Archive for January 2009
Niciodata nu am iubit Parisul. Totusi, ieri, in timp ce soarele apunea luminos, incandescent, m-a apucat un dor nespus sa-l vad, sa inteleg libertatea pe care Miller o simtea aici, sa vad daca o pot gusta eu insami. Mi-as fi facut bagajele in acea secunda – apoi, m-am oprit pentru ca am avut revelatia ca intr-o zi voi fi in Paris, si-i voi cutreriera in voie strazile.
Am scris asta pe data de 28 martie 2008. Deci, ieri era 27 martie 2008.
Departure time: Fri 27 Mar 2009 16:20 arrival time: Fri 27 Mar 2009 18:30
Destin… 
Nu ma pot hotari sa-mi fac niciun plan. Abia azi mi-am luat biletul – mai erau doar doua ramase. Nu-mi doresc decat sa fiu acolo. N-am nevoie de nimic altceva, nu-mi trebuie o falsa romanta, nu-mi trebuie o poveste de dragoste de fatada. La Paris, prima data vreau sa fiu singura.
Enfer ou paradis
Apprends-moi l’interdit
latterz: M nu m-a mai sunat de sambata. Ar trebui sa-mi fie relativ indiferent, insa ma supara putin. Ma supara putin si faptul ca nu mi-e indiferent. Nimic nu ar trebui sa-mi fie mai indiferent. Totusi, de ce nu m-a mai sunat?…
Asta e monstrul meu verde
“I have considered radioactive spiders and kryptonite. “
“Your scent its like a drug to me you, it’s like your my own personal brand of heroin. “
Un film care se petrece in mare parte la niste ore de biologie si totusi are o chimie speciala
In Cismigiu nu au inflorit ghioceii. In rondurile din fata numai erau plantate niste panselute cam anemice. Lumea hranea porumbeii si gugustiucii pe alei, adica lucrurile erau mai mult sau mai putin neschimbate, cum le lasasem
Era prima data cand mergeam pe patine (de orice fel) si mi-era extrem de teama sa nu-mi rup un piciorus. Prima tura am facut-o lipita de balustrada de pe margine. Dupa 2-3 ture reusisem sa merg fara sa ma tin permanent, desi aveam nevoie de un punct de sprijin din cand in cand. De asemenea, pot merge tinuta de mana . Secretul e sa patinezi, alternativ, cu fiecare picior, vreme de 2-3 secunde, insa eu aveam tendinta de a-mi folosi mai mult piciorul drept, si alunecam. Iar daca aluneci, ideea e sa te apleci in fata. Altfel, poti cadea pe spate foarte usor, ceea ce, din cate am vazut in jurul meu, nu poate fi deloc placut.
Am facut si niste poze pe patinuar, cu oameni mari si omuleti
Celor mici banuiesc ca le venea mai usor, invatau mai repede. Eu simt ca mi-ar mai trebui inca cel putin 2-3 sesiuni de practica. Ca orice lucru nou, e placut. Iti da un sentiment de frica amestecata cu deliciu.
Dupa patinaj, am baut un pahar de vin fiert (era unul mic, da, Alaxandra? 
), si am fost la Mac. Mi-am luat portia de junk food pe luna asta. Pe urma ne-am fatait in oras, prin magazine si pe langa niste tarabe de anticari. Langa biserica mea preferata, Baratia, s-a instalat un panou publicitar imens, care presupun ca tine de noul Cocor. Niste imagini colorate puternic in rosu contrastau cu cladirea veche a bisericii, dandu-mi o senzatie apocaliptica.
Si in momentul in care se difuza un spot despre o organizatie de protectie a drepturilor omului efectul cromatic era interesant:
As fi foarte multumita de ultimele doua poze pe care le-am facut, daca firele alea de curent nu mi-ar fi intrat in cadru. Insa erau imposibil de ocolit. Daca as sti un photoshop, le-as scoate.
Miercuri am fost la IoanA. IoanEi ii place sa comunice cu mine in imagini, cred ca si-a dat seama ca asa functioneaza creierasul meu. Mi-a sugerat sa-mi imaginez o zi innorata, si norii care coboara pana aproape de pamant. In acelasi timp, sa urc pe varful unui munte foarte inalt, deasupra norilor, si sa ma privesc de jos, in toata negura de acolo, in toata confuzia creata, si sa ma vad.
N-am vazut nimic, pe moment. Am plecat acasa si ascultam muzica la player (playerul vechi ramas de la fratele meu, da, nu am fost in stare sa-mi iau un player nou). Mai exact, ascultam Emilie Autumn – Marry Me. E o melodie despre o femeie care se casatoreste cu un bosorog pentru bani. Pentru mine, e chintesenta cinismului. E o melodie pe care o ascultam pe repeat in timp ce citeam site-uri despre serial killings. Dintr-o data, in timp ce-o ascultam pe domnisora ofeliaca, am ras. Am ras sardonic, si in secunda urmatoare m-am speriat de mine. “Cine e persoana asta care rade?”, m-am intrebat. In mod cert, asta nu am fost eu…
In continuare, am reusit sa ma vad de pe munte. Nu eram eu aceea – fatada mea rece care avea rolul de a ma proteja s-a intors impotriva mea in cele din urma. Am reusit sa constientizez tot ce am facut gresit. Teribil, sa-ti dai seama ca tristetea in care te scalzi e de fapt creata de nimeni altcineva decat de tine. Ca e ca si cand ai avea o matrita gresita, insa pe care te incapatanezi sa o folosesti mereu si mereu, intrebandu-te de ce rezultatul final e un rebut.
Singura mea dilema, acum, este: voi reusi sa mai dau undo la ceea ce am gresit? As vrea sa sper ca asta se poate, desi nu vad metoda prin care as putea sa intorc timpul inapoi. In oricare din variante, insa, simt ca m-am pus la loc dupa ce am fost instrainata foarte multa vreme. Sunt unde trebuia sa fiu. Sunt in mine.
Maine ma duc la patinoar. Sper ca au inflorit ghioceii in parc
— Eu, zise el, simt uneori ceva ciudat pentru dumneata. Mai ales cînd stai aşa lingă mine, ca acum, mi se pare că am undeva sub coastele din stînga o coardă nevăzută, strîns legată şi straşnic înnodată de una asemănătoare aşezată în aceeaşi parte a delicatei dumitale făpturi. Iar dacă un braţ de mare răscolit de furtuni şi două sute de mile de pămînt vor ajunge să ne despartă, mă tem că această coardă comună să nu se rupă şi am un fel de presimţire că atunci aş sîngera înăuntrul meu. Cît despre dumneata, ai să mă uiţi.
A fost odata, acum cativa mai multi anisori, una din discutiile mele pe messenger cu un amic pe tema “cat de geniali sunt Moonspell”. Cautand prin cd-ul pe care tineam discografia, am gasit gasit un fisier intitulat Moonspell – Opium (unplugged). L-am ascultat pe repeat alternativ cu varianta originala si mi-am spus “ador versiunile acustice”. Practic nu mai era decat o chitara si vocea lui Fernando – mai mult vocea lui, de fapt (si l-am auzit live, canta superb). Parea cu totul si cu totul alta melodie. Toata pasiunea din versiunea originala era distilata. La sfarsit, Fernando recita versurile poetului portughez Fernando Pessoa, care traduse ar suna asa: Therefore I take opium. It is a medicine. I am a convalescent of the Moment. I live in the ground floor of Thought, and seeing life goes by grows me tedious.
Motivul pentru care ma-ncanta versiunile acustice este pentru ca mi se par mai simple, mai clare si mai sincere. Mi se pare uimitor sa vad cat de mult se poate improviza, cat de departe se poate ajunge cu o chitara. Mi se pare grozav ce voce deosebita au cantaretii/cantaretele care-mi plac (evident ca e un truism aici… daca nu credeam ca au voce buna nu-mi mai placeau, insa unii nu inceteaza sa ma surprinda, live). Si-apoi, imi aduc aminte de timpul petrecut in liceu. Unde, daca aveai o chitara si stiai sa canti macar putin la ea, si o mai si aduceai cu tine la ore, erai idolul tuturor pustoaicelor. Stateam, in orele libere, in clasa, si ascultam – evident – Metallica. Am incercat si eu, mai apoi, sa invat primele acorduri din Nothing Else Matters. Fara succes. Mi s-a explicat ca am maini prea mici si cu pielea prea fina pentru o chitara.
Insa poate nu e timpul pierdut. Exista si alte instrumente acustice – pian acustic, de pilda. Deine Lakaien – Where You Are e o fuziune emotionanta intre vocal si sunete de clapa. And I walk up the hill, and I can’t stand still, ’till the day of our last rendez-vous. And the leaves turn red, and I bow my head, all my feelings are with you…
Am auzit multe pareri cum ca fetele din metal nu ar avea calitati vocale deosebite- ca sa nu ma exprim mai transant si sa spun ca ar cam face figuratie pe acolo :p. Heaven’s a Lie a lui Lacuna Coil face dovada ca Cristina are o voce superba, puternica, si ca prezenta ei ridica mult valoarea unei trupe care altfel s-ar pierde in multime – e melodia lor care-mi place cel mai mult, si varianta de album, si cea acustica. Within Temptation au multe variante acustice, insa de curand am dat peste 8 melodii cantate la Tros Muziekcafe, dintre care What Have You Done, cantata doar de Sharon, fara Keith Caputo, se distinge. Evanescence (din nou ma compromit) canta intr-o maniera aparte Bring Me to Life (din nou, doar cu Amy Lee). Epica’s Run For A Fall are o varianta unplugged de studio, cred, exceptionala – Simone are o voce care ar putea rivaliza cu a unei cantarete de opera – partea de la sfarsit, cu growl-urile lui Mark, lipseste. Run For a Fall a fost scrisa de Mark pentru a exprima sentimentele lui in legatura cu despartirea de trupa After Forever, si imi pare graitoare. Don’t cry out of self pity in forcing your way through, for I will not be vulnerable to slander made by you…
Trecand la trupele cu vocal masculin, mi-am amintit ca Kryptonite a fost una din melodiile peste care am dat acum cateva luni (intr-un mod inexplicabil, mi-am amintit-o intr-o zi, desi inainte nu-mi spusese nimic, apoi am ascultat-o obsesiv, pe album, variantele unplugged, live, la serviciu, etc ). Seether a facut un cantecel cu fosta lui iubita, aceeasi Amy Lee, – Broken – pe care il canta live singur – si parca suna chiar mai bine. In fine, Nirvana au un album intreg unplugged – insa am selectat Come As You Are pentru ca imi place cel mai mult.
Come, as you are. As you were.
As I want you to be. As a friend.
As a friend. As an old enemy. Take your time.
Hurry up. The choice is yours. Don’t be late.
Take a rest. As a friend. As a old memoria.
Pentru a asculta confortabil in playerele de acasa toate cele 10 melodii, click mai jos:
Versiunile din compilatie nu sunt in toate cazurile identice cu cele din linkurile de pe youtube care apar in acest post.
Un site dedicat fenomenului: www.theacousticversion.com
Nu pretind ca sunt originala (de altfel toate rotile au fost inventate deja) insa ieri ma gandeam daca exista cate un cantec pentru fiecare luna a anului. Cu putin google search am facut o selectie care sa fie cat de cat in concordanta cu preferintele mele muzicale, si m-am gandit sa o impartasesc. Click pe titlul fiecarei piese – va duce catre pagina de youtube unde se gaseste melodia respectiva. La sfarsit – o arhiva rapidshare unde am postat intreaga colectie.
1. Five Times August – January Song
Five Times August – un proiect independent originar din Dallas, Texasale carui melodii au fost difuzate in reality show-ul Laguna Beach, pe MTV (wiki says). January Song e un cantec pentru sarbatorile de iarna. Stilul este pop-acustic, vocalul, bun.
O alta trupa indie, cu influente electro. Una dintre melodiile peste care mi-a placut sincer sa o gasesc, cu aceasta ocazie. Are ceva din aerul rece al iernii… Fata care o canta mi-a placut de asemenea. Trebuia sa-mi placa, doar februarie e luna in care m-am nascut…
3. Journey – Winds of March
Marturisesc ca aici am trisat, cu toate stradaniile mele nu am gasit melodii despre luna martie, in care cuvantul March sa nu insemne mars (militar). Asa incat, cautand prin posturi similare, ca idee, cu ceea ce voiam eu sa fac, am dat peste aceasta balada rock veche. Face parte dintr-un album intitulat Infinity, care a fost lansat in 1978.
4. Simon & Garfunkel – April Come She Will
April come she will, when streams are ripe and swelled with rain este, aici, un intermezzo scurt si emotionant. Pe Simon & Garfunkel ii stiti, probabil, Bridge Over Trouble Water, Mrs. Robinson…
5. Cocteau Twins – Throughout the Dark Months of April and May
Stiu, in titlu sunt lunile aprilie si mai. Eu am vrut sa o trec la luna mai… consider ca face tranzitia :p. Cocteau Twins abordeaza un stil atmosferic, dream-pop, cu influente post-punk. Trupa nu mai activeaza, ultimul album de studio dateaza din 1996 (scot din calcul compilatiile). Elizabeth Fraser (solista) a mai avut colaborari cu This Mortal Coil, The Future Sound of London sau Massive Attack. Melodia aceasta e furtunoasa, cu accente intunecate – solista e intr-adevar deosebita, am mentionat alte proiecte in care s-a implicat in caz ca vreti sa o urmariti.
6. Roxette – June Afternoon
Dupa o melodie intunecata, am pus una vesela, aproape jucausa. Roxette mi-au placut mult cand eram mica. Si acum imi plac, insa nu melodiile pe care le ascultam atunci – am descoperit altele, mai putin cunoscute, cu un aer usor trist, melancolic. Cum ar fi Little Miss Sorrow.
7. Katatonia – July
July face parte de pe ultimul album Katatonia – The Great Cold Distance. Cum in iulie de obicei merg la Artmania, si Katatonia e genul de trupa pe care as vedea-o la Artmania, cred ca se potriveste. Imi evoca: rock, Sibiu, pasiune, caldura torida…
8. We the Kings – August Is Over
M-am reintors in zona pop/powerpop, pentru you were shy, till the night you drove me wild. De cate ori ma gandesc la anul care tocmai a trecut, impart totul in pre-august si post-august – insa, intr-adevar, luna august s-a sfarsit. Aparent. Sau poate nu
9. ASP – How Far Would You Go?
Al doilea titlu este The 6th of September.
“De 15 minute, caut prin mormanul meu de cd-uri, pe care habar nu mai am ce am inregistrat, o melodie care mi-a venit in minte. Mai exact, niste versuri dintr-o melodie. “Is it true you can’t remember what you went through last September?” Ce perfect suna. Si sa raspunzi “nu”. Nu, nu imi mai amintesc prin ce am trecut in septembrie, m-am lovit la capsor cand am cazut din cer si am o amnezie. Sau, si mai bine, imi aduc aminte perfect – dar nu mai conteaza deloc. Asta e chiar ideal – sa-ti aduci aminte de septembrie cu aceeasi indiferenta cu care ti-ai aduce aminte de puloverul pe care l-ai vazut intr-o vitrina. Sau sa minti frumos si cu zambetul pe buze. Deci de 3 ori “nu”… Si-apoi, all in black, now cross the border cause I am back to give the orders, and confess… have you been missing me?”
Se verifica perfect ce spunea Hesse despre asocierile pe care le facem intre muzica si trairi How Far Would You Go e in mod sigur melodia mea preferata din aceasta selectie – asta ca sa folosesc cuvinte mici. Nu as putea recomanda ASP indeajuns. Ultimul album, Zaubererbruder – Der Krabat Liederzyklus, este inspirat din cartea pentru copii de Otfried Preussler care s-a tradus la noi Krabat – Moara fermecata, in care este vorba despre un orfan ce se refugiaza intr-o moara si devine ucenic in magie neagra (btw ma intereseaza si pe mine povestea asta, daca stie cineva de unde pot face rost de ea). Desi e in limba germana in totalitate – albumul ASP vreau sa spun – e superb.
M-am compromis definitiv recomandand Evanescence? ) Eu inca ascult Evanescence, albumele vechi, si am cateva melodii care-mi plac foarte mult – Imaginary, de exemplu. Cred ca am dat link catre o versiune acustica – daca nu ma insel. Asta introduce un post urmator in care o sa explic pe larg si cu exemple de ce iubesc versiunile acustice.
Nu e asa ca acum puteam sa spun November Rain foarte usor ? Neah, era prea simplu… Si Azure Ray sunt mult mai potriviti. Se sfarseste si toamna acum, si suntem melancolici.
12. Mazzy Star – Flowers in December
“They say everybody steals somebodys heart away”.
Stiu. Puteam sa spun My December, dar din nou am vrut sa fiu imprevizibila :p
A fost “Season Project”, pe care il puteti descarca si asculta in ordine cronologica sau nu de pe rapidshare:
http://rapidshare.com/files/185447186/Seasons_Project.rar.html
Sunt curioasa daca o sa-l downloadeze mai mult de o persoana, maxim doua )
Aveam vreo paisprezece ani si era la un inceput de primavara, prin februarie sau martie, cand un camarad m-a poftit sa ies intr-o dupa-amiaza cu el la camp, ca sa taiem cateva ramuri de soc, pe care voia sa le foloseasca, golindu-le de maduva, ca tevi la constructia unei mici mori de apa. Am plecat asadar, si trebuie sa fi fost o zi deosebit de frumoasa in lume sau in sufletul meu, caci mi-a ramas in amintire si mi-a si prilejuit trairea unui mic eveniment. Campul era umed, dar liberat de invelitoarea zapezii, malurile cursurilor de apa inverzisera bine, pe ramurile golase mugurii si cei dintai matisori deschisi asterneau un abur de culoare, in aer pluteau miresme, un miros de viata si un amestec de izuri contradictorii, mirosea a pamant jilav, a frunzis putred si a colti de plante tinere, in fiece clipa te asteptai sa adulmeci parfumul celor dintai violete, desi violetele inca nu rasarisera. Am ajuns la tufele de soc, aveau mugurasi minusculi, dar nici urma de frunza, iar cand am retezat o ramura, m-a izbit un miros intens amarui-dulce, care parca inmanunchea, concentra si potenta in el toate celelalte miresme ale primaverii. Rapit cu totul, mi-am mirosit briceagul, mi-am mirosit mana, am mirosit ramura de soc; seva acesteia avea acel iz atat de patrunzator si irezistibil. N-am mai vorbit nimic despre asta, dar camaradul meu mirosea si el indelung si ganditor ramura lui de soc, si lui ii graia mireasma. Ei, in fiece intamplare rezida ceva magic, iar minunea intamplarii pe care o traiam se afla in aceea ca primavara apropiata, ce mi se revelase cu putere, insuflandu-mi un sentiment de fericire, inca pe cand strabateam lunca si pamantul umed imi clefaia sub pasi si simteam mireasma de pamant si de muguri, se concentrase si sporise acum in acest fortissimo al mirosului de soc, devenind o metafora senzoriala si o vraja. Poate ca n-as fi uitat acest miros niciodata, chiar daca marunta intamplare ar fi ramas libera de orice asociatie; mai mult chiar, probabil ca orice reintalnire viitoare cu acest miros mi-ar fi trezit mereu pana la batranete amintirea acelei prime imprejurari in care am luat act de el in mod constient. Acum insa se adauaga al doilea lucru. Pe vremea aceea gasisem la profesorul meu de pian un vechi volum de note, care exercita asupra mea o puternica atractie, era o culegere a liedurilor lui Franz Schubert. Trebuind odata sa-l astept ceva cam mult pe profesor, rasfoisem volumul, iar profesorul, la rugamintea mea, mi-l imprumutase pentru cateva zile. In orele mele libere am trait atunci pe de-a-ntregul incantarea unei descoperiri; nu stiusem pana in momentul acela nimic despre Schubert si compozitorul acesta ma fermecase cu totul. Si iata ca in ziua in care ne-am dus sa taiem ramuri de soc, sau a doua zi, am descoperit liedul de primavara al lui Schubert Adierile inmiresmate s-au trezit, iar primele acorduri ale acompaniamentului de pian m-au izbit ca ceva stiut de mult si recunoscut: aceste acorduri miroseau la fel ca tanara ramura de soc, amarui-dulce, la fel de intens si patrunzator, la fel de pline de presimtirea primaverii apropiate! Din acel ceas asociatia primavara apropiata – miros de soc – acorduri schubertiene a ramas pentru mine ceva stabil si absolut valabil, cantand la pian acordul, simt din nou imediat si obligatoriu mireasma aspra de planta, iar acord si miros insemneaza impreuna: primavara apropiata. Pentru mine, aceasta asociatie particulara reprezinta ceva foarte frumos, ceva de care nu m-as lipsi pentru nimic in lume. Dar asociatia aceasta, ivirea a doua trairi senzoriale cand imi vine in minte ideea de “primavara apropiata”, este o chestiune pur intima a mea. Fireste, poate fi relatata, asa cum v-am istorisit-o aici. Dar nu poate fi transmisa. Imi sta in putere sa va fac sa intelegeti asociatia mea, insa nu pot sa determin nici macar la unul singur dintre voi ca asociatia mea particulara sa devina intocmai un semnal valabil, un mecanism care reactioneaza infailibil si se desfasoara intotdeauna la fel.
Hermann Hesse – “Jocul cu margele de sticla”
L-am revazut pe M azi (a trebuit sa ajung la serviciu mai tarziu). Nu pot sa nu-l admir. Era relaxat, optimist, glumea cu un aer usor ironic. Nu se astepta sa ma vada sau sa ma interesez de el. Nu ma asteptam sa-l vad asa. M-a facut sa ma simt mica. Tot ce a facut denota tarie de caracter si verticalitate – asta daca aleg sa-l cred in totalitate. Am un mic dubiu, avand in vedere ca a pretins ca nu stia ca am vizitat Germania, apoi a retractat… Chiar si asa, ramane un barbat curajos.
In aceeasi incercare de a-mi pune lucrurile in ordine, am intrat in vorba cu L ieri. M-a iertat mai usor decat ma asteptam – in locul lui, eu as fi fost suparata pana la cer pe mine. Acelasi stil glumet-insinuant. Mi-a propus sa dansam pe tanz, my liebe, tanz. Sau sa facem altceva, ca de obicei nu il luam in serios. I-am propus sa ma insoteasca la concertele urmatoare. Vorbeam cu River despre concertul Tiamat si aveam aceeasi senzatia cumplita de sfarsit si de prea tarziu. O perioada apusa. Altadata, ideea de a merge cu L la un concert Samael m-ar fi incantat. Acum, ma incanta mai degraba faptul ca am ajuns acasa si m-am descaltat de tocuri…
L-am visat pe T, solar. Reminiscente ale peisajelor mediteraneene din lecturile dupa Camus. T radia, cald. M-am apropiat de el si i-am atins varful nasului cu al meu. Mi se parea ca e facut din lumina.
Obosita. Si trebuie sa plec din nou – sunt in intarziere deja.