilejuieste. poate nici sa nu fie vorba de ceva fizic, sau de ceva bine delimitat. cred ca din variantele date de rey, la mine e vorba de imaginatie, fantezie. si doi, ultimele propozitii mi se par esentiale: nu putem transmite exact acea asociatie celorlalti. decat la un nivel rational – ne putem face intelesi dar nu putem face pe cineva sa simta acelasi lucru pe care il simtim noi.

sau, altfel spus, poate pe undeva equilibrium are dreptate – suntem cu totii niste straini

poate cei care citesc aici gasesc idei suficient de originale sau “diferite” incat sa reflecteze la ele si sa incerce sa inteleaga, in loc sa adauge ceva, orice, de dragul comentariului

tu, equilibrium, ai perceput originalitatea ei ca pe o lume straina tie.
de aia poate e mai bine sa nu lipim etichete de genul: singuratate, strain si alte asemenea limitative.

si acum daca tot sunt aici referitor la cele descrise de Hesse, pot spune ca si eu obisnuiesc sa stochez amintirea unor momente sau persoane in anumite mirosuri si/sau melodii. uneori e o placere si o surpriza reaparitia lor la acei stimuli, alteori nu.
nu stiu exact de ce anume tine treaba asta – de imaginatie, de senzorial sau de alte cauze necunoscute.

iaodi, poate ma ajuta cineva sa identific bucata muzicala la care face hesse aluzie