Skip to content

dor de…

via denisa

prima copilarie. primii ani din viata, primii pasi, primele amintiri care razbat pana la mine, ca niste ecouri. jucariile pe care le aveam atunci, prietenia, profunda, cu fratele meu, calutul meu de lemn vopsit in rosu, irinelul – o papusa din doua sfere de plastic, care canta, un bebelus pe care l-am indopat cu piure de cartofi si apoi am incercat sa-i scot mancarea din gura cu un pix. mana mamei, rochiile ei, rochia cu flori violet. eram un copil ciudat, cu o lume interioara pe care n-as fi impartasit-o nimanui, cu o imaginatie cumplit de vie.

casa bunicilor. locul in care am citit “fat frumos din lacrima” sau “rob roy“, unde aveam doua pisici, una batrana, neagra, si un tigrut portocaliu, unde am invatat sa fac coronite din margarete, unde am hoinarit pe dealuri in nestire. inca imi place sa merg acolo, inca imi da un sentiment de pace, liniste, de acasa. inca stau sara pe deal, singura, si, cu toate ca am crescut, inca gasesc locuri unde iarba e mai inalta decat mine.

parcul de distractii. tata m-a dus prima data acolo, asa cum tot el m-a plimbat cu barca pe lac, in cismigiu, si tot el m-a dus la cinematograf. mi-e dor sa ma dau in carusel, in roller-coaster si in roata, si sa ma simt entuziasmata fara alt motiv.

… prieteni. mi-e dor de prietenii de acum 2 ani, de iesirile noastre, de concertele la care mergeam impreuna. insa am luat-o pe drumuri diferite, asta e, trebuie sa accept ca viata merge inainte 🙂

… studentie. bibliotecile pe care le frecventam, mirosul de carti invechite, studiu, concentrare, bascute cu branza dulce din care ciuguleam stafidele dulci, chiulul cu cristina si gabi, cinematograful europa, unde mergeam sa vedem filme. bancile din parc, acoperite de petale de flori, primavara, pe care stateam sa repet pentru sesiune.

… cluburi. mi-e dor sa ma vad dansand, desi nu stiu sa dansez, sa rad o noapte intreaga, sa beau suc de rosii in fireclub, sa merg pe jos acasa, noaptea, pentru ca nu am chef sa chem un taxi…

… jurnal. jurnalele mele scrise de mana,  in diverse agende, care cuprindeau de la citate din kant la rabufniri la adresa profesorilor, care stau imprastiate acum prin toata camera, confidentele mele tacute si discrete, care mi-au pastrat urmele de lacrimi numai pentru ele.

se duce la: shomi, river, cristy (caruia, cu ocazia primului post, ii multumesc pentru hosting, rabdare si pentru tot).

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *