Skip to content

explicandu-ma pe mine mie insami

Ma feresc de cuvinte mari. Mereu, pentru totdeauna, pana la moarte, astea isi au locul in cartile pe care le citesc, si uneori nici acolo, plus ca au un iz usor patetic. Patetic, in sensul de dorinta de a impresiona cu orice pret, iar a iubi, a te indragosti, sunt iarasi cuvinte care pot imbraca mii de fatete.

Anul asta a fost prea mult. Am luat niste decizii si aveam impresia ca nu sunt niste lucruri de moment, le gandisem si mi se parea ca prevad directia in care ma duc. M-am inselat.

… imi spune ca sunt senzuala. Poate in cuvinte mai inflacarate de atat, pe care imi vine greu sa le folosesc. Ma face sa ma gandesc la coridoare secrete, la penumbra, parfumuri, dantela, negru. Ma privesc in cada, acoperita de spuma, si incerc sa-mi spun “sunt sexi”. Nu-mi iese, sunt cuvinte pe care nu i le cred – imi vine sa rad. ‘Meet me at midnight‘, suna invitatia, insinuanta. Dovada vie a faptului ca sunt lucruri care vin mult prea tarziu.
Nu, nu sunt chiar asa de rece cum spun ca sunt – insa pur si simplu nu pot spune decat ‘nu’, de parca ar fi singurul raspuns posibil.
Ieri admiram detaliile cladirilor din centrul vechi, in drum catre o intalnire. Azi…

… citesc. Simt cum scaunul de birou de sub mine se scufunda usor prin podea, si de acolo mai jos, fara sa se mai opreasca. Este exact ce nu credeam ca o sa simt si de fapt nu are niciun temei, nicio justificare. Imi doresc sa plec pur si simplu, fara directie, fara adresa, si sa nu ma mai intorc vreodata. O scurta discutie imi lamureste ceea ce stiam deja. Nu mai exista decat un sens de urmat, si anume inainte. Plec, dupa o dimineata zglobie urmeaza o lunga cursa cu taxiul in care nu scot niciun cuvant pret de doua ore, imi opresc lacrimile cu greu…

As vrea sa ii scriu, insa nu stiu ce i-as putea spune, si stiu prea bine ce ar putea crede si ce ar putea raspunde. Il cunosc, ma cunosc, sensibilitatea si temperamentul meu, intransigenta si duritatea lui.

Toata lumea e de acord ca nu poti face altceva, in nicio situatie, decat sa mergi inainte. Insa simt cum ceva rau tot incearca sa ma prinda din urma. Ca si cand ai fi intr-un loc necunoscut si te-ai astepta, in orice moment, sa-ti sara ceva in spate.
Sunt suparata, necajita, alba, debusolata… si sunt singura de vina.

One Comment

  1. Equilibrium Equilibrium

    Ma enerveaza patetismul si in acelasi timp imi place candoarea:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *